Ultima ora articole

“In cazul mitropolitului Banatului e vorba despre o conspiratie”

Aproximativ 50 de credincioși au fomat un lanţ uman duminică, în faţa Catedralei Mitropolitane, într-un gest de solidaritate cu mitropolitul Banatului. Oamenii spun că dreptul de semnătură al mitropolitului este pe viață și că, în cazul altor doi înalți ierarhi, nu s-a pus niciodată problema unei decăderi din drepturi, deși aceștia erau grav bolnavi.

Nicolae Robu si Stefan Dragulescu sunt incompatibili!

Agenţia Naţională de Integritate a anunţat, vineri dimineaţă, că rectorii Politehnicii şi Universităţii de Medicină din Timişoara sunt incompatibili cu postura de aleşi ai poporului în parlament. Numele senatorului Nicolae Robu şi al deputatului Iosif Ştefan Drăgulescu apar alături de alte două cadre didactice din Bucureşti, între care fostul ministru al Educaţiei, Ecaterina Andronescu.

Noul paroh din Fabric, instalat cu politia!

Preotul Adrian Floca a fost instalat paroh la Biserica „Sf. Ilie” din Fabric sub supravegherea poliţiei. Trei poliţişti au asigurat ordinea, miercuri seara, la instalarea preotului venit din Arhiepiscopia Aradului. Acesta a fost primit cu huiduieli şi ameninţări. De acelaşi tratament a avut parte şi fostul paroh, preotul Iulian Cosma.

Poli, exclusa din Liga 1!

În urma conferinţei de presă organizate marți, oficialii FRF Viorel Duru şi Mihai Alexandru Mincu au anunţat decizia în privinţa licenţierii Politehnicii Timişoara. Clubului bănăţean nu i-a fost acceptat apelul, astfel că formaţia patronată de Marian Iancu a fost retrogradată.

Pantheonul, in prag de prabusire?

Surse din cadrul Primăriei Timişoara susţin că Pantheon, un cunoscut club de pe malul Begăi, îşi trăieşte ultimele zile. Administratorii acestuia sunt acuzaţi că au construit ilegal, pe un teren aflat în litigiu. După ce au fost amendaţi anul trecut, acum s-au ales cu plângere penală. În plus, ar putea primi cât de curând decizia de demolare.

Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.