În perioada 13-16 decembrie, locuitorii comunei Ghiroda, și numai, sunt invitați la Târgul de Crăciun organizat la Casa de Cultură și platoul din față. Manifestarea are în program ateliere pentru copii și adulți urmate de concerte de colinde susţinute de coruri de copii și adulți, grupuri vocale, fanfare etc.
Angajații Openville Timișoara vor îndeplini dorințele a 250 de copii nevoiași
Dorințele a nu mai puțin de 250 de copii nevoiași vor fi îndeplinite de angajații care lucrează în clădirile de birouri United Business Center (UBC) din ansamblul Openville Timișoara. Aceștia și-au luat în serios rolul de spiriduși ai Moșului pentru al doilea an consecutiv și au pus mână de la mână pentru a face diferența…
Aicha, un copil în vârstă de 10 ani, își dorește să poată merge și să vorbească
În prag de sărbători năzuințele copiilor din partea Moșului sunt care mai decare mai sofisticate. Aicha, în schimb, e un copil diferit. În vârstă de doar 10 ani, fetița din Timișoara își dorește să meargă și să vorbească. Deja de ani de zile face tratament pentru a reuși toate aceste lucruri. Cu șanse mari de…
Urmărit general, prins la cerșit pe străzile Timișoarei
Polițiștii locali au avut o surpriză când l-au verificat pe un bărbat care cerșea pe străzile Timișoarei, mai exact pe strada Științei colț cu Bulevardul Dâmbovița. Oamenii legii au descoperit că cerceștorul din colțul străzii era, de fapt, un urmărit general, căutat pentru infracțiunea de ultraj. Sâmbătă, când l-au prins cerșind, polițiștii locali l-au condus…
Adolescentă, dispărută în Timiș
O fată în vârstă de 17 ani a fost dată dispărută în Timiș. Minora a plecat în data de 2 decembrie din Centrul de Plasament Recaș, în jurul orei 21.00. Monica Iasmina Hartibo are 1,60 metri înălțime, 60 de kilograme și are corporlența robustă. La data dispariției purta un trening cu glugă de culoare roz,…
O brad frumos și… prețios. Pomi de Crăciun la toate prețurile în piețe, la Timișoara
Brazii au apărut și prin piețe, în Timișoara, deși mulți oameni fac drumul la magazin pentru a-și lua un pom de Crăciun „de pe raft” sau aleg unul de plastic… Prețurile în piețe variază în funcție de… client…
Accident mortal în Timiș. Un tânăr de 18 ani a pierit iar alte două persoane au fost rănite / FOTO
Sfârșit crunt pentru un tânăr care recent a împlinit vârsta majoratului. Bărbatul era pasager, azi-noapte, într-un autoturism condus de prietenul său, când, la un moment dat, acesta a pierdut controlul volanului și a intrat pe contrasens, izbindu-se violent de o mașină care circula regulamentar. Accidentul s-a petrecut în localitatea de frontieră Cenad. Cei doi se…
Echipa „Ambulanța pentru Monumente Banat”, în finala Galei Naționale a Voluntarilor / FOTO
O echipă de 125 de tineri inimoși și entuziaști, arhitecți și studenți, și-a propus, nu cu mult timp în urmă, să intervină și să salveze de la degradare mai multe monumente din Banat. Și-au intitulat echipa „Ambulanța pentru Monumente Banat” și au salvat de la „moarte” biserici de lemn, vechi mori de apă, cule etc.…
Întreruperi de curent în Timișoara și în restul județului
E-Distribuție a programat luni, 10 decembrie, întreruperi de energie electrică astfel: Lugoj – Calea Timișorii bl. A1-10, B2A, B2B, B3, 8.00 – 16.00; Timișoara – str. Zenit, Frasinului, Popa Laurențiu, Calea Bogdaneștilor, Blv. Gh. Lazăr 19-34, Calea Circumvalațiunii 33, 9.00 – 13.00; Dumbrava, ferma IAS; Uivar, Dudeștii Vechi, Pesac – casnici, Timișoara – Calea Circumvalațiunii…
Casa în care locuiește o mamă cu opt copii, în Timiș, reparată și transformată de zeci de voluntari într-un cămin călduros / FOTO
Voluntarii care au răspuns apelului asociației „Acasă în Banat”, peste 30 la număr, au renovat casa unei mame cu opt copii din Grabaț, Timiș. Le-au adus acestora haine, mâncare, mobilă și au făcut donații în bani. La 28 de ani, Adina Cristina Bemsa din Grabaț are 8 copilași – 6 fetițe și 2 băieți –…
