Accident cu victimă, sâmbătă seara, în localitatea timişeană Cărpiniş. O autospecială aparţinând Poliţiei de Frontieră, condusă de un angajat al instituţiei, a accidentat o femeie care traversa pe bicicletă pe trecerea de pietoni.
În cursul serii de sâmbătă, la ora 19:47, A. B. G., angajat al Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră, din anul 1999, conducând autospeciala VW Passat aparținând MAI, pe DN 59 A , în centrul localității Cărpiniș, a produs un accident de circulaţie. Autovehiculul a accidentat o femeie de 28 ani care traversa pe bicicletă pe trecerea de pietoni. În urma accidentului a rezultat rănirea gravă a biciclistei.
Comentarii prin facebook