Fundația Art Encounters și Asociația Contrasens pun la cale un nou eveniment artistic. De această dată, este vorba despre o întâlnire cu Mircea Cantor, care va vorbi despre cele mai recente lucrări ale sale, dar și despre expoziția „O lume încă așteaptă să fie construită” și seria de evenimente Mad(e) in Romania.
Cine și câți bani dă pentru Timișoara Capitală Europeană a Culturii. Robu numără doar cum îi place
Primarul Nicolae Robu face inventarul banilor care au „intrat” în proiectul Timișoara Capitală Europeană a Culturii, dar numără numai până unde și ce-i convine. Secretarul de stat în Ministerul Culturii, timișoreanul Ion Ardeal Ieremia, îi bate obrazul edilului.
Timișoreanul Ovidiu Șandor, desemnat Comisar General Europalia pentru România
Fondatorul Art Encounters, timișoreanul Ovidiu Șandor, a fost desemnat Comisar General al părții române pentru Festivalul Internațional de Arte Europalia 2019, la care România are statut de țară invitată.
Expoziția Mad(e) in Romania e din nou completă. Tabloul cu diavol a reapărut la Memorialul Revoluției
Expoziția Mad(e) in Romania este, din nou, completă. Tabloul care a fost dat jos joi de la Memorialul Revoluției a fost repus la locul lui. Inițial s-a considerat că lucrarea ofensează imaginea Bisericii Ortodoxe Române.
Diavolul și-a băgat coada la MAD(e) in Romania. Două lucrări care ironizează Biserica, în centrul unui scandal
Două lucrări care „mușcă” din imaginea Bisericii Ortodoxe Române au făcut valuri la Timișoara. Una a fost deja dată jos, cealaltă este încă în Piața Unirii. MAD(e) in Romania, un proiect-manifest construit în jurul energiei protestelor sociale şi politice, a născut controverse încă de la start.
Săptămâna de lectură, la Timișoara. Începe Festivalul Internațional de Literatură
Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara, ajuns la ediția cu numărul 7, aduce, la final de octombrie, 17 scriitori de pe trei continente. Tema este „Țară. Țară de adopție”,i ar unul dintre invitați este Juan Gabriel Vásquez, cel mai important prozator columbian din noua generație.
În tranzit, altfel. Balon auriu, deasupra sălii mari din Gara de Nord
Gara de Nord din Timișoara s-a transformat în ultima lună în spațiu neconvențional pentru artiști. Dacă de 3 săptămână s-a aprins instalația de globuri de la primul etaj, de duminică, în zona caselor de bilete plutește… un balon.
Patru generații, același suflet de artist: Mattis-Teutsch. În expoziție la Muzeul de Artă Timișoara
Muzeul de Artă Timișoara, Fundația Kunsthaus 7B, Centrul Cultural German din Timișoara și Forumul Cultural Austriac îi așteaptă pe iubitorii de frumos să descopere o poveste care se întinde peste un secol. E povstea unei familii în care arta a făcut parte din mozaicul cotidian.
Dan Perjovschi, la Timișoara. The Book of Notebooks / Cartea carnetelor va fi lansată oficial
Unul dintre cei mai importanți artiști români vine la Timișoara pentru o un eveniment special. Dan Perjovschi aduce „The Book of Notebooks / Cartea carnetelor”, un jurnal contemporan al destinului unui artist.
Greva de la Filarmonica Banatul, oprită pentru moment. Robu: Mi-am asumat rolul de garant
Greva de la Filarmonica Banatul s-a terminat, cel puțin pe moment. Până pe 10 noiembrie, artiștii și direcțiunea trebuie să încheie negocierile pe marginea contractului colectiv de muncă. Girează întreaga operațiune primarul Nicolae Robu, care susține că a avut impresia că toată lumea e mulțumită după implicarea sa.
