După două săptămâni de campanie, la fel de anostă precum cea dinaintea primului tur de scrutin, dacă excludem derapajele PRM-iste ale Olguţei Vasilescu şi valul de minciuni deversat de PSD, duminică va avea loc marea finală pentru Palatul Cotroceni. Pentru prima dată după anul 2000, când în turul doi al alegerilor prezidenţiale, se confruntau Ion Iliescu şi Vadim Tudor, şi de această dată câştigătorul este deja cunoscut. De fapt era cunoscut dinaintea primului tur de scrutin, în pofida unor scenarii de genul Lebăda Neagră vânturate de tot felul de „analişti” şi băgători de seamă, cu toţii „mari luptători” cu „Statul paralel”.
Aşadar, Iohannis va primi duminică votul românilor pentru un al doilea mandat. Şi nu fiindcă ar fi avut un prim mandat fenomenal. A fost de multe ori absent, atunci când era nevoie de el. Românii l-au vrut mult mai prezent în viaţa publică în tot acest coşmar prin care a trecut România după 2017. Atunci când majoritatea toxică din parlament distrugeau legile justiţiei. Atunci când aceeaşi guvernare întorcea spatele Europei, doar pentru a-şi apăra borfaşii. E adevărat, a apărut în momente extrem de dificile („elefanţii” de sub masa lui Sorin Grindeanu). Datorită unor intervenţii ale sale România n-a fost îngenunchiată total de Dragnea şi slugile sale. Dar pentru mulţi a fost însă prea puţin. Nu mai discut că tot Iohannis a numit-o premier pe această catastrofă naturală numită Viorica Dăncilă. Pe de altă parte, în politica externă, Iohannis a marcat un parcurs corect, clar pro euro-atlantic. A fost un preşedinte cu care nu-ţi era ruşine când te reprezenta în afara graniţelor ţării, lucru care nu se poate spune de un premier care „hăhăia” englezeşte sau la Podgorica se credea în Pristina.
De cealaltă parte avem un tonomat stricat, care orice ai întreba îţi răspunde cam aceleaşi lucruri. Întrebi cum a ajuns fiul la Curtea de Conturi, îşi spune că Iohannis are şase case. Întrebi de Ordonanţa 13, îţi spune că Iohannis o jigneşte fiindcă e femeie. Mai lipsea să spună că Iohannis a modificat matematica, punând „pi”-ul lângă „r” pătrat, ca să nu-i iasă ei răspunsul cu aria cercului. Cât despre turuiala exasperantă cu „Am mărit salariile, am mărit pensiile”, comentariul cel mai elocvent a fost al lui Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României: „Ca să măreşti salariile nesustenabil, nu-ţi trebuie decât, cel mult, patru clase primare”. Una peste alta, un personaj care atunci când ajungea în afara ţării îţi băgai capul în pământ de ruşine. Şi asta dincolo de paradele patriotarde atât ale candidatei, cât şi ale olguţelor, nicolicilor, codrinilor, mitralierelor şi ale altor anomalii ale naturii.
De fapt, duminică, nu avem de ales, precum în 2000, între două rele. Avem de ales între un rău absolut şi o oarecare normalitate. Şi da, normalitatea va învinge. Important este şi cum. După aproape trei ani de involuţie în relaţia cu Europa civilizată, românii trebuie să demonstreze că sunt un popor european. De acea scorul contează foarte mult. Dacă Dăncilă obţine peste 40%, se poate spune că nu ne-am vindecat complet de trauma ultimilor ani. Nu ne-am detaşat complet de borfaşii şi infractorii care au încrcat să confişte România.
Votul de duminică nu e pentru Iohannis în primul rând, ci un exerciţiu de exorcizare, de alungare a demonilor care au cotropit România. Şi pentru asta, prezenţa la vot trebuie să fie cât mai mare. Stând acasă, dai indirect un vot pentru Dragnea, Dăncilă, Codrin, Pandele, Nicolicea, Iordache, Mitralieră şi multor altor apărători ai criminalilor, violatorilor, tâlharilor şi hoţilor.
Comentarii prin facebook