Captură impresionantă a polițiștilor de frontieră români. Doi olandezi, un bărbat și o femeie, care au încercat să introducă peste 84 de kilograme de heroină în țară, venind dinspre Ucraina, au fost prinși la Punctul de Trecere a Frontierei Sighetu Marmației.
Olandezii în vârstă de 29, respectiv 44 de ani, se aflau într-un autoturism marca Renault Sport GT, înmatriculat în Germania, ieri dimineața, în jurul orei 9.30. Heroina a fost găsită de polițiștii de frontieră într-un spațiu special amenajat din podeaua autoturismului. Cele 84,3 kilograme de heroină erau împachetate în 167 de pachete.
Toată cantitatea de droguri de mare risc a fost confiscată de polițiștii de frontieră și trimisă la analiză către laboratorul de specialitate. În urma testelor s-a stabilit ceea ce era de aștepta: substanța este heroină.
Cercetările sunt continuate de către DIICOT – Biroul Teritorial Maramureș cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Maramureș și SCCO (Serviciul de Combatere a Criminalității) – Maramureș, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de introducere sau scoaterea din țară, precum și importul sau exportul de droguri de mare risc, fără drept și cultivarea, producerea, fabricarea, experimentarea, extragerea, prepararea, transformarea, cumpărarea sau deținerea de droguri de mare risc pentru consum propriu, fără drept.
Cei doi olandezi au fost reținuți pentru 24 de ore.
Comentarii prin facebook