Clubul Leo Timişoara dă startul proiectului său tradiţional „VINo să încălzeşti un suflet!”, eveniment organizat de peste zece ani în perioada sărbătorilor de iarnă.
Proiectul este, în acest an, o acţiune comună a cluburilor Leo şi Lions din Timişoara. Astfel, cele două cluburi Leo şi cele patru cluburi Lions din oraş vor vinde vin fiert, ceai şi cozonaci în cadrul Târgului de Crăciun, organizat de Primăria Timişoara în Piaţa Victoriei. Banii strânşi în urma acestui eveniment vor fi folosiţi pentru renovarea maternităţii Bega. Căsuţa Leo – Lions este amplasată în centrul oraşului, vizavi de cafeneaua Opera, şi va funcţiona în perioada 1-24 decembrie, între orele 16 şi 22, în fiecare zi lucrătoare, şi între orele 10 şi 22, în fiecare sâmbătă şi duminică. Programul de la căsuţă va include spectacole de mimi şi fachiri, colinde de Crăciun şi seri speciale cu poveşti pentru cei mici.
Comentarii prin facebook