A fost finalizată a treia clădire de birouri în ansamblul mixt Openville / FOTO

Polul regional de business din centrul Timişoarei a ajuns la o suprafaţă de peste 50.000 mp de spaţii office clasa A, odată cu livrarea pe piaţă a celei de-a treia clădiri de birouri din ansamblul mixt Openville. United Business Center 3 (UBC 3) are o suprafaţă de 19.400 mp, 14 etaje şi este închiriată de companii multinaţionale din domeniile IT şi automotive. UBC 3 se alătură celor două imobile de birouri finalizate în anul 2017: UBC 1 (13.000 mp) şi UBC 2 (18.000 mp).

Clădirea de birouri UBC 3 face parte din primul proiect mixt din vestul ţării, care integrează actualul Iulius Mall şi a cărui primă etapă de dezvoltare se află în curs de finalizare. Ansamblul Openville, realizat de companiile IULIUS şi Atterbury Europe, reprezintă cea mai mare investiţie în real estate din vestul ţării, în valoare de peste 220 milioane de euro. UBC 3 este dotată cu opt lifturi de mare viteză, iar suprafeţele pe fiecare nivel ajung până la 2.000 mp, fiind spaţii ample, fără coloane interioare, care pot fi uşor partiţionate. La parter, angajaţii din UBC 3 vor beneficia de servicii şi de spaţii de retail, aici urmând să fie deschise, în perioada următoare, două restaurante, un pub, o cafenea şi o gelaterie.  

Clădirea de birouri recent finalizată este poziţionată în vecinătatea Iulius Mall şi în proximitatea parcului din ansamblu, aflat în curs de amenajare. Astfel, cei care lucrează în UBC 3 beneficiază de acces imediat la peste 350 de magazine, food court, restaurante, fitness center şi la o gamă variată de servicii. Odată cu finalizarea primei etape a proiectului Openville, aceştia vor avea acces la săli pentru evenimente private şi corporate, un nou concept de cinema, cel mai mare centru de fitness din ţară cu piscină semi-olimpică şi la mai multe magazine.

We cannot display this galleryUBC 3 va beneficia de certificare LEED, dispunând de implementarea unor politici sustenabile de operare, cu scopul de a crește eficienţa costurilor la utilităţi şi confortul chiriaşilor. Printre soluţiile verzi implementate se numără: faţada integral din sticlă, care asigură un grad sporit de lumină naturală; reglarea automată a intensităţii luminii din interior; sistem inteligent de automatizare a instalaţiilor electrice; sisteme de ventilație de ultimă generație; fațade cu sticlă specială, care oferă protecţie termică şi solară; suporturi pentru parcarea bicicletei, duşuri şi vestiare, pentru cei care vin la birou cu acest mijloc de transport.

Consolidarea poziţiei dominante pe piaţa birourilor din Timişoara va continua odată cu dezvoltarea celei mai înalte clădiri din România. UBC 0, aflată în construcţie din aprilie 2018, va avea 27 de etaje, 155 de metri înălţime şi o suprafaţă închiriabilă de 52.000 mp de spaţii office. La demisol şi parter vor fi magazine şi restaurante premium, iar la etajul întâi se vor regăsi şapte săli pentru evenimente business şi un hub medical.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

aeroportul-timisoara-stuttgard

Administratie vezi arhiva Administratie

gauss-topografie-timisoara_728x90px

Politica vezi arhiva Politica

Adrian Pau

Saga în familia Simonis, confirmată de Pro România. Gerald la Pro România, Alfred la PSD

Gerald Simonis, fratele mai celebrului politician Alfred Simonis, va intra în cursa pentru primăria uneia dintre comunele periurbane timişorene, Moşniţa Nouă, dar nu din partea PSD, ci a Pro România. Adrian Pau a anunţat şi oficial acest lucru şi spune că decizia noului său coleg nu va afecta relaţia cu şeful filialei social democraţilor din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Saga în familia Simonis, confirmată de Pro România. Gerald la Pro România, Alfred la PSD
CCIAT, misiune economică în SUA

