Joi, în jurul orei 18.30, polițiștii din Sânnicolau Mare au oprit pentru control, pe strada Timișoara din orașul Sânnicolau Mare, un autoturism, condus de un bărbat, în vârstă de 32 de ani. În urma testării cu aparatul Drugtest, a rezultat că bărbatul se afla sub influența substanțelor psihoactive, acesta fiind condus la spital pentru recoltarea…
Colterm reia furnizarea căldurii la Moisil, dar și la alte școli și în locuințe
Începând de azi, pe măsură ce lucrările se finalizează, compania de termoficare va începe furnizarea căldurii, etapizat, la toate punctele termice. Astfel, de azi vor fi funcționale două puncte termice: PT Păltiniș care asigură agentul termic la Liceul Grigore Moisil; Str. Sorin Titel (nr. 8); Str. George Dragomir (nr. 10) și Str. Ghirlandei (parțial); precum…
O şcoală şi o grădiniţă din comuna Sacoşu Turcesc intră în sistem online
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a adoptat o hotărâre în baza căreia s-a aprobat suspendarea activității didactice față în față și transferul în online, din cauza infectărilor cu virusul SARS-COV-2, în cazul a două unităţi de învăţământ din judeţul Timiş. Este vorba de: Grădinița cu Program Normal Otvești, Sacoșu Turcesc, și Școala Primară Otvești,…
S-au modificat anexele pentru mai multe comune din judeţul Timiş
Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJUS), convocat de subprefectul Ovidiu Drăgănescu, a aprobat, astăzi, o hotărâre în baza căreia s-au actualizat anexele cuprinzând incidența de la nivelul unităților administrativ-teritoriale din județul Timiș, anexe întocmite pe baza ratei de infectare pe ultimele 14 zile. UAT Teremia Mare a fost trecut pe anexa 2, cuprinzând UAT-urile…
Peste 100 de timișeni care nu purtau mască, amendați de polițiștii timișeni
Peste 300 de polițiști de la IPJ Timiș împreună cu polițiști locali, jandarmi, pompieri și reprezentanți ai I.T.M Timiș au desfășurat, joi, controale în vederea limitării răspândirii virusului Covid-19. Au fost verificate 95 de firme, precum şi 69 de mijloace de transport persoane, dintre care 34 de mijloace de transport în comun, fiind totodată legitimate…
Temperaturi mai ridicate decât în mod normal în următoarea lună
Temperaturile vor fi puțin mai ridicate decât în mod normal în următoarele patru săptămâni, iar ploile vor lipsi în anumite zone. Iată prognoza meteo ANM pentru intervalul 18 octombrie – 15 noiembrie. Săptămâna 18 – 25 octombrie Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, în cea mai mare parte…
Nu pierdeți ultima campanie trimestrială RETIM și ADID Timiș de colectare gratuită a deșeurilor periculoase!
În perioada 18 octombrie – 16 noiembrie 2021 se desfăşoară o campanie dedicată colectării deșeurilor periculoase în zona 1 rural a judeţului Timiş. ATENȚIE! În lunile octombrie și noiembrie are loc ultima campanie din anul 2021 prin care compania RETIM și ADID Timiș colectează gratuit deșeuri periculoase. Dacă acestea sunt abandonate în locuri neamenajate pot…
O artistă de la Opera Națională din Timișoara a fost răpusă de coronavirus
Colectivul Operei Naționale Române din Timișoara este îndurerat la auzul veștii că o artistă a plecat prematur dintre ei. Este vorba despre Lăcrămioara Ruxanda, membră a Corului Operei de peste 20 de ani. Din nefericire, aceasta a fost răpusă de coronavirus. Artista nu era vaccinată și s-a stins acasă, unde se afla în izolare. „Aseară…
DNA a început urmărirea penală pe numele deputatului Cosmin Şandru şi a directorului STPT, Nicu Bitea
Direcția Națională Anticorupție (DNA) a anunţat că a început urmărirea penală față de deputatul PNL Cosmin Șandru și Nicolae Bitea, directorul general al Societății de Transport Timișoara. Cei doi sunt acuzați de dare de mită. Procurorii îi acuză pe cei doi liberali că i-au promis deputatului AUR Ciprian Titi Staicu numirea unor apropiați în posturi…
Continuă să fie amendați timișenii care nu respectă măsurile anti-covid
Continuă controalele autorităților locale cu scopul de la limita răspândirea virusului Covid-19. La acțiunile de ieri au luat parte aproape 300 de polițiști de la IPJ Timiș împreună cu polițiști locali, jandarmi, pompieri și reprezentanți ai I.T.M Timiș. Un bărbat din orașul Sânnicolau Mare a avut ghinionul să fie prins de oamenii legii în fața…
Campanie RETIM și ADID Timiș: Deșeurile voluminoase precum obiecte de mobilier, saltele, covoare se preiau gratuit