Ora de teatru. Cum te poți înscrie la cursuri gratuite de actorie la TNTm
Cum e să fii actor și să intri în pielea atâtor personaje? Cât de greu este să-ți ții emoțiile în frâu? Îți poți răspunde singur la aceste întrebări, dar și la altele, dacă te înscrii în programul „Ora de teatru”.
Robu a chemat la discuții taberele de la filarmonică. Marți, primarul le vorbește greviștilor
După o săptămână de negocieri fără rezultat și câteva concerte în stradă, directorul și sindicaliștii în grevă de la Filarmonica Banatul s-au întâlnit, luni după-amiază, față în față, la primărie. Marți, Nicolae Robu va vorbi în fața artiștilor care protestează.
Despre teatru și democrație, la Timișoara, cu Ion Caramitru și Marco Martinelli
Asociația Timișoara 2021 continuă seria dezbaterilor publice pe teme de actualitate europeană, într-un spațiu neconvențional și relaxant. Următoarea discuție este despre teatru și democrație și are loc în prezența a doi oameni cu greutate în domeniu.
Protestul cu Mozart continuă la Timișoara. Robu: Dacă trebuie, facem concurs și angajăm alt personal la Filarmonica Banatul!
Săptămâna viitoare decide ce se întâmplă la filarmonică. Primarul Nicolae Robu spune că, dacă trebuie, dă afară pe toată lumea, orchestră și manager! Între timp, continuă greva, oamenii cântă în stradă, iar edilul face sondaj pe Facebook.
Vă plaCello? Turneul violoncelelor lui Răzvan Suma și Adrian Mantu ajunge la Timișoara
În această toamnă, Răzvan Suma și invitatul său, Adrian Mantu, unii dintre cei mai talentați tineri violonceliști români, propun o incursiune nonconformistă în repertoriul pentru violoncel. Turneul „Vă plaCello?” ajunge și la Timișoara.
Concert în stradă. Artiștii de la Filarmonica Banatul, a doua zi de protest
Protestul public al artiștilor de la Filarmonica Banatul aflați în grevă continuă. De aceasta data, cu tobe, trompete si vuvuzele! E spectacol in toata regula peste drum de primarie.
Protest la Filarmonica Banatul din Timișoara. Artiștii au ieșit în stradă cu pancarte
Artiștii de la Filarmonica de Stat Banatul, membri ai Sindicatului Filarmonicii Banatul, care sunt în grevă generală de vineri, 5 octombrie, au ieșit, miercuri dimineață, în fața instituției. Oamenii au decis să protesteze în liniște, în timp ce negocierile cu directorul Ioan Coriolan Gârboni continuă pentru a treia zi. UPDATE: Nu s-a ajuns la nicio concluzie, greva continuă, iar Gârboni invită publicul la un concert Grigore Leșe la care se pare că nu va participa corul filarmonicii.
Regina-mamă Elena. Povestea unui destin unic, lansată la Timișoara
Librăria La Două Bufnițe este marți seară, de la ora 18,30, gazda lansării volumului „Regina-mamă Elena. Mariajul și despărțirea de Carol al II‑lea”. E povestea unei femei deosebite, cu un destin complicat.
Negocierile de la Filamonica Banatul, în aer după prima zi. Termen de la primarul Robu
Negocierile dintre sindicaliștii de la Filarmonica Banatul și managerul Ioan Coriolan Gârboni sunt departe de a se încheia. Ele continuă și, dacă situația nu se rezolvă până la finele săptămânii, primarul Nicolae Robu spune că va interveni.
Filarmonica Banatul a început stagiunea în grevă. Între lacrimi și „cine mișcă mișcă-n brișcă” / FOTO+VIDEO
Premieră tristă pentru Timișoara: artiștii de la Filarmonica Banatul au început stagiunea cu o grevă generală. Conflictul durează de aproape 2 ani, timp în care primăria a preferat să ignore semnalele venite chiar de… peste drum. Acum, Nicolae Robu spune că „sunt destui muzicieni pe planetă”.