Social articole

Aquatim întrerupe apa în două localități și la consumatorii de pe DJ 592

Aquatim întrerupe apa în două localități și la consumatorii de pe DJ 592

Luni, 4 aprilie, între orele 9 și 16, pe DJ 592 la intersecție cu șoseaua de centură, Aquatim va executa lucrări de deviere și cuplare a conductelor DN 160 mm și DN 315 mm la conductele existente.  Lucrările fac parte din proiectul de obiectiv național „Varianta de ocolire Timișoara Sud”, iar pe durata lor se

De luni, se redeschide Aquapic

Centrul educațional pentru copii Aquapic din Timișoara se redeschide din 4 aprilie. Programul este de luni până vineri, între orele 9 și 12, accesul este gratuit și se face pe bază de programare online (link: https://aquapic.aquademica.ro/rezervare/). Proiectul Aquapic a fost inițiat de Aquatim și este locul unde copiii pot descoperi lucruri interesante despre apă și

O nouă variantă de acces pentru șoferii din Ghiroda după închiderea străzii Brateș

Primăria Ghiroda a anunțat că lucrările continuă pe strada Dunărea. Astfel, de luni, 4 aprilie, nu se va mai putea folosi strada Brateș ca urmare a faptului că se avansează cu săpăturile. În schimb, șoferii vor putea folosi ca variantă ocolitoare strada Cimbrului – strada Prieteniei. „Suntem conștienți de disconfortul provocat și vă mulțumim pentru

Informare meteo: Cod Galben de inundații pentru mai multe județe, dar și pentru Banat

Departamentul pentru Situații de Urgență din cadrul Ministerului Afacerilor Interne a emis o informare de vremerea rea, în speță de cod galben de inundații. Sunt vizate județele Alba, Arad, Bihor, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Cluj, Gorj, Hunedoara, Maramureș, Mehedinți, Satu Mare, Timiș. „Scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte

Tragedie la Penitenciar! Un angajat s-a împușcat

Un angajat al Penitenciarului Arad s-a împuşcat sâmbătă, 2 aprilie, cu arma de serviciu şi a decedat, procurorii fiind la faţa locului pentru a face cercetări. Administraţia Penitenciarului Arad, a informat că bărbatul a fost găsit de către colegi în jurul orelor 12,00. „Un poliţist de penitenciare care avea atribuţii de manipulare şi distribuire a

Tir burdușit cu tone de tutun pentru narghilea în valoare de aproape 3 milioane de euro, oprit la frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac împreună cu lucrătorii vamali, au descoperit într-un TIR, condus de un cetăţean bulgar, cantitatea de aproximativ 22.000 kg de tutun pentru narghilea,în valoare de aproximativ 2,9 milioane euro, pentru care şoferul bulgar nu deţinea documente de provenienţă. În seara zilei de 1 aprilie, la

Cheltuielile făcute cu hrana refugiaților, decontate prin Centrul de suport Timișoara pentru Ucraina

Timișorenii care au găzduit refugiați din Ucraina începând din 11 martie și doresc să deconteze cheltuielile cu hrana oferită acestora, pot depune cererile completate la primăriile pe raza cărora domiciliază. La Timișoara, cererea tip se poate depune luni, 4 aprilie, și marți, 5 aprilie, în intervalul orar 8-20 la Centrul de suport Timișoara pentru Ucraina,

În timpul liber, un jandarm a descoperit o dubiță plină cu țigări de contrabandă

Aproape 200.000 de țigarete destinate vânzării ilegale, depistate de un jandarm în timpul liber. Vineri, în jurul orei 18.00, un jandarm din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara, aflat în timpul liber, a depistat într-un autovehicul parcat pe spațiul verde în zona Pieței Flavia, un bărbat de 50 de ani care deținea 199.720 de țigarete.

tramvai

Cum vor circula tramvaiele în Timișoara, de luni. Închiderea circulației pe Stan Vidrighin schimbă total graficele

Ca urmare a lucrărilor de reabilitare la Calea Stan Vidrighin ce vor demara în luna aprilie, traseul tramvaielor care tranzitează zona în reabilitare va fi modificat. Cel mai important, lina 4 se suspendă, iar pe restul liniilor se va suplimenta numărul de tramvaie de pe traseu. Se suspendă linia 4 tramvai pe perioada lucrărilor. Linia

Minoră de 16 ani, dispărută de acasă! Oamenii legii și familia o caută cu disperare UPDATE: Fata a fost găsită

Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale efectuează verificări în vederea depistării unei minore, în vârstă de 16 ani, dispărută din municipiul Timișoara, județul Timiș. În fapt, în data de 25 martie, DUMA ANDREEA ar fi plecat de la domiciliul său din municipiul Timișoara, iar până în prezent nu a mai revenit. Politia a fost anuntată in 29

