Polițiștii locali din Timișoara au surprins ieri un cetățean care a abandonat 10 saci cu resturi provenind din amenajarea unui apartament situat pe str. Gh. Lazăr. Acesta a fost sancționat.
Cel care arunca cei 10 saci cu deșeuri a fost amendat cu 2.000 de lei, cu somație de curățare a locației și predare a resturilor către operatorul de salubrizare.
„Cel în cauză s-a conformat, declarând că a crezut că acolo are voie deoarece este în spatele blocului”, transmit cei de la Poliția Locală Timișoara.
Au intrat în vigoare noile reguli pe linie de protecția mediului și abandonarea de deșeuri, care prevăd că abandonarea de deșeuri de orice fel pe domeniul public care prin conținut sau volum necesită intervenția operatorului de salubrizare și contribuie la formarea rampelor clandestine de deșeuri sau la alimentarea acestora constituie contravenție și se sancționează cu amendă între 2000 și 2500 lei și măsura complementară de a igieniza rampa și de a preda deșeurile unui operator autorizat în termen de 48 de ore, precum și de a face dovada predării agentului constatator. Nerespectarea măsurii complementare atrage după sine sancțiuni între 2000 și 2500 lei.
Comentarii prin facebook