A fost finalizată a treia clădire de birouri în ansamblul mixt Openville / FOTO

Polul regional de business din centrul Timişoarei a ajuns la o suprafaţă de peste 50.000 mp de spaţii office clasa A, odată cu livrarea pe piaţă a celei de-a treia clădiri de birouri din ansamblul mixt Openville. United Business Center 3 (UBC 3) are o suprafaţă de 19.400 mp, 14 etaje şi este închiriată de companii multinaţionale din domeniile IT şi automotive. UBC 3 se alătură celor două imobile de birouri finalizate în anul 2017: UBC 1 (13.000 mp) şi UBC 2 (18.000 mp).

Clădirea de birouri UBC 3 face parte din primul proiect mixt din vestul ţării, care integrează actualul Iulius Mall şi a cărui primă etapă de dezvoltare se află în curs de finalizare. Ansamblul Openville, realizat de companiile IULIUS şi Atterbury Europe, reprezintă cea mai mare investiţie în real estate din vestul ţării, în valoare de peste 220 milioane de euro. UBC 3 este dotată cu opt lifturi de mare viteză, iar suprafeţele pe fiecare nivel ajung până la 2.000 mp, fiind spaţii ample, fără coloane interioare, care pot fi uşor partiţionate. La parter, angajaţii din UBC 3 vor beneficia de servicii şi de spaţii de retail, aici urmând să fie deschise, în perioada următoare, două restaurante, un pub, o cafenea şi o gelaterie.  

Clădirea de birouri recent finalizată este poziţionată în vecinătatea Iulius Mall şi în proximitatea parcului din ansamblu, aflat în curs de amenajare. Astfel, cei care lucrează în UBC 3 beneficiază de acces imediat la peste 350 de magazine, food court, restaurante, fitness center şi la o gamă variată de servicii. Odată cu finalizarea primei etape a proiectului Openville, aceştia vor avea acces la săli pentru evenimente private şi corporate, un nou concept de cinema, cel mai mare centru de fitness din ţară cu piscină semi-olimpică şi la mai multe magazine.

UBC 3 va beneficia de certificare LEED, dispunând de implementarea unor politici sustenabile de operare, cu scopul de a crește eficienţa costurilor la utilităţi şi confortul chiriaşilor. Printre soluţiile verzi implementate se numără: faţada integral din sticlă, care asigură un grad sporit de lumină naturală; reglarea automată a intensităţii luminii din interior; sistem inteligent de automatizare a instalaţiilor electrice; sisteme de ventilație de ultimă generație; fațade cu sticlă specială, care oferă protecţie termică şi solară; suporturi pentru parcarea bicicletei, duşuri şi vestiare, pentru cei care vin la birou cu acest mijloc de transport.

Consolidarea poziţiei dominante pe piaţa birourilor din Timişoara va continua odată cu dezvoltarea celei mai înalte clădiri din România. UBC 0, aflată în construcţie din aprilie 2018, va avea 27 de etaje, 155 de metri înălţime şi o suprafaţă închiriabilă de 52.000 mp de spaţii office. La demisol şi parter vor fi magazine şi restaurante premium, iar la etajul întâi se vor regăsi şapte săli pentru evenimente business şi un hub medical.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura

Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Alin Nica, demis de la şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara

Nicio surpriză! În şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului din această după-amiază a fost luată decizia schimbării lui Alin Nica din funcţia de preşedinte al PNL Timiş. În locul lui a fost votat ca preşedinte interimar Vasile Blaga. De asemenea BPN a validat decizia luată de coaliţie, respectiv candidaţi comuni PSD-PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica, demis de la şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Nicio surpriză! În şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului din această după-amiază a fost luată decizia schimbării lui Alin Nica din funcţia de preşedinte al PNL Timiş. În locul lui a fost votat ca preşedinte interimar Vasile Blaga. De asemenea BPN a validat decizia luată de coaliţie, respectiv candidaţi comuni PSD-PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica, demis de la şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara
Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
În aceste luni, Primăria Timișoara lucrează la realizarea unei noi parcări, în zona Girocului, pe strada Martir Ioan Stanciu. Acolo se amenajează câteva zeci de noi locuri de parcare. Conform reprezentanților municipalității, în aceste zile, se montează dale înierbate. Soluții similare au mai fost aplicate în parcările timișorene și s-au dovedit a fi lipsite de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În scurt timp se va termina amenajarea unei noi parcări în zona Giroc/Foto
Unul dintre ultimii pași pe care proiectul noului stadion al Timișoarei îl mai are de trecut a fost „bifat”. Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru construirea arenei care se va ridica in locul stadionului Dan Păltinișanu a intrat marți în procedură de transparență.  Potrivit legii, acest proiect trebuie să fie supus dezbaterii publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de guvern pentru noul stadion al Timișoarei este în dezbatere publică/FOTO
Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Mai mulți specialiști olandezi au venit la Timișoara pentru a împărtăși societății Aquatim din experiența lor în managementul calității apei. Vizita a făcut parte dintr-un proiect european, în valoare de 6.5 milioane de euro, cu o durată de cinci ani. Săptămâna trecută, timp de două zile, la Timișoara, s-a desfășurat un eveniment deosebit de important...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Experiența olandeză în domeniul calității apelor, prezentată la Aquatim
Top