Social articole

Avertizare Cod Galben de ploi și vijelii în aproape toată România

Avertizare Cod Galben de ploi și vijelii în aproape toată România

Precipitații în toate județele. Meteorologii au emis, duminică, o avertizare cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă în cea mai mare parte a ţării, până luni seară. Potrivit ANM, de duminică, de la ora 12.00, până luni, la ora 22.00, la munte, în Oltenia, Muntenia, Moldova, zona continentală a Dobrogei şi local în Transilvania şi Maramureş

Făcea liniștit taximetrie, deși avea carnetul suspendat

Sâmbătă, în jurul orei 17:00, polițiștii Biroului Rutier Timişoara au fost sesizați de lucrătorii Direcției Poliției Locale Timișoara cu privire la faptul că au depistat pe strada Piața Huniade din oraș, un bărbat, în vârstă de 36 de ani, care conducea un autoturism, având permisul de conducere suspendat. În urma verificărilor efectuate de polițiștii rutieri,

Tupeu de borfaș! Tânăr de 19 ani, tâlhar cu acte în regulă

Polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș au reținut un bărbat, de 19 ani, bănuit de tâlhărie calificată. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J Timiș. În fapt, în data de 7 august, polițiștii Biroului de Investigaţii Criminale au fost sesizați de un

A accidentat grav o femeie și a fugit ca ultimul laș! Prins când dorea să iasă din țară

Polițiștii Biroului Rutier din cadrul Poliției municipiului Timișoara au identificat conducătorul auto care a părăsit locul accidentului, produs în data de 11.08.2022. În fapt, la data de 11.08.2022, în jurul orei 16:25, un bărbat a condus un autoturism pe strada Pavel Stoica din Timișoara către localitatea Urseni, iar la intersecție cu strada Nicolae Stoica de

Programul RETIM în 15 August – Adormirea Maicii Domnului – pentru județul Timiș

Întreaga activitate de colectare a tuturor categoriilor de deşeuri din toate localităţile în care operează compania RETIM se va desfăşura conform programelor zilnice obişnuite. Nu există modificări faţă de orarele curente. Aceste programe sunt disponibile online pe site-ul Retim la adresa: https://bit.ly/3QjiY2H Birourile de relaţii clienţi şi casierii vor fi închise. Cele patru puncte de

Un cetățean iresponsabil a ”donat” societății un set complet de canapele, scaune și fotolii. Mobila, lăsată într-o parcare de pe DN 7

Reprezentanții Direcției de Drumuri și Poduri își pot remobila unul dintre birouri cu canapele și scaune. Aceasta, după ce au găsit una dintre parcările de pe drumul național 7 un set complet de astfel de mobilă. De această dată „norocoși” au fost drumarii din Arad. Veniți să realizeze întreținerea unei parcări situate între Pecica și

Un om și-a pierdut viața după ce a fost surprins de un tramvai în Timișoara

Polițiștii Biroului Rutier Timişoara, au fost sesizați cu privire la faptul că un bărbat, ar fi fost surprins și accidentat de un tramvai care circula în Calea Buziașlui spre Moșnița Nouă, rezultând, din nefericire, decesul acestuia. Ajunși la fața locului , polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, în urma verificărilor efectuate rezultând că

Aquatim

Casieriile Aquatim vor fi închise luni, 15 august

Luni, 15 august, zi de sărbătoare legală, toate casieriile Aquatim și centrul relații clienți din Timișoara, strada Enric Baader nr. 11, vor fi închise. „Reamintim clienţilor că factura de apă poate fi achitată on-line, cu card bancar, pe site-ul www.aquatim.ro, prin rețelele bancare, oficiile poștale și diverși parteneri comerciali (pentru detalii consultați secțiunea Informații utile

Noi controale, noi sancțiuni şi unități închise. Protecția Consumatorilor, pe teren/Foto

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor a continuat seria controalelor la unitățile de alimentație publică. De această dată, ”victime” au fost o patiserie din județ (Parța) și un fast-food din Timișoara (Calea Șagului).  La patiserie, toată materia primă, cu excepția umpluturilor, este păstrată neconform, nu se respectau condițiile de depozitare înscrise de producător. Spațiile de producție

