Social articole

tarom

Cadou pentru cei mici de ziua copiilor. Compania națională aeriană oferă zboruri speciale pentru aceștia

Cadou pentru cei mici de ziua copiilor. Compania națională aeriană oferă zboruri speciale pentru aceștia

De ziua copiilor, pe 1 iunie 2022, TAROM organizează zboruri speciale de aproximativ 45 de minute dedicate celor mici, cu decolare din București și din Timișoara, în cadrul celei de-a doua ediție a evenimentului „Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor!”. Mai precis, avioanele vor pleca de pe aeroport, vor face o scurta tura

Expoziția itinerantă „Jurnal de virus” poposește la Biblioteca UPT

Expoziția itinerantă „Jurnal de Virus” (Virus Diary), un proiect conceput și dezvoltat de Dan Perjovschi, va avea un dublu vernisaj la Timișoara, în data de 20 mai 2022. Evenimentul începe la ora 18:00, la sediul Bibliotecii Universității Politehnica Timișoara (Bd. Vasile Pârvan nr. 2), cu un tur ghidat al primei părți a expoziției și continuă

Crama Dradara vrea să se impună și pe piața vinurilor din Timișoara

Vin să-ţi aminteşti! La patru ani de la primul vin îmbuteliat, Crama Dradara – Podgoria „Dealul Mocrii” încearcă să atace și piața timișoreană de vinuri. Recent, Daniel Popescu, vinificatorul Cosmin Reaboi și alți colegi au participat în premieră la ROVINHUD 2022, eveniment desfășurat la Hotel Timișoara. Impresiile au fost dintre cele mai bune: „vrem să

Puțin peste jumătate din timișeni s-au autorecenzat. La Timișoara situația e similară

Locuitorii din Timiș nu par extraordinar de interesați sau nu se pricep să se autorecenzeze. În cadrul acestei etape a recensământului populației, Timișul e deocamdată, ca procent de cetățeni care au trimis singuri datele în sistem,  puțin peste jumătate din populație. Până miercuri trecuseră prin procedura autorecenzării 158.232 de cetățeni din Timișoara, adică 52,68% din

În Piața Libertății a fost sădit un nou stejar, în prezența Custodelui Coroanei Române, Margareta/Foto

Timișoara a fost joi vizitată de către Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei Române. Ea a participat la o serie de ceremonii pregătite de Primăria Timișoara, punctul culminant fiind participarea la ”sădirea” simbolică a unui alt stejar în locul celui plantat în numele familiei regale de autorități, acum o sută de ani. Primul punct al vizitei

Elevi din Grecia, Spania şi Italia au ajuns la Variaş pentru un schimb cultural/Foto

Peste douăzeci de elevi împreună cu cadre didactice din Grecia, Spania și Italia au ajuns în aceste zile la în comuna Variaș printr-un proiect Erasmus! “Enrichment is the result of meeting”, este denumirea proiectului, care este menit să aducă pe lângă îmbogățire culturală și o experiență frumoasă ai elevilor din comuna Şag. “Cred că schimbul

Proiect de “transport verde” depus de Primăria Şag pe PNRR

Primăria Şag a depus pe Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene proiectul “Asigurarea infrastructurii pentru transport verde in comuna Sag- realizare de piste pentru biciclete la nivel local”. Lungimea pistei va fi de trei km si va reprezenta o investiție de 350.000 euro din bani europeni. “Continuăm să

Universitatea Politehnica Timișoara beneficiază de un nou și performant laborator specializat în tehnologia 5G, realizat împreună cu Nokia/Foto

Universitatea Politehnica Timișoara beneficiază din această săptămână de un nou și performant laborator, realizat cu sprijinul celor de la Nokia Networks. Cu ocazia Zilei Mondiale a Telecomunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, marcată anual în 17 mai, Universitatea Politehnica Timișoara au inaugurat Laboratorul 5G din cadrul Facultătății de Electronică, Telecomunicații și Tehnologii Informaționale (EtcTI). În cadrul parteneriatului

Atenționare de vreme rea! Banatul intră sub Cod Galben

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis atenționări Cod Galben de furtuni și vânt puternic pentru jumătate de țară. Un cod galben instabilitate atmosferică temporar accentuată va fi în vigoare de marți, 17 mai, ora 14.00 până miercuri, 18 mai, ora 6.00. În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în Banat, Crișana,