Sport vezi arhiva Sport

Iulius Town

Social vezi arhiva Social

galaxia-imaginarului-728x90

Economic vezi arhiva Economic

Sorin Maxim, director general ADR Vest

Regiunea Vest va primi peste un miliard de euro în noul ciclu de finanţare al Programului Operaţional Regional

Un succes din toate punctele de vedere, Programul Operaţional Regional va oferi regiunii Vest sume şi mai importante pentru finanţarea investiţiilor publice, dar şi în domeniul privat, firmele fiind un punct important în dezvoltarea regiunii. Cea mai importantă modificare referitoare la noua sesiune de finanţare a POR se referă la sumele alocate, regiunea de vest...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regiunea Vest va primi peste un miliard de euro în noul ciclu de finanţare al Programului Operaţional Regional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Alcoolul și volanul nu se „împacă” deloc. La fel cum nu se „împacă” nici condusul mașinii cu lipsa documentelor care atestă că poți face acest lucru. Cele două lucruri le-a aflat și un bărbat de 30 de ani din Timișoara. Sunt scrise și în dosarul penal întocmit pe numele lui. În 20 februarie, polițiștii Secției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dosar penal pentru un bărbat care conducea o mașină prin Timișoara. Era băut și nu avea permis
Cele două autostrăzi din zona de vest a României beneficiază în aceste zile de montarea unor atenuatori de impact, nişte sisteme care se montează pe sectoarele de drum cu risc crescut de producere a coliziunilor frontale a autovehiculelor. Până acum, amortizoarele au fost montate la nodurile rutiere Cunța, Lancrăm, Sebeș Vest, pe ambele căi, urmând...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mai multă siguranţă pe autostrăzi. Se montează atenuatori de impact/FOTO
Un nou cinematograf urmează să intre în reablitare. De această dată vorbim despre cel din Fratelia, de pe strada Izlaz, nr. 40. Conform documentaţiei aferente, valoarea totală estimată a investiţiei conform devizului general, va fi de 7.741.700,03 lei (inclusiv TVA), din care construcţii în valoarea de  5.445.697,94 lei (inclusiv TVA). Firma care realizeaza proiectul este...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timişoara dă aproape opt milioane de lei pentru transformarea cinematografului Fratelia
Universitatea de Vest şi Universitatea Politehnica Timişoara au fost clasificate în topul Times Higher Education Emerging Economies 2020, anunțat în 18 februarie. Între universităţile din România, cele două se află pe ultimele două poziţii naţionale, UVT în grupa 401-500, iar UPT la 500+. Cele două instituţii de învăţământ superior sunt incluse în topul mondial care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cele mai mari universităţi timişorene, incluse în topul Times Higher Education Emerging Economies 2020
La Mănăstirea Partoș, de lângă Timișoara va avea loc o slujbă care începe la ora 2.30 dimineața. Privegherea de noapte se va desfășura la mănăstire, urmată de Parastasul de obște. Sâmbătă, 22 februarie, începând cu orele 02:30 AM (dimineața), la Mănăstirea Partoș va avea loc privegherea de noapte (Miezonoptica, Utrenia, Ceasurile și Sfânta Liturghie) iar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Priveghere de noapte la Mănăstirea Partoș, lângă Timișoara. Se va săvârși parastasul de obște
Despre cancer și metodele noi de tratament se va vorbi la conferința organizată la Timișoara de Asociația OncoHelp. Aproximativ 400 de medici oncologi, radioterapeuți, hematologi vor fi prezenți la conferința „Imunoterapia cancerului”. Conferința se desfășoară în intervalul 20 – 23 februarie, iar la eveniment participă 66 de speakeri. Sunt aproape 400 de participanți, medici specialiști,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tratamente în terapia cancerului – dezbatere la Timișoara. Sute de specialiști în oncologie și radioterapie participă la eveniment
Top