Poate unii șoferi nu știu, dar polițiștii locali le transmit, „suav”, că pista de biciclete nu este loc de parcare. Și cum cu vorba bună „merge” și o amendă, polițiștii locali le-au lăsat șoferilor care confundă bunul simț cu nepăsarea și pista de biciclete cu propriul garaj, câte un „bilețel”, care trebuie achitat…
De la începutul acestui an, polițiștii locali din Timișoara au aplicat un număr de 43 de sancțiuni contravenționale în cazul conducătorilor auto care și-au parcat mașinile pe pistele pentru bicicliști din zona centrală, dar și din alte zone din oraș.
Sancțiunile pentru astfel de fapte sunt între între 290 și 725 lei și 2 sau 3 puncte penalizare la permis, în funcție de faptă, respectiv oprire sau staționare pe piste. Poliția Locală atrage atenția șoferilor să respecte legislația referitoare la oprire și staționare și să țină cont de indicatoarele și marcajele rutiere pentru a evita sancțiunile și chiar ridicarea autovehiculelor.
Poliția Locală Timișoara face apel la cetățeni ca, în cazul în care observă nereguli sau probleme care intră în competența sa să sune la numerele de telefon 0256.968 și 0256.246.112, iar pentru cazurile în care sunt observate autovehicule pe pistele pentru bicicliști este valabil și numărul de telefon 0356.913, linie special înființată pentru astfel de sesizări.
Comentarii prin facebook