Trăsuri trase de cai, fanfară, baloane și multă veselie. Așa s-a dat startul primei ediții de Oktoberfest de la Timișoara. În ciuda vremii nu foarte prietenoase, parada care a anunțat începerea evenimentului i-a înveselit pe trecătorii care au aplaudat și au făcut poze. Până duminică, distracția se mută în cel mai mare cort din România, amplasat în parcarea de la Iulius Mall.
PSD Timis, in deriva: Ilie Sarbu si Adam Craciunescu, urmariti penal!
Încă un greu din PSD Timiș a căzut în dosarul retrocedărilor, urmându-l pe senatorul Ilie Sârbu. Este vorba de prim-vicepreședintele Adam Crăciunescu, directorul general al Romsilva. El îl urmează în acest dosar pe mentorul său și șeful de facto al PSD Timiș, Ilie Sârbu. Crăciunescu a intrat sub control judiciar. Prejudiciul adus Romsilva se ridică la peste 300 de milioane de euro.
Lovitura de teatru in PSD Timis: secretarul executiv Marcel Mihoc a demisionat din partid
Ultima sută de metri a perioadei de mercato pe baza ordonanței traseismului aleșilor locali a adus la Timișoara o enormă surpriză. Unul dintre cei mai vechi lideri ai organizației PSD Timiș, Marcel Mihoc, și-a dat miercuri la amiază demisia din partid.
Ilie Sarbu, audiat la DNA Brasov intr-un dosar de retrocedari ilegale
Senatorul de Timiș Ilie Sârbu a ajuns miercuri la DNA Brașov alături de avocatul său. Socrul premierului Victor Ponta a fost audiat într-un dosar complex de retrocedări ilegale de terenuri în care sunt vizați mai mulți magistrați, avocați, precum și deputatul PSD Ioan Adam.
Marian Iancu, condamnat la 12 ani de inchisoare cu executare
Curtea de Apel București l-a condamnat, marţi, pe Marian Iancu, fostul finanţator al Politehnicii Timişoara, la 12 ani de închisoare cu executare. În primă instanţă, Iancu a fost condamnat la zece ani de închisoare de Tribunalul Bucureşti în Dosarul RAFO pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, dar, la fel ca şi Dan Voiculescu, a făcut recurs.
Enigma deslusita: Victor Ponta este candidatul 007
Președintele Traian Băsescu a afirmat, luni seara, că premierul Victor Ponta a fost ofițer acoperit al Serviciului de Informații Externe (SIE), între anii 1997 și 2001. Băsescu aruncase cu ceva timp în urmă bomba că unul dintre candidații la alegerile prezidențiale este ofițer acoperit.
Rusinea de la Albina: zeci de minute la coada, ca sa treci podul / FOTO
Multora dintre timișorenii amatori de papricaș le-a trecut, duminică, orice poftă de mâncare, după ce au stat chiar și jumătate de oră ca să treacă podul de la Albina. Asta, pentru că drumul de mai puțin de 30 de kilometri spre Buziaș s-a parcurs în… peste o oră! Mai mult de jumătate din acest interval s-a mers bară la bară.
Suporteri ASU Poli, batuti de ultrasi stelisti inainte de Romania-Ungaria
Isteria provocată de mai multe televiuni centrale cum că ungurii vin și cuceresc Bucureștiul, iau și Ardealul la întoarcere și poate o bucățică din Moldova, n-a rămas fără urmări. Au simțit-o pe pielea lor cinci suporteri ai ASU Poli care s-au dus la meci să încurajeze Naționala, fiind nevoiți să treacă prin clipe șocante.
Primarul Robu renunta la mitingul pro-centura! Nu vrea sa se spuna ca e actiune politica
La doar câteva zile de când a spus că va face un apel civic către timișoreni, pentru a atrage atenția asupra necesității unei șosele de centură complete, primarul Nicolae Robu renunță la idee. Edilul susține că nu vrea ca mișcarea să fie interpretată politic și, în plus, n-a găsit suport la ONG-uri.
Operatiunea „Centura Timisoarei”: Ehegartner se mai documenteaza, Suciu ii cere ajutorul lui Ilie Sarbu
Masterplanul General de Transport, publicat săptămâna trecută, a omis o parte bună din proiectele Timișului și ale Timișoarei. Printre acestea, Centura de Sud. Senatorul PRL Petru Ehegartner și senatorul PSD Matei Suciu, membri în Comisia de Transport, vor acum să ia măsuri, deși nu le este foarte clar cum trebuie să procedeze.