Calea Bogdăneștilor, linii de tramvai

Se închide traficul rutier pe Calea Bogdãneștilor

O nouă rută importantă din Timișoara nu va mai fi accesibilă traficului rutier timp de jumătate de an. Calea Bogdăneștilor va fi spartă, iar accesul vehiculelor nu va mai fi posibil, de luni, până în luna noiembrie. Lucrările pentru reabilitarea liniilor de tramvai și modernizarea tramelor stradale pe Traseul 5 – Calea Bogdăneștilor, care au

Hoţ „informatic”, desconspirat de oamenii legii

Caz complicat, rezolvat de poliţişti, care au adus la audieri un bărbat bănuit de mai multe infracţiuni informatice. Joi, polițiștii din cadrul Serviciului Investigații Criminale Timiș, au efectuat o percheziție domiciliară, în județul Timiș, la un bărbat bănuit de săvâșirea infracțiunilor de fals informatic în formă continuată sub forma participației improprii, fals informatic în formă

Ziua Porților Deschise la Școala Gimnazială Ghiroda

Calitatea învățământului definește nivelul de educație al viitoarelor generații și, prin urmare, calitatea vieții dintr-o comunitate. „Mereu am susținut investițiile în educația viitoarelor generații, iar administrația publică a contribuit semnificativ, fără doar și poate, pentru a ridica nivelul educației din Ghiroda și Giarmata Vii la cele mai înalte cote”, a transmis primarul comunei Ghiroda, Ionuț

Ziua Porților Deschise la sediul Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara

Ce faci în 1 aprilie? Vrei să te dai cu tiroliana, să te joci cu cei mai fideli parteneri, cățelușii Jandarmeriei? Ți-ar plăcea să pornești sirenele mașinilor de intervenție? Vineri, la sediul Grupării de Jandarmi Mobile Timișoara, de pe strada Gheorghe Barițiu nr. 19-21, gazdele pregătesc o serie de activități și momente, care vor începe

intrerupere apa

Presiune scăzută a apei pentru mai mulți clienți ai Aquatim

Pentru spălarea rețelei de distribuție, vineri, 1 aprilie, între orele 9 și 15, se va întrerupe furnizarea apei în Liebling și Ghilad. Tot vineri, 1 aprilie, se va efectua spălarea și igienizarea rețelei de distribuție în Ohaba Lungă, Dubești, Ghizela, Șanovița, Gruni și Belinț. Lucrările vor avea loc în intervalul orar 8-16, iar pe durata

Patru hoți, reținuți într-o singură zi de polițiștii timișeni

Un tânăr în vârstă de 23 de ani a fost depistat de polițiștii Secţiei 1 Urbană Timișoara după ce a furat o poșetă din interiorul unui autoturism staționat în parcarea unui magazin de pe strada Simion Bărnuțiu din Timișoara. Furtul a fost observat de agenții de pază. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate. Bărbatul a

Depistarea autovehiculelor de mare tonaj care circulă în Timișoara, în atenția polițiștilor locali

De la începutul acestui an, polițiștii locali din Timișoara le-au aplicat 156 de sancțiuni contravenționale conducătorilor auto care nu au respectat prevederile legii prin care se interzice circulaţia autovehiculelor cu mase sau gabarite depăşite pe sectoarele de drum unde sunt instalate indicatoare de interzicere, restricţie sau limitare a accesului acestora. Măsura este valabilă dacă vehiculul

Accident în apropiere de graniță! O persoană descarcerată, transportată de urgență la spital

Un apel la 112 anunța producerea unui accident rutier în apropierea frontierei de stat cu Ungaria. Mai exact, acesta s-a produs în Nădlac, la sensul giratoriu cu DN 7, între un autoturism și un autocamion. A intervenit descarcerarea ușoară cu 3 subofițeri, un echipaj SMURD și un echipaj SAJ Pecica. În urma accidentul a rezultat

Două femei, amenințate pe stradă de un bărbat care le-a furat telefoanele mobile și banii

Un tânăr în vârstă de 24 de ani are mari probleme cu legea după ce, miercuri, seara, a amenințat două femei pentru a le putea fura telefoanele mobile și banii. El a fost depistat de polițiștii Secției 2 Urbană Timișoara după ce miercuri seara, în jurul orei 21:20, prin amenințări cu acte de violență, a

Atenție, se ridică iar mașinile parcate neregulamentar! Aproape 60 de șoferi au rămas fără mașini în ultima lună și jumătate

Mare grijă unde parcați mașina. Dacă o lăsați într-un loc unde parcarea este interzisă, riscați să rămâneți fără ea, atrage atenția Poliția Locală Timișoara. Pe lângă amenzi, de la mijlocul lunii februarie, s-a revenit la ridicarea autovehiculelor care încurcă flagrant traficul rutier sau pietonal, odată cu reorganizarea SDM, prin Serviciul Public de interes local pentru

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.