Proprietarii de clădiri istorice din Timișoara continuă să rămână nepăsători la ruină. În 2 luni, polițiștii locali au dat nu mai puțin de 85 de amenzi pentru neîntreținerea unor imobile.
Conferință Internațională de Teologie la Timișoara: viața și opera părintelui Dumitru Stăniloae
La Timișoara are loc o conferință internațională de teologie care celebrează viața și opera părintelui Dumitru Staniloae și evidențiază nevoia de educație teologică.
Vrei să fii radioamator? Când poți să dai examen
Autoritatea Națională pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM), prin direcțiile sale regionale din Bucuresti, Cluj, Iași și Timiș, organizează, în luna octombrie, sesiuni de examinare pentru obținerea certificatelor de radioamator și a celor de operator radio în serviciul mobil terestru.
Magazine Enel, închise timp de două zile
Magazinele Enel din judeţele Timiş, Caraş-Severin, Arad şi Hunedoara vor fi închise joi, 4 octombrie, și vineri, 5 octombrie, ca urmare a unui eveniment intern.
Curs gratuit de asistenți maternali, la Timișoara
Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş organizează, în luna octombrie, un nou curs de formare a asistenţilor maternali profesionişti. Cei interesați pot depune cereri de evaluare, care să cuprindă și motivele pentru care vor să devină asistenți maternali profesioniști.
Cursuri de pregătire la CCIAT, pe final de an
Camera de Comerţ, Industrie și Agricultură Timiş prin Direcția Formare și Perfecționare Profesională demarează în cursul lunii octombrie 2018 noi serii de cursuri.
Întreruperi de curent
E-Distribuție nu a programat miercuri, 3 octombrie, întreruperi de energie electrică în Timișoara, ci doar în județ, astfel: Diniaș (p) – defrișări, Utvin (p), Satchinez, fermele Stejarul, Bulea, Ordos; Cutina (p), Beregsău Mic – casnici, Sânnicolau Mare – str. Stadionului + Extravilan, Dudeștii Vechi – casnici, orele 9 – 17; Sculia (p), Sânmartinu Sârbesc (p),…
Spargere de milioane la Universitatea de Știinte Agricole. Hoții au fugit cu seiful principal
Un incident fără precedent s-a petrecut în noaptea de luni spre marți la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului (USAMVB). Hoții au spart două seifuri, iar pe unul dintre ele l-au luat cu totul.
Final de telenovelă la Agenția de Mediu. Gabriela Lambrino s-a întors în funcția de director general
Gabriela Lambrino este din nou director general al Agenției Regionale de Protecția Mediului Timișoara. Fostul șef al instituției, Dan Cepeha, a câștigat, prin concurs, postul de director al Direcției Județene pentru Protecția Mediului Caraș-Severin.
1.500 de lei amendă pentru țiganii de mătase care și-au rezervat parcarea cu saci pe Loga
deBanat.ro a prezentat, luni, un caz de pe bd. Loga, unde proprietarii romi ai fostului sediu al PSD ocupă cu tupeu domeniul public, rezervându-și cu saci locuri de parcare pe stradă. Nu i-a văzut nimeni, deși sunt în centrul orașului, însă acum au ajuns pe acolo si polițiștii locali.
Lumină pentru orașe. Podul de Fier se va „aprinde” artistic, timp de patru seri
Cât de importantă este lumina în viața noastră? Cât de sofisticat este designul de iluminat și cât de greu este să obții exact ce-ți dorești de la o astfel de instalație? Sunt doar câteva întrebări de la cea de-a doua ediție a simpozionului Light Edu, care are o supriză pentru timșoreni.
Drept la replică
Greva declanşată de o parte a angajaţilor de la Filarmonica Banatul (62 persoane) din totalul de 191 de salariaţi, este „zice-se”, pentru lipsa Contractului Colectiv de Muncă, document vital pentru reglementarea raporturilor de muncă dintre angajator și angajați.
Încep înscrierile la Timotion. Cel mai mare eveniment sportiv în scop caritabil din vestul României caută proiecte
Încep pregătirile pentru o nouă ediție a celui mai mare eveniment sportiv în scop caritabil din vestul României. S-au deschis înscrierile la Timotion.
Apă rece oprită în Deta
Aquatim anunță că miercuri, 3 octombrie, între orele 9 și 15, va întrerupe furnizarea apei în Deta, pentru spălarea și igienizarea rețelei de distribuție a apei. Spălarea conductelor face parte din programul de mentenanță preventivă a rețelelor de apă și urmărește asigurarea calității apei distribuite consumatorilor. „La reluarea alimentării cu apă rece este posibil ca…
Întreruperi de curent
E-Distribuție a programat marți, 2 octombrie, întreruperi de energie electrică astfel: Timișoara – str. Polonă (p), orele 12 – 15; Dumbrăvița – str. Petofi Sandor (p), Ohaba Forgaci – mici și casnici, orele 8 – 16; Dumbrava, orele 11 – 17; Sculia (p), Sânmartinu Sârbesc (p), orele 9 – 15; Dumbrăvița – str. Codrului, Arțar…
Retim colectează în Timiș deșeuri voluminoase și periculoase. Unde puteți aduce mobilier și baterii
În Timiș a luat startul a doua campanie trimestrială de colectare a deșeurilor voluminoase și a deșeurilor periculoase. Campania este derulată de Retim Ecologic Service SA și se desfășoară în perioada 1-24 octombrie.
ANAF scoate la mezat două apartamente ale lui Vladimir Cârpaci
Chilipir imobiliar. ANAF vinde două apartamente deținute de Vladimir Cârpaci, un rom care a evacuat o secție a Spitalului de Copii. S-a ajuns la această situație după ce Cârpaci nu ar fi plătit TVA-ul datorat în urma unor tranzacții cu locuințe.
Se caută jandarmi!
Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Timiş recrutează, de la 1 octombrie, candidaţi pentru cele două şcoli de subofiţeri ale Jandarmeriei Române. La sesiunea de examen din ianuarie 2019 sunt alocate 700 de locuri.
Cum au venit Regele Ferdinand și Regina Maria la Timișoara, într-o reconstituire de secol XXI
O vizită regală, oriunde ar fi ea în lume, atrage ca un magnet public de toate vârstele. Sunt admirate ținutele și eticheta și se lasă mereu cu aplauze. La Timișoara va fi reconstituită vizita pe care Regele Ferdinand I a făcut-o în primii ani după alipirea Banatului la România Mare.
7.000 de lei amendă pentru nesimțire, pe strada Verdi
Se lucrează pe câte o stradă, muncitorii pleacă, iar cei care locuiesc în zonă rămân zile în șir cu gropile. Vi se pare cunoscut? Face parte din cotidian la Timișoara. Pe strada Verdi, o firmă a plătit cu repetiție nesimțirea.