Nunti tiganesti fara numar, autoritatile se fac ca ploua

În postul Sfintei Marii, Timişoara s-a transformat într-o uriaşă scenă pentru petrecerile de nuntă ale ţiganilor cu bani. Aceştia nu respectă niciun fel de reguli şi nu le pasă de nimic. Amenzile date de poliţişti sunt floare la ureche pe lângă „euroii” cheltuiţi cu organizarea nunţii. Miresele sunt, întotdeauna, minore, dar autorităţile se spală pe mâini.

În ultimele săptămâni, la Timişoara, nunţile ţigăneşti au răsărit precum ciupericile după ploaie. Sâmbătă, marţi, joi sau vineri, nu contează ziua din săptămână, „tiparul” e mereu acelaşi: maşini ultraluxoase care blochează străzile, manele live la maximum, mult aur şi, nu în ultimul rând, mirii încă minori. Acum o săptămână, mireasa a purtat o rochie Cătălin Botezatu, pe care părinţii ar fi plătit nici mai mult, nici mai puţin de 10.000 de euro. O nimica toată, dacă stai să te gândeşti că trebuia să se asorteze neapărat cu… cravata din aur masiv a mirelui.
Marţi, la prânz, pe bulevardul Liviu Rebreanu, în apropierea Agenţiei de Mediu, una din benzile de circulaţia a fost complet blocată de maşinile nuntaşilor, parcate care pe unde. Strada vuia, mesele erau întinse şi, bineînţeles, nici urmă de poliţist care să degajeze drumul. Marţi seară, la Hotel Continental, trei Lamborghini galbene i-au scos din minţi pe ceilalţi participanţi la trafic. Unul dintre bolizi era parcat de-a dreptul pe trecerea de pietoni, sub privirea îngăduitoare a unei poliţiste de la Rutieră care, apostrofată de unul dintre şoferi cu privire la modul în care era lăsată maşina, i-a răspuns sec acestuia „Circulaţi, circulaţi”.
Joi seară, altă petrecere, la alt palat. Reţeta e cunoscută: Ferrari şi Bentley, ţinute de zeci de mii de euro, lumânări suflate cu aur şi o mulţime de vecini aduşi la disperare. Poliţia a împărţit amenzi pentru călcarea spaţiului verde, blocarea circulaţiei şi tulburarea liniştii publice.

„E greu de lucrat în comunitatea romă”

Nunta de joi spre vineri a fost a patra nuntă ţigănească de proporţii din Timişoara, la numai o săptămână după ce două mari clanuri ţigăneşti din oraş s-au aliat. Atunci, mireasa, Cassandra, avea 14 ani, mirele, Marco, 19. Anna, mireasa de joi, are 16 ani şi s-a măritat cu Marko, ambii fiind odraslele unor clanuri ţigăneşti care locuiesc la Frankfurt. Rochia adolescentei a fost cumpărată din Austria şi a costat, se putea altfel, 10.000 de euro. Nimeni nu s-a sesizat însă, ca şi în cazul celorlalte nunţi ţigăneşti din ultimele zile, despre faptul că mireasa nu a împlinit încă 18 ani. Aurelia Anciu, directorul general adjunct de la Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Timiş, spune că minorii se pot căsători dacă au împlinit 16 ani, însă numai dacă există o motivaţie clară: dacă fata este însărcinată ori tinerii locuiesc deja împreună. Totul se face, spune Anciu, doar după o consiliere psihologică prealabilă. În cazul nunţilor ţigăneşti însă, nu se poate face nimic. „Nu putem să mergem să intervenim acolo, în nuntă. Trebuie să fim sesizaţi pentru asta”, afirmă directorul adjunct al DGASPC. Aurelia Anciu respinge categoric posibilitatea autosesizării, motivând că intervenţiile în comunităţile de romi sunt foarte dificile. „Nu ne-am autosesizat niciodată până acum. E greu de lucrat în comunitatea romă”, a conchis oficialul.

[nggallery id=646]

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

timisoreanul turmentat a spus: (august 13th, 2011 at 15:18 )

PENTRU NECUNOSCATORI:POSTUL SF MARII-2 SAPTAMANI-ESTE LA FEL DE ASPRU,RANDUIT DE SF PARINTI, CA SI POSTUL SF PASTI!!!!
FARA CUNUNII, FARA CHERMEZE ETC.
CAT PRIVESTE ETNIA TZIGANEASCA-DIN GR VECHE, OAMENI DE NEANTINS!!-PT AUTORITATI UN SFAT:DACA NU MERE CU MORCOVU, ATUNCI CU BATA-ASPRIMEA LEGII!
CHESTIUNEA ESTE CA NU ARE CINE SA APLICE LEGEA…
VAI!

regat a spus: (august 15th, 2011 at 10:52 )

HAHAHAHA…E nunta mare la banat,se corcesc maimutele.Alea cu sange albastru vienez.Gorila banateana o ia de soata pe maimuta de matase Gonzo si impreuna o sa umple republica banat…de civilizatie si prosperitate occidentala

ciobi a spus: (august 15th, 2011 at 12:19 )

bai regat, daca te uiti mai aten o vezi si pe surioara ta in grupul ala de tigani. oricat de mult te-ai curata, culoarea ta e mult mai apropiat de alor decat a noastra.

regat a spus: (august 15th, 2011 at 13:01 )

banatenii..tiganii murdari si infecti ai sarbilor.Groapa de gunoi a 3 natiuni sarbi,unguri si romani.Prostituatele si sclavii umili ai istoriei.

ciobi a spus: (august 15th, 2011 at 13:10 )

fir-ar sa fie, eu glumeam, dar vad ca sora ta chiar e printre tigani. te inteleg, te doare. esti demn de toata mila si compasiunea din lume.

sorin a spus: (octombrie 9th, 2011 at 08:39 )

Lasati hazul de necaz, nu va mai bazati pe autoritati, trebuie sa ne organizam noi, societatea civila, maimutele astea tziganesti trebuie RASE de pe fata Pamantului ! Nu este nici o exagerare, realizati unde se va ajunge daca nu le exterminam ?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău

USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișul Șag, tot mai sus în C7

Ultima etapă a turului sezonului regular din Liga 3, seria a VII-a a fost una mai degrabă a vizitatorilor. Timișul Șag continuă să impresioneze, echipa bănățeană fiind pe locul secund, în spatele marii favorite, Unirea Alba Iulia. Ghiroda a smuls un punct la Blaj și este deocamdată pe poziție de play-off. Progresul Pecica – FC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag, tot mai sus în C7
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ultima etapă a turului sezonului regular din Liga 3, seria a VII-a a fost una mai degrabă a vizitatorilor. Timișul Șag continuă să impresioneze, echipa bănățeană fiind pe locul secund, în spatele marii favorite, Unirea Alba Iulia. Ghiroda a smuls un punct la Blaj și este deocamdată pe poziție de play-off. Progresul Pecica – FC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag, tot mai sus în C7
Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
Viața culturală a Timișoarei a fost întotdeauna definită de o efervescență aparte, un spirit liber alimentat constant de energia comunității academice. În acest peisaj artistic dinamic, trupa Akusti-k reprezintă un fenomen remarcabil, demonstrând cum pasiunea pentru muzică poate depăși granițele unei profesii riguroase. Născută din entuziasmul studenților la medicină, formația a reușit de-a lungul anilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din labirintul medicinei pe scenele Banatului: povestea trupei Akusti-k
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.