Doi copii, de 13 și 15 ani, au dispărut din Timișoara și din localitatea Pădureni, din Timiș. Dacă i-ați văzut sunați la 112 sau adresați-vă celei mai apropiate secții de Poliție.
În 4 decembrie, la ora 19:20, Iancus Larisa ar fi plecat de la domiciliul său din localitatea Pădureni, iar până în prezent nu a mai revenit.
Semnalmente: înălțime 1,60 m, 50 kg, constituție atletică, păr brunet, lung până la nivelul umerilor, ochii căprui. La data dispariției, minora purta pantaloni de trening de culoare roz cu alb, bluză de trening de culoare gri, pantofi de culoare alb și rucsac de culoare negru.
Tot în 4 decembrie, la ora 17.20, Abrahim Zada Shahran ar fi plecat de la centrul din municipiul Timișoara, strada Ioan Slavici, iar până în prezent nu a mai revenit. Semnalmente: înălțime 1.50 m, 40 kg, constituție atletică, păr scurt brunet, ochii negri. La data dispariției, minorul purta pantaloni de tip jeans de culoare negru, geacă de culoare gri închis și ghete.
Oricine poate oferi detalii despre cei doi copii este rugat sa apeleze Serviciul de Urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie.
Comentarii prin facebook