Corul Doina Banatului și-a lansat primul CD de colinde tradiționale, cu ocazia unui concert susținut în biserica din Iosefin
Concertul de colinde „Vine Crăciunu’ pe sară”, susținut de Corul „Doina Banatului”, dirijat de prof. Florin-Nicolae Șincari, a avut loc vineri, la biserica din Iosefin. A fost un moment la care au participat numeroși enoriași ai parohiei, studenți, invitați, dar și alți credincioși din parohiile timișorene învecinate. Cu acest prilej a fost lansat și un…
Cod galben de ceață în vestul țării
Ceața pune stăpânire în această dimineață pe cea mai mare parte a vestului țării. Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de vreme severă pentru județele Arad, Bihor și Timiș – ceață care reduce vizibilitatea sub 200 de metri, iar pe alocuri sub 50 de metri. Atenționarea intra în vigoare în intervalul…
Pieton care traversa strada regulamentar, călcat de mașină aproape de Timișoara
Accident rutier în această seară, în apropiere de Timișoara. Un bărbat a fost călcat de mașină pe o trecere de pietoni, în Șag, și a fost transportat la spital, rănit fiind. Șoferul în vârstă de 41 de ani, care se îndrepta în direcția Timișoarei, este vinovatul. Pietonul traversa regulamentar, printr-o zonă marcată și semnalizată corespunzător.…
Asociația pentru Dezvoltarea Turismului în Timiș – declarată de utilitate publică
Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului în Timiș a fost declarată, în ședința de Guvern de astăzi, ca fiind de utilitate publică. Organizațiile de utilitate publică au dreptul de a li se atribui în folosință gratuită bunuri proprietate publică și se pot bucura de diverse facilități fiscale.
Adunarea la Gara de Nord! Timişorenii iau mătura în mână și îşi curăță orașul
Timişorenii iau mătura în mână și pornesc să curețe orașul. Urbea de pe Bega este un imperiu al gunoaielor de la 1 noiembrie, atunci când Horticultura a preluat curățenia stradală. De altfel, Primăria Timișoara a fost amendată de Garda de Mediu pentru mizeria de pe străzi cu 50.000 de lei. Sătui să suporte murdăria din oraş,…
Marilen Pirtea îşi donează indemnizaţia de parlamentar. Patru elevi din mediul rural sunt beneficiarii
Deputatul Marilen Pirtea vine în întâmpinarea a patru elevi dezavantajaţi din Timiş. Rectorul UVT a decis, pentru al doilea an consecutiv, să îşi doneze indemnizaţia de parlamentar. Banii vor ajunge sub forma unor burse şcolare către patru elevi din mediul rural, prin Fundaţia Universitatea de Vest. Lunar, timp de 10 luni, elevii vor beneficia de…
Tânăr și agitat, cu un pliculeț asupra sa. Polițiștii locali l-au întrebat de sănătate
Cu mâinile la spate, agitat și cu un pliculeț cu fragmente vegetale asupra sa. Așa l-au găsit polițiștii locali pe un tânăr din Timișoara pe o bancă…
Acțiunea „rabla” în Timișoara! Zeci de mașini abandonate au fost ridicate de pe străzile orașului
Mașinile abandonate din Timișoara se transformă în focare de infecție. Zeci de automobile abandonate au fost ridicate de polițiștii locali din urbea de pe Bega în ultima perioadă.
Sute de șoferi au fost amendați pe parcursul săptămânii, în Timiș
Sute de sancțiuni au fost acordate șoferilor, în Timiș, pe parcursul săptămânii. Polițiștii rutieri timișeni au acționat pe raza întregului județ și au aplicat 437 de sancțiuni contravenționale conducătorilor auto indisciplinați. Dintre aceștia, 200 de amenzi au fost date vitezomanilor, fiind întocmite 6 dosare penale pentru infracțiuni rutiere. Bune de plată au fost și alte…
Sârbi care munceau ilegal în Timiș, prinși de polițiști. Amendă usturătoare primită de firma angajatoare
Doi sârbi care munceau la negru, în Timiș, au fost prinși de polițiștii de imigrări, în urma unui control efectuat la o societate comercială care se ocupă cu „fabricarea pâinii”. Oamenii legii au emis pe numele lor decizii de returnare sub escortă de pe teritoriu România. Mai mult, le-a fost interzis să mai intre în…