Ultima ora articole

E sigur: Baza Uszoda va fi demolata. Parcul Central va fi extins

E sigur: Baza Uszoda va fi demolata. Parcul Central va fi extins

Parcul Central este în șantier și își va schimba total aspectul. Ba chiar se va extinde, așa cum anunța în luna mai primarul Nicolae Robu. Vechea bază Uszoda va fi pusă la pământ, pentru că, spune edilul, nevoia de spații verzi primează.

sala polivalentă

Noul stadion al Timisoarei depinde de EURO 2020. Arena „Dan Paltinisanu” ar putea fi demolata

La Timișoara va fi construit un stadion modern, dar totul stă la mâna sumelor care vor fi cheltuite pentru Campionatul European 2020. Președintele CJ Timiș, Călin Dobra, spune că instituția pe care o conduce ar putea da 20 de milioane de euro, pentru această investiție, dar numai dacă restul sumei vine de la bugetul CNI.

Ordonanta nu bate Curtea de Conturi: CJ Timis nu da bani la Poli

Dacă primarul Nicolae Robu spune că, în momentul în care clubul primește certificat fiscal, dă drumul la finanțare pentru ACS Poli, Consiliul Județean Timiș alege calea prudenței. Călin Dobra nu crede că Ordonanța 38/2017 rezolvă litigiul cu inspectorii de la Curtea de Conturi.

Au disparut placutele Timpark de pe Pestalozzi! SDM, alba-neagra cu legea

După ce a montat ilegal plăcute pentru parcare cu plată pe strada Pestalozzi, SDM o dă cotită. Indicatoarele cu „zonă galbenă” s-au volatilizat rapid, la două zile după ce deBanat.ro a anunțat prezența lor. Pe de altă parte, primarul Nicolae Robu spune că Timpark ar putea să nu fie extins pe noi străzi!

Terasa de la Modex: a iesit ceva frumos, dar ilegal! Directia de Cultura, ignorata de proprietari

Incredibil: terasa de pe acoperișul Modex, lăudată public de primarul Nicolae Robu, a fost deschisă cu totala sfidare a legii! Nu există nici acum toate autorizațiile, Direcția Județeană pentru Cultură Timiș a dispus sistarea lucrărilor de amenajare, însă proprietarii terasei au ignorat decizia.

Rodica Cojan, pe urmele sotului: a fost numita director interimar la Directia de Asistenta Sociala a PMT

Primăria Timișoara are, de ceva timp, o nouă direcție de asistență socială, „născută” din desființarea celei vechi, trecută prin plenul CL. De la începutul săptămânii, structura are și director: așa cum se specula, în funcție a fost numită Rodica Cojan, soția directorului Poliției Locale.

evaziune

Peste 100 de perchezitii in Timis si Arad: dadeau spaga, primeau raspunsurile la examen pe SMS!

Peste 100 de percheziţii au loc miercuri dimineaţa, în mai multe județe din vest, inclusiv în Timiș, la profesori şi studenţi de la universităţile „Aurel Vlaicu” şi „Vasile Goldiş”. Dascălii sunt suspectați că luau șpagă pentru a-i trece examenele pe tineri, unii dintre ei chiar fără să vorbească limba română.

Trei parlamentari de Timis, in guvernul din umbra al PNL

Toți cei trei deputați liberali de Timiș vor face parte din „Guvernul din umbră” al PNL. Este vorba de Marilen Pirtea, Ben-Oni Ardelean și, mare surpriză, Pavel Popescu. Celor trei li se alătură în acest „guvern” alte două nume care au legături cu Timișoara: Cristian Bușoi și Lucian Heiuș.

Timpark isi marcheaza deja teritoriul pe strada Pestalozzi. Total ilegal

SDM pune căruța înaintea boilor și montează cu tupeu plăcuțe pe străzi care nu sunt încă în sistemul Timpark! Extinderea parcării cu plată nu a trecut în plenul din iunie, dar cei de la SDM sunt probabil paranormali și citesc viitorul într-un glob de sticlă. Primarul Nicolae Robu declara, în februarie, că „acolo sunt profesori, pe care nu putem să-i punem să plătească”.

Culita Chis, campionul veniturilor in Primaria Timisoara. Il „bate” pe Robu cu peste 21.000 lei

Primarul Nicolae Robu este al doilea în topul veniturilor șefilor din instituția pe care o conduce, iar viceprimarul Dan Diaconu este abia pe șase. Primul loc în acest clasament îi revine, la mare distanță de „argint”, șefului Direcției Tehnice a PMT.

Colonada din Buzias, proaspat refacuta, luminata superb la ceas de noapte / FOTO

Cea mai lungă colonadă din Europa, simbolul orașului Buziaș, vă așteaptă s-o redescoperiți! La ceas de seară, când se lasă și răcoare în parc, o plimbare pe acest minunat traseu, care este și acum și iluminat, poate fi perfectă în această vară. Refacerea colonadei a costat peste 1,1 milioane de euro, cei mai mulți bani de la bugetul local.

Cu pistolul pe stadion! Politistii locali din Timisoara sunt culmea vigilentei / VIDEO

Polițiștii locali sunt de-o rară vigilență: „depistează” brichetele, dar nu și… pistoalele! S-a întâmplat vineri seară, la stadionul „Dan Păltinișanu”, unde un timișorean a reușit să treacă, fără probleme, de filtru cu două arme de jucărie. Ce ar fi fost dacă erau adevărate e altă discuție.

Castelul Huniade

Nimeni nu vrea sa faca expertiza la Castelul Huniade! Cladirea de 700 de ani se distruge pe zi ce trece

Castelul Huniade rămâne, nu se știe până când, o imagine terifiantă pentru centrul Capitalei Culturale Europene. Șantierul a început acum 11 ani, nu e gata și nimeni nu poate spune când va fi. Expertiza anunțată în luna aprilie nici măcar n-a început, pentru că nu vrea nimeni s-o facă, susțin cei de la CJ.

Avere de bugetar din Primaria Timisoara: Lexus si apartament in Tenerife

E viață bună pe CD Loga 1! Unul din personajele controversate din Primăria Timișoara, șeful Serviciului Resurse Umane, Rodica Aurelian, a reușit, în acest an, să-și cumpere un apartament taman în… Tenerife. Acesta se adaugă unor apartamente și terenuri intravilane în București, Ilfov sau Brașov și unui autoturism de lux.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.