Coadă și certuri la aghiasmă, de Bobotează, la Catedrala Mitropolitană din Timișoara / FOTO

S-au format din nou cozi, de Bobotează, la Catedrala Mitropolitană Ortodoxă din Timișoara. Oamenii au așteptat încă de dimineață, la rând, la apă sfințită. Au fost persoane care au așteptat ore bune afară, în frig, și care și-au pierdut răbdarea, apostrofându-i pe credincioșii care au ieșit de la slujbă și s-au băgat în față. De altfel, ca în fiecare an…

5.000 de litri de apă au fost pregătiți la Catedrala Mitropolitană din Timișoara pentru această zi. Patru butoaie au fost umplute cu 4.000 de litri de apă și o mie de litri ca rezervă, dacă cumva apa care a fost sfințită după slujbă nu ajunge tuturor credincioșilor prezenți la catedrală.

Duminică, de la ora 9.30, la Catedrala Mitropolitană din Timișoara a avut loc Sfânta Liturghie arhierească, iar mitropolitul Banatului ÎPS Ioan a sfințit apa. După aceea, preoții au oferit aghiasma mare oamenilor. Au intervenit și unele mici certuri pe la cozi, dar trecătoare. În plus, la un punct de distribuție apa făcea spumă, care dispărea după câteva secunde, din cauza frigului și a presiunii din butoi, spun reprezentanții catedralei.

Pe 6 ianuarie, credincioșii prăznuiesc Botezul Domnului sau Boboteaza, care amintește de botezul pe care l-a primit Iisus Hristos în apa Iordanului, de la Înaintemergătorul Ioan. Cu aghiasmă mare se poate stropi și casa, curtea, grădina, vitele, ogoarele și livezile, spre a fi păzite de lucrările necurate ale diavolului.

[ngg src=”galleries” ids=”4237″ display=”basic_thumbnail”]

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

tibi a spus: (ianuarie 6th, 2019 at 14:38 )

Multi si prosti.

Sfântu Așteaptă a spus: (ianuarie 6th, 2019 at 15:05 )

Dacă nu și-au făcut programare online…

Liviu Dragnea a spus: (ianuarie 6th, 2019 at 15:38 )

Deschide usa .. cretineeee!

@tibi a spus: (ianuarie 6th, 2019 at 20:28 )

Ai habar de ce nu se strica agheasma nici peste 100 de ani?Stii ca unii cu oleaca mai multe studii ca tine,au dus mostra de apa din butoi inainte si dupa sfintire,dorind chiar sa demaste inselatoria preotilor?Miscarea browniana e diferita ,daca in molecula de apa nesfintita e haotica si dezordonata,in aceeeasi apa dupa sfintire ,,moleculele sunt ordonate, alineate ca soldaţii într-un pluton.,,si nu exista urme de bacterii.Ai vrea sa stea romanii la coada cum stau occidentalii la partidele de swing,ca sa fim si noi in rand cu lumea moderna dar apostaziata?Lipsa de civilizatie nu are nici o scuza,impingeri ,imbranceli,samd,dar te asigur ca nimeni nu merge an de an la acelasi medic daca nu primeste reteta tamaduitoare.Neamul asta,asa hulit cum e si trecut prin incercari are in adn dreapta credinta apostolica.Apropos de apa sfintita,Valter Veith,fostul profesor care preda evolutionismul in facultati,a ajuns sa-L cunoasca pe Dumnezeu tocmai datorita apei sfintiteNu stiti voi nici de unde veniti si nici incotro va-ndreptati.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Investiție de 140 de milioane de lei. A fost lansată licitația pentru modernizarea drumului județean dintre Moșnița Veche și Giroc

Comunitățile din Giroc și Moșnița vor beneficia de o nouă investiție pentru sectorul rutier. Joi, administrația județeană a lansată licitația pentru modernizarea Drumului Județean 595 D, care leagă Moșnița Veche de Giroc, prin Moșnița Nouă, o șosea cu o lungime de peste 12 kilometri. Prin această investiție vor fi conectate localitățile Giroc și Urseni la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție de 140 de milioane de lei. A fost lansată licitația pentru modernizarea drumului județean dintre Moșnița Veche și Giroc
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Este o minciună sfruntată”. Dominic Fritz respinge categoric informaţia că i-ar fi spus lui Nicuşor Dan că “România e problema ta, cu partidul e problema mea”

Președintele USR, Dominic Fritz, a respins categoric informațiile apărute în presă potrivit cărora i-ar fi spus președintelui Nicușor Dan, că „asta cu România e problema ta, cu partidul e problema mea”. El a le-a cerut redacțiilor care au publicat informaţia să o retragă. “Vreau să spun direct: am văzut la partide multă preocupare electorală și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Este o minciună sfruntată”. Dominic Fritz respinge categoric informaţia că i-ar fi spus lui Nicuşor Dan că “România e problema ta, cu partidul e problema mea”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM USV Timisoara contra Steaua, un meci pentru calificarea în finala campionatului

Suntem favoriți, dar finala se joacă pe teren. SCM USV Timișoara joacă pe teren propriu semifinala Ligii de Rugby. Echipa bănățeană va întâlni Steaua București, așa cum s-a întâmplat și sezonul trecut. Alb-violeții s-au calificat de pe locul I al sezonului regular, în vreme ce Steaua București a fost a patra. Rugbiștii viola au câștigat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timisoara contra Steaua, un meci pentru calificarea în finala campionatului
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Cornelia Elena Micicoi, fostul prefect de Timiș, a fost reținută de Parchetul European în cazul de fraudă cu fonduri europene

