Social articole

Vreme caldă, dar şi precipitaţii. Care este prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni în Banat

Vreme caldă, dar şi precipitaţii. Care este prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni în Banat

Administrația Națională de Meteorologie a transmis prognoza în intervalul 6 – 19 iunie, în fiecare regiune a țării. În Banat, valorile termice diurne vor marca o scădere până în data de 10 iunie, de la medii de 29 de grade, spre medii de 26 de grade. După data de 10 iunie, vremea se va încălzi

Trei copii cu vârste între 10 și 14 ani i-au furat rucsacul lui Charlie Ottley

Polițiștii nu au stat cu mâinile în sân, după ce celebrul realizator de documentare Charlie Ottley a fost victima unui furt în Parcul Civic. Trei copii, „jumate de buletin” sunt în aceste momente la audieri. În urma investigațiilor efectuate, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Timișoara au reușit identificarea și depistarea, în zona

A curs în continuare cu amenzi pentru cei care au dat petreceri noaptea târziu

Sancțiuni de mii de lei pentru localurile care și-au ignorat vecinii și dat muzica prea tare pe timp de noapte. Polițiștii locali au acționat și în acest weekend pentru luarea măsurilor legale în cazul localurilor care au tulburat liniștea publică prin muzica dată la maxim. Astfel, în seara zilei de sâmbătă, timișorenii care locuiesc în

Mai multe localități din Timiș rămân de luni fără apă. Vezi programul întreruperilor

În zilele următoare se va efectua spălarea rețelei de distribuție în mai multe localități din județul Timiș. Ca urmare, luni, 6 iunie, între orele 7-16 se va întrerupe furnizarea apei în Jena, iar marți, 7 iunie, între orele 7-17 se va opri apa în Găvojdia. De asemenea, pe 6 și 7 iunie, în intervalul orar

Universitatea de Vest Timișoara organizează mai multe programe de masterat didactic

Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic (DPPD) de la Universitatea de Vest din Timișoara (UVT), în colaborare cu Facultatea de Chimie, Biologie și Geografie, cu Facultatea de Educație Fizică și Sport și cu Facultatea de Fizică, organizează programe de studii de masterat didactic în domeniile: Educație fizică și sport, Fizică, Biologie, Chimie și Geografie. Programele sunt

Delegaţie USAMVB, în Indonezia la Summitul “Go Green”

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului ”Regele Mihai I al României” reprezentată prin cadre didactice de la Facultatea de Agricultură, Facultatea de Bioingineria Resurselor Animaliere și Unitatea de Management a Proiectelor a fost prezentă în calitate de partener la ediția a VIII-a a Summitului Internațional “Go Green”. Evenimentul a avut loc în

Polițiștii locali timișeni au dominat competiția internațională Top Gun

Sâmbătă s-a desfășurat, la Poligonul de la Pădurea Verde, cea de-a XI-a ediție a Turneul Internațional de Tir „Top GUN”. Concursul a reunit la start 21 de echipe din 5 țări, România, Ungaria, Serbia, Macedonia și Bosnia Herțegovina, dar și echipe din Timiș, Hunedoara, Arad și Caraș Severin, de la Inspectoratele Județene de Poliție, Jandarmerie,

nori furtuna

Nou cod galben de furtuni, ploi, vijelii şi grindină. Vezi harta

Meteorologii au emis sâmbătă avertizare cod galben de instabilitate atmosferică accentuată în cea mai mare parte a ţării valabilă până duminică dimineaţă. În Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, la munte şi local în Oltenia şi Moldova, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torenţiale, intensificări de scurtă

Trotinetele publice, ”atacate” de utilizatorii neserioși. Vinovații au fost identificați și au plătit daunele/Foto

Societatea de Transport Public Local Timișoara se confruntă tot mai des cu problema distrugerii trotinetelor pe care le oferă în serviciul public de transport al orașului. Cei care le utilizează le vandalizează, vestea bună e că cei vinovați au fost prinși și au plătit pentru faptele lor de vitejie. Timișoara a fost primul oraș din

FOTO: Primul eveniment dedicat sportului şi organizat de CCIAT s-a deschis vineri şi ţine până duminică. Sunteți invitaţi la CRAFT

SportVest, primul eveniment iniţiat de Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş şi dedicat iubitorilor de sport, dar şi celor care doresc o viaţă sănătoasă, şi-a deschis porţile la centrul Regional de Afaceri. „Avem un respect deosebit faţă de expozanţii care au avut curajul să vină aici la prima ediţie a acestei expozitii. Îmi doresc

Duminică, 5 iunie, de Ziua Mediului, ADID Timiş organizează evenimentul “Pedalare ECO!”

Stabilită de Adunarea Generală a ONU, în anul 1972, cu prilejul Conferinței de la Stockholm privind Mediul, Ziua Mondială a Mediului (World Environment Day) este marcată, în fiecare an, pe data de 5 iunie. Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Deșeuri (ADID) Timiș organizează cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului evenimentul “Pedalare ECO!”, prin care sunt promovate

Cum va fi vremea în primul weekend de iunie în Vestul ţării

Administrația Națională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru weekendul 3–5 iunie 2022. Vineri, vremea se va încalzi ușor cu maxime cuprinse între 27-31 grade Celsius în Maramureș, Crișana și Banat. Minimele se vor situa între 11-18 grade Celsius. În ceea ce privește precipiațiile, în Banat și Crișana sunt estimate șanse ridicate de ploi, dar

Au petrecut, iar acum vor plăti! Amenzi pentru petreceri în miez de noapte

Polițiștii locali au acționat, în aceste zile, pentru luarea măsurilor de sancționare în cazul unor persoane fizice și juridice care au uitat, se pare, că legislația interzice ascultarea de muzică la intensitate ridicată, pe timp de noapte. Astfel, în noaptea de marți spre miercuri, în jurul orei 01.00, polițiștii locali s-au deplasat în zona Steaua,

O nouă pompă de pe canalizarea Aquatim, înfundată total cu șervețele umede

Cetățenii Timișoarei din zona străzii Musicescu au reușit să înfunde total una dintre pompele Aquatim. Rotorul unei astfel de pompe a fost complet blocat de șervețelele umede aruncate la WC! ”Pentru clienții care ne întreabă pe Facebook – nu s-a inventat un tocător în stațiile de pompare pentru tăierea șervețelelor umede sau a maselor plastice

Un nou proiect de introducere a utilităţilor la Ghiroda a intrat în linie dreaptă

În comuna Ghiroda continuă lucrările de introducere a utilităţilor, ajungându-se la zona 4. Aceasta cuprinde zece străzi, dintre care pe două au început lucrările. Obiectivul de investiţii pentru introducerea utilităţilor în Ghiroda se întinde pe o suprafaţă totală de aproape 25 de mii de metri pătraţi. Pe o stradă lucrările au fost iniţiate demarate, iar

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.