Cei de la Acasă în Banat sunt gata să aleagă satul care va fi colorat în anul 2020 de voluntari. Au primti propuneri de la comunitate și acum au de ales între ultimele trei. Dintre acestea vor alege locul unde casele vor fi colorate de voluntari.
Cei de la Acasă în Banat au mai făcut acest lucru, la prima ediție a Festivalului Faptelor Bune „Color the Village” (Colorează Satul), anul acesta, când au zugrăvit fațadele a 34 de case din localitatea Efitmie Murgu din Caraș-Severin.
„Suntem aproape de a găsi locul potrivit pentru Color the Village 2020! În urma apelului nostru am primit zeci de propuneri, iar echipa noastră a selectat trei zone, cu mai multe localități din Timiș în care credem că putem avea un impact real asupra comunităților locale. Mulțumim tuturor celor care ne-au trimis idei și sugestii! Astăzi am făcut prima vizită pe teren în două zone și urmează să facem o a doua deplasare, după care vom lua o decizie. Satele sunt absolut încântătoare, așa că alegerea va fi una foarte dificilă!”, transmit reprezentanții Acasă în Banat.
Comentarii prin facebook