Avertisment Aquatim: apa potabilă nu este pentru udatul grădinilor

Începutul sezonului cald readuce în discuție o problemă pe care Aquatim o semnalizează an de an consumatorilor săi: udatul grădinilor și al spațiilor verzi din jurul imobilelor cu apă din rețeaua publică duce la scăderea drastică a presiunii apei de la robinet. Peste tot în lume, sistemul de aprovizionare cu apă este dimensionat doar pentru

drumul boilor

Primăria Timișoara anunță închiderea temporară a traficului rutier pe Drumul Boilor

Șoferii nu vor mai putea utiliza alternativa oferită la drumul județean care traversează Moșnița Nouă, vorbim despre Drumul Boilor. Relativ circulabil, acesta nu va fi accesibil timp de trei săptămâni. Primăria Timișoara a anunțat închiderea traficului rutier pe drumul de legătură dintre Calea Moșniței și DC 149 (Drumul Boilor), începând cu ziua de mari, 17

Poliţiştii locali, alături de reprezenţai ai Retim şi ADID, la o acţiune de ecologizare/Foto

Polițiștii locali, reprezentanți ai Primăriei, ADID și Retim și-au unit forțele pentru un oraș mai curat, în cadrul unei acțiuni voluntare de strângere a deșeurilor Poliția Locală Timișoara a organizat, în cursul zilei de ieri, o acțiune voluntară de igienizare a unor zone din oraș, la care au participat efective de polițiști locali aflați în

Dezinsecție din avion

Se reia la Timișoara operațiunea de dezinsecție, aeriană și pe teren

Primăria Timişoara anunţă că, în perioada 19-24 mai, se va desfășura o nouă acţiune de dezinsecţie cu tratament aerian, dimineața de la răsărit până la ora 10 şi seara după ora 17 până la asfinţit. Această activitate va fi continuată cu tratamente terestre de dezinsecţie în perioada 25-31 mai între orele 21-06, pe domeniul public

Aquatim spală rețelele în mai multe localități din județ

În săptămâna 16–20 mai, între orele 9-15, Aquatim va întrerupe zilnic alimentarea cu apă în localitatea Mașloc, pentru efectuarea lucrărilor de spălare a rețelei de distribuție cu utilaje speciale, cu un amestec de apă și aer sub presiune. Tot în perioada 16–20 mai, între orele 9-15, se va întrerupe furnizarea apei în localitatea Giarmata, pentru

Intervenții programate de Aquatim în perioada 16 – 23 mai

În perioada 16 – 23 mai, în intervalul orar 9 – 16, se va întrerupe alimentarea cu apă în mai multe localități din județ, pentru efectuarea lucrărilor de spălare și igienizare a rezervoarelor de înmagazinare a apei, după următorul program: în 16 mai, în Uivar; în 17 mai, în Răuți; în 18 mai, în Otelec;

În Timiș a fost solicitată spre decontare un milion de lei pentru sprijinul refugiaților ucraineni

Persoanele fizice, instituțiile și unitățile de cazare din Timiş care găzduiesc și hrănesc refugiați ucraineni au depus cereri de sprijin financiar în valoare de un milion de lei, în luna aprilie. Jumătate din acest milion a fost cerut în Timișoara, la această sumă se adaugă alte deconturi importante pentru cazarea refugiaților, la Universitatea de Științe

UPT și-a premiat câștigătorii celor nouă concursuri naționale organizate în cadrul manifestării „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”/Foto

Universitatea Politehnica Timișoara a organizat vineri, 13 mai, festivitatea de premiere a elevilor participanți la cele nouă concursuri naționale organizate în cadrul manifestării „Politehnica Timișoara – un pas spre viitorul tău!”, aflată la cea de-a IX-a ediție. Pe lângă testarea cunoștințelor, evenimentul a vizat informarea şi familiarizarea elevilor cu mediul universitar, în scopul asigurării unei

stpt

STPT anunţă noi modificări ale traselor mijloacelor de transport în comun

Ca urmare a lucrărilor de asfaltare ce se vor desfăşura pe strada 1 Decembrie 1918, în data de 14.05.2022, circulaţia mijlocelor de transport în comun din zonă va fi deviată, pe toată durata programului.  Mijloacele de transport în comun vor avea următoarele trasee: Tramvaiele liniilor 6a şi 6b vor circula deviat pe urmatorul traseu (dus-întors):

Sâmbătă se închide Pasajul Michelangelo

Primăria Timișoara anunță închiderea traficului rutier în Pasajul Michelangelo, în data de 14.05.2022, în intervalul orar 08.00 – 13.00, în  vederea executării lucrărilor specifice de mentenanță la stația de pompare ape meteorice, precum și a rețelei de canal și a receptorilor pluviali. Municipalitatea reaminteşte că este  închis traficul rutier şi pe str. 1 Decembrie 1918,

Top