Fosta prefectă de Timiș, Cornelia Elena Micicoi, demisionată din funcție în urma unui scandal cu fonduri europene, a fost reținută pentru 24 de ore de către Parchetul European – EPPO, organismul independent al Uniunii Europene responsabil cu investigarea, urmărirea penală și trimiterea în judecată a autorilor infracțiunilor care afectează interesele financiare ale UE. Micicoi a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cornelia Elena Micicoi, fostul prefect de Timiș, a fost reținută de Parchetul European în cazul de fraudă cu fonduri europene

Economic vezi arhiva Economic

Stația de transformare Cetate Timișoara va fi modernizată, în urma unui proiect de 123 de milioane de lei

Operatorul de distribuție de energie electrică din zona Timișoarei a anunțat că va implementa un proiect de 123,49 milioane de lei, cu TVA inclus, pentru modernizarea și mărirea capacității stației de transformare Cetate, care deservește peste 25.000 de clienți din zona centrală a municipiului Timișoara. Din valoarea totală a proiectului, o sumă de circa 65,1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de transformare Cetate Timișoara va fi modernizată, în urma unui proiect de 123 de milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Președintele USR, Dominic Fritz, a respins categoric informațiile apărute în presă potrivit cărora i-ar fi spus președintelui Nicușor Dan, că „asta cu România e problema ta, cu partidul e problema mea”. El a le-a cerut redacțiilor care au publicat informaţia să o retragă. “Vreau să spun direct: am văzut la partide multă preocupare electorală și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Este o minciună sfruntată”. Dominic Fritz respinge categoric informaţia că i-ar fi spus lui Nicuşor Dan că “România e problema ta, cu partidul e problema mea”
Fosta prefectă de Timiș, Cornelia Elena Micicoi, demisionată din funcție în urma unui scandal cu fonduri europene, a fost reținută pentru 24 de ore de către Parchetul European – EPPO, organismul independent al Uniunii Europene responsabil cu investigarea, urmărirea penală și trimiterea în judecată a autorilor infracțiunilor care afectează interesele financiare ale UE. Micicoi a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cornelia Elena Micicoi, fostul prefect de Timiș, a fost reținută de Parchetul European în cazul de fraudă cu fonduri europene
Președintele Nicuşor Dan l-a desemnat pentru funcția de prim-ministru pe Siegfried Mureșan. Mureşan este suţinut pentru această funcţie de PNL, USR şi UDMR. Nicuşor Dan a afirmat că Mureşan a solicitat un timp de gândire. Update. Siegrfied Mureşan a anunţat că acceptă nominalizarea Preşedintele Nicușor Dan a avut consultări cu partidele parlamentare, minoritățile și parlamentarii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză la Palatul Cotroceni. Nicuşor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureşan pentru funcţia de premier
Universitatea Politehnica Timișoara a finalizat cu succes lucrările de modernizare, reamenajare și eficientizare energetică a Căminelor Studențești 1C, 2C, 4C și 7C. Proiectul, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a presupus o investiție totală de 43.209.519,35 lei (aproximativ 8,70 milioane de euro) și transformă radical standardele de locuire din campus, transformându-l într-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campus sustenabil în Timișoara: Peste 43 de milioane de lei investiți în modernizarea a patru cămine studențești ale UPT
Comunitățile din Giroc și Moșnița vor beneficia de o nouă investiție pentru sectorul rutier. Joi, administrația județeană a lansată licitația pentru modernizarea Drumului Județean 595 D, care leagă Moșnița Veche de Giroc, prin Moșnița Nouă, o șosea cu o lungime de peste 12 kilometri. Prin această investiție vor fi conectate localitățile Giroc și Urseni la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție de 140 de milioane de lei. A fost lansată licitația pentru modernizarea drumului județean dintre Moșnița Veche și Giroc
„O Comunitate Blană – Oraș prietenos cu animalele”, este numele proiectului prin care Asociația Colectivul Blană dorește să susțină relația dintre oameni și animale pentru a încuraja empatia, responsabilitatea civică și incluziunea și pentru a construi o comunitate mai unită. Proiectul este finanțat prin programul „O Comunitate 2026”, de către Direcția de Asistență Socială a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunitatea din Timișoara, prietenoasă cu animalele. Asociația Colectivul Blană lansează un proiect pentru încurajarea empatiei și responsabilității civice
Regiunea Banatului continuă să își consolideze legăturile dintre mediul de business, cetățeni și producătorii locali prin inițiative care pun în valoare potențialul economic și cultural al zonei. Un exemplu recent în această direcție îl reprezintă participarea proiectului Produs în Banat la evenimentul Benefits Day, desfășurat pe data de 16 septembrie 2026. Găzduit de AUMOVIO, evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Produs în Banat și AUMOVIO aduc împreună comunitatea și furnizorii locali la Benefits Day/FOTO
Bănățenii sunt așteptați să participe la cea de-a 68-a ediție a manifestării „Zilele Culesului Strugurilor”, una dintre cele mai importante, vizitate și recunoscute manifestări din regiune. Evenimentul este susținut de Organizația Turistică Vârșeț, sub patronajul Primăriei Vârșeț, în perioada 17–20 septembrie. În ultimii ani, Culesul strugurilor de la Vârșeț s-a transformat într-un important eveniment turistic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În weekend la Vârșet are loc o nouă ediție a „Zilelor Culesului Strugurilor”
Arheologii Muzeului Național al Banatului au dus la bun sfârșit o nouă campanie de cercetări arheologice desfășurate în situl de epoca fierului de la punctul Crivina – Leopoldsberg, din județul Timiș. Descoperirile realizate au fost importante, rezultatele săpăturilor din acest an au evidențiat ample lucrări de modificare a cadrului natural în care a evoluat comunitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arheologii Muzeului Banatului au continuat cercetările la punctul de la Crivina – Leopoldsberg
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.