Dacă nu îi dă bani primăria, le cumpără singur! Darnic în prag de sărbători, prefectul Mircea Băcală vrea să schimbe steagurile care duc spre aleea Monumentului Ostaşilor Români din Timişoara.
După ce municipalitatea a anunţat că nu are bani pentru a schimba steagurile decolorate din Parcul Central, Mircea Băcală a trecut la… măsurători. „De 1 decembrie, am rugat Primăria Timişoara să încerce să schimbe primele trei steaguri, chiar de la aleea care duce spre monument. Mesajul pe care l-am primit a fost că nu sunt fonduri. În aceste condiţii, astăzi am luat măsurile unui steag şi aş vrea ca până în 17 decembrie, când comemorăm eroii Revoluţiei, să avem drapele noi. Le voi plăti eu şi sunt convins că nu va fi un efort financiar foarte mare”, a declarat prefectul de Timiş.
Comentarii prin facebook