Poli trece la scor de neprezentare de FC Bihor Oradea
Dan Alexa era condamnat să câştige jocul cu FC Bihor, după insuccesul de pe terenul liderului Metalul Reşiţa. Şi a câştigat! Poli nu a dat nicio şansă echipei din Oradea şi a câştigat la scor de neprezentare, 3-0. Prestaţia din repriza secundă a poliştilor a fost excelentă, cu un asemenea joc şi în viitor existând certitudinea că tribunele arenei „Dan Păltinişanu” vor fi mult mai populate.
Un nou scandal la CJ: de la bani pentru biserici, la masurarea de… „barbatii”
Plenul Consiliului Județean Timiș este un adevărat teren de luptă între opoziție și putere. Vineri, dezbaterea s-a aprins pe tema banilor repartizați pentru biserici. S-a ajuns la invitații de măsurat „bărbății” și s-a aruncat apelative dintr-o parte într-alta. La final, s-a votat alocarea a 600.000 de lei pentru cultele din județ.
Bojin a aflat: Centura Timisoarei nu e in masterplan, pentru ca e deja aprobata!
Centura de sud a Timișoarei nu face obiectul Masterplanului General de Transport al României! La această concluzie a ajuns președintele CJ Timiș, Titu Bojin. El știe exact de ce nu apare centura în acest document, dar nu poate spune cât costă și când vor începe lucrările, pentru care, chipurile, există finanțare!
Teodor Melescanu: Daca ajung presedinte, Victor Ponta ramane premier
Teodor Meleșcanu, unul dintre candidații la alegerile prezidențiale din acest an, a făcut o vizită fulger la Timișoara. Fostul șef al SIE preferă să ducă o campanie diferită de cea a contracandidaților, fără mici, bere și discursuri ipocrite. El a explicat, pentru deBanat, care sunt planurile sale pentru România, de ce a ales că candideze și care sunt avantajele sale.
Marrati, teparii universitari cu relatii la tiganii din Strehaia
Firma de construcții Marrati, abonată la contracte cu universitățile timișorene, a dat țepe cu bilete la ordin fără acoperire în valoare totală de 593.000 de lei. Societatea este acum în insolvență, după ce patronul ei a intrat în atenția procurorilor, pentru cârdășie cu țiganii din Strehaia în afacerea facturilor false. Între timp, sala de sport a Politehnicii se ridică în ritm de melc, iar căminele de lux ale UVT au rămas în stadiul de… groapă.
Scuze peste scuze! Parlamentarii de Timis nu dau doi bani pe masterplanul care „sterge” centura Timisoarei
Ministerul Transporturilor a organizat, marți, la București, o dezbatere publică pe tema Masterplanului General de Transport, care exclude total proiectele importante ale Timișului. Mai mult sau mai puțin revoltați, parlamentarii nu s-au sinchisit să meargă să-și susțină județul. Unii chiar au aflat de la noi de existența acestui document extrem de important!
Titu Bojin, audiat la Parchetul General
Președintele CJ Timiș și al PSD Timiș, Titu Bojin, este audiat la această oră la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Bojin este suspectat de conflict de interese și evaziune fiscală.
Tara arde, babele se piaptana: Bojin n-a vazut masterplanul care da cu flit Timisului, opozitia asteapta invitatii speciale
Fără centură de ocolire a Timișoarei și fără autostradă spre Belgrad – așa arată Timișul următorilor 16 ani, conform Masterplanului General pe Transport, care va intra marți în dezbatere publică la Ministerul Transporturilor. Președintele CJ Timiș, Titu Bojin, nu a văzut acest document și nu crede că e real, iar de la opoziție, deputatul PDL Alin Popoviciu spune că dezbaterea publică e doar cu invitație!
Baie de multime cu trufe, in fum de gratare, pentru Klaus Iohannis / FOTO
Candidatul ACL, Klaus Iohannis, a ajuns la Timișoara duminică, unde a fost întâmpinat cu brațele deschise de liberali și de PDL-iști. Alături de Nicolae Robu și alți membri de seamă ai PNL și PDL, Iohannis s-a plimbat prin centrul orașului și a dat o tură prin Parcul Rozelor, unde a primit și cadouri.
Iohannis, votat in Banat și Ardeal; Ponta, in Oltenia si Moldova
Klaus Iohannis îl spulberă pe Ponta în Ardeal, Banat, dar și București, iar candidatul PSD a rămas favorit în Oltenia, Moldova și Dobrogea. Aceasta este concluzia unui sondaj apărut chiar în prima zi de campanie și care studiază distribuția intenției de vot pe regiuni.