Un seism puternic cu intensitatea de 5,8 grade pe scara Richer s-a produs în noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 3,38. Cu epicentrul în județul Buzău, zona seismică Vrancea, cutremurul s-a simțit în multe orașe ale țării, inclusiv București, dar și în Moldova și Ucraina.
Seismul care avut loc duminică dimineața a fost cel mai puternic din ultimii 14 ani. El s-a produs la o adâncime de 150 de kilometri, avâmd intensitatea de 5,8 grade pe scara Richter. Cutremurul a fost urmat de o replică de 3,1 pe scara Richter. Din fericire nu au fost înregistrate pagube sau victime. Cele mai apropiate orașe de epcicentrul seismsului au fost: Nehoiu (17 km), Covasna (33 km), Întorsura Buzăului (37 km), Târgu Secuiesc (48 km) şi Vălenii de Munte (53 km), potrivit Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INFP).
Cutremurul s-a simțit foarte puternic și la București, Ploiești, Brașov și chiar Craiova. Mircea Radulian, directorul ştiinţific al Institutului Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului, a declarat pentru Digi24, că este normal, ca la un anumit interval de timp, să apară astfel de cutremure moderate. El susține că apariția unui astfel de seism eliberează o parte din tensiunea seismică acumulată în zona Vrancea.
Comentarii prin facebook