Începe cea de a doua sesiune de admitere la Universitatea de Vest Timișoara

Universitatea de Vest din Timișoara deschide platforma de admitere pentru sesiunea a doua, începând din 12 august, de la ora 12, moment din care candidații vor putea deja să creeze și să depună dosare de înscriere. Numărul de locuri rămase disponibile pentru fiecare program de studii după prima sesiune de admitere, din iulie, este actualizat

Turismul în județul Timiș, promovat în cea mai … turistică zonă a României, pe litoralul Mării Negre/Foto

În vârf de sezon estival și în cel mai aglomerat weekend pe Litoralul Românesc, Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului (APDT) în județul Timiș a derulat o acțiune de promovare turistică a destinației în contextul anului 2023 când Timișoara va fi Capitală Culturală Europeană. În cadrul proiectelor naționale asumate și pentru a folosi cât mai

Captură mică după trei percheziții la traficanți de droguri din Timișoara

Joi, 11 august, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au efectuat 3 percheziții domiciliare, în Timișoara, la persoane bănuite de trafic de droguri de risc și mare risc. 3 mandate de aducere au fost puse în executare. Din cercetări a reieșit că, în perioada 2021-2022,

talharie

Hoţ şi tâlhar! Poveste cu final aşteptat

S-a dus la furat şi când a fost prins a recurs la violenţă pentru a scăpa. Fuga a avut însă picioare scurte şi a ajuns unde trebuie, după gratii. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara au reținut un bărbat, în vârstă de 34 de ani, bănuit de tâlhărie calificată. Acesta a

Tramvai

Modificări ale traseelor pe liniile 1 şi 2 de tramvai, din cauza unor lucrări pe Andrei Şaguna şi Calea Dorobanţilor

În seara de 11 august şi noaptea care urmează, între orele 21.00 şi 04.00, se vor desfăşura lucrări la covorul asfaltic pe strazile Andrei Şaguna şi Calea Dorobanţilor. În aceste condiţii, atât linia de tramvai 1, cât şi linia de tramvai 2 vor avea traseul dus-întors pe ruta: Piaţa Traian – strada Dacilor – Piaţa

Aquatim

Spălări de reţele în Fărăşeşti

Vineri, 12 august, între orele 8-16, în Fărășești se va întrerupe furnizarea apei pentru spălarea rețelei de distribuție și a bazinului de înmagazinare. Lucrările de spălare urmăresc să asigure o calitate corespunzătoare a apei potabile și sunt o parte a activității desfășurate de Aquatim în cadrul mentenanței preventive a rețelelor de distribuție La reluarea alimentării

Inconştienţă dusă pe culmi înalte: şi beat, şi fără permis, şi cu maşina neînmatriculată

Miercuri, în jurul orei 02:00, polițiștii orașului Sânnicolau Mare au oprit pentru control în orașul Sânnicolau Mare, un autovehicul condus de un bărbat de 48 de ani. În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat că bărbatul nu deținea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul nu era înmatriculat.

Poliția rutieră, cu ochii pe cei care calcă prea mult pedala de accelerație. Vezi câte amenzi s-au dat în câteva ore

În data de 9 august, în intervalele orare 09:00-12:00 și 16:00-19:00, polițiștii Biroului Rutier Timișoara au organizat o acțiune în municipiu, care a avut ca scop prevenirea accidentelor rutiere produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză. Astfel, polițiștii au legitimat 125 de persoane, au controlat 110 autoturisme, au efectuat 38 de testări cu aparatul

Atacat de șase câini, un bărbat a ajuns la spital

Ieri dimineața, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț au fost sesizați de către un bărbat, în vârstă de 51 de ani, cu privire la faptul că, în timp ce se deplasa între localitățile Lăpușnic și Bara, județul Timiș a fost atacat de 6 câini care i-au provocat multiple plăgi la nivelul corpului. Bărbatul a fost transportat

Top