Compania RETIM împreună cu ADID Timiș organizează în perioada 18 octombrie – 16 noiembrie 2021 o campanie de colectare gratuită a deșeurilor voluminoase din zona 1 rural a judeţului Timiş. ATENȚIE! În trimestrul patru compania RETIM împreună cu ADID Timiș organizează ultima campanile trimestrială a acestui an prin care sunt colectate deșeuri voluminoase. Nu ratați…
Ce nu este bine să faci de Sf. Parascheva. Este cruce roşie în calendarul ortodox
Anual, în data de 14 octombrie, credincioşii o prăznuiesc pe Sfânta Parascheva, aceasta fiind cunoscută popular și ca „Sfânta Vineri de Toamnă”. De Sf. Parascheva se ţine post, nu se munceşte, iar în tradiţia românească este ziua în care se prezice starea vremii. Tradiția spune că Sfânta Parascheva îi fereşte pe oameni de boli, de…
Imagini de coşmar dintr-un supermarket timişorean care comercializa peştii vii. Cei de la Protecţia Consumatorilor au tăiat o amendă de 40.000 de lei/Foto
Comisarii Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor (CRPC) Timiş au amendat un supermamaket din Timişoar cu 40.000 de lei, pentru modul de comercializare a peştelui viu. De asemenea, a fost dispusă măsură de oprire a activității de comercializare a peştelui viu şi proaspăt. Mizerie de nedescris, spaţii deteriorate, instalaţii ruginite, sisteme improvizate şi alte multe neajunsuri…
Tineri reținuți pentru 24 de ore după ce au încercat să-i fure telefonul unei femei pe o stradă din Timișoara
Doi tineri, în vârstă de 18 și 19 ani, au încercat marți seara, în jurul orei 22, să-i fure telefonul mobil unei femei. Aceasta se plimba împreună cu iubitul său pe strada Teatrului, aflată în apropiere de Piața Flavia. Polițiștii timișoreni au fost sesizați de către bărbat că se află în urmărirea a doi tineri,…
Încă trei școli din Timișoara, după Liceul Moisil, mută orele în online din cauza frigului din clase
Temperatura este foarte scăzută în sălile de clasă, astfel că deja patru școli au anunțat Inspectoratul Școlar Județean Timiș că vor muta cursurile în on-line. Este vorba despre Liceul Grigore Moisil, Colegiul Ana Aslan și școlile generale nr. 16 și nr. 19 din Timișoara. „Temperatura medie în sălile de curs este sub 20 de grade.…
Ce trebuie să facă abonații Colterm care încă mai au caloriferele reci
Reprezentanții Colterm au transmis că, în urma solicitărilor primite, s-a constatat că la multe din locațiile semnalate, robineții din subsol erau închiși sau caloriferele nu erau aerisite. „Prin urmare, în cazul în care caloriferele dvs. sunt încă reci, vă rugăm să le aerisiți și să luați legătura cu reprezentantul legal al asociației în vederea verificării…
Peste 1.600 de elevi și angajați ai unităților de învățământ, infectați cu covid
Inspectorul general școlar al județului Timiș, Marin Popescu, a anunțat, miercuri, că 711 elevi sunt infectați în clipa de față cu coronavirus. Din 13 septembrie, data începerii noului an școlar, numărul infectărilor în rândul elevilor se ridică la 1.261. În ceea ce privește angajații unităților de învățământ, cadre didactice și personal auxiliar, 228 sunt infectați…
Timișoara, abia pe locul 26 în topul orașelor „smart city”
La finele lunii iunie au fost identificate 860 de iniţiative smart city aflate în stadiul de proiect, în curs de implementare sau deja finalizate în 124 de oraşe mari, medii şi mici din ţară, comparativ cu 594 de proiecte din 87 de oraşe la nivelul lunii iunie 2020. Topul celor mai moderne oraşe din punctul…
Timișorenii care rămân miercuri fără apă la robinete
Miercuri, 13 octombrie, între orele 9 și 14, pe strada Chișodei Aquatim va executa o legătură de conductă. Pe durata lucrărilor se va întrerupe furnizarea apei pe străzile Chișodei, Émile Zola și Izlaz – porțiunea dintre străzile Herculane și Bujorilor. Tot miercuri, între orele 9-15, se va modifica traseul conductei de apă la intersecția bulevardului…
Elevii de la Liceul Grigore Moisil trec cu orele integral online. Motivul anunțat de conducerea școlii, lipsa agentului termic
Cel mai probabil, începând de miercuri, elevii care învață la Liceul Grigore Moisil vor trece în sistemul online. Motivul nu ţine de pandemie, ci de faptul că în calorifere nu ar ajunge agentul termic, care să încălzească sălile de clase. Clasele de la Grigore Moisil vor învăța, probabil, online, de miercuri, din cauza temperaturilor scăzute…