Timișoara Saracens va întâlni sâmbătă, de la ora 15.00, pe stadionul Dan Păltinișanu în etapa a IV-a din Cupa României, Universitatea Cluj. La prima vedere pare un meci cu o favorită certă, doar că în Superligă ardelenii au produs surpriza învingând puternicul team bănățean. Lucru pe care elevii lui Sosene Anesi vor să-l răzbune.
„Nu există motivație mai mare decât să le arăt scorul din acea partidă. Atunci, băieții noștri au crezut că joacă tricourile. Nu au făcut nimic din ceea ce am pregătit la antrenamente. Indisciplina și atitudinea au cauzat acel eșec. Acum, cu toții știm ce avem de făcut și o motivație mai mare decat să facem ca lucrurile să intre în normal, nu există”, a spus managerul general al clubului, Attila Brosovszki.
Timișoara a învins Clujul în primul meci din Cupă, dar a pierdut total neașteptat în unul din cele mai mari surprize din rugby-ul românesc. Acum, bănățenii vor revanșa, dar și să câștige pentru a-și cosnolida prima poziție dintr-o grupă în care mai fac parte Baia Mare și Constanța.
Timișoara Saracens, echipa probabilă: Melinte, Shennan, Popa, Maliepo, Simionescu, Vaovasa, Rupanu, Lungu, Căpățână – cpt, Pungea, Popârlan, Lazăr, Neculau, Rus, Strătilă. Rezerve: Rădoi, Fonoifua, Halalilo. Mureșan, Morrison, Samkhardaze, Zaharia, Samoa.
Comentarii prin facebook