România blocată între pensii şi anticipate

În ultimele zile agenda publică – şi mă refer la zona politică, nu la cazul Caracal sau mizeria făţarnică din jurul morţii Cristinei Ţopescu – a fost ocupată total de două mari teme: alegerile anticipate şi pensii. Parcă nimic nu-i mai preocupă nici pe cei aflaţi la guvernare, dar nici pe cei din opoziţie. După căderea Guvernului Dăncilă, se ştie, cei care au cerut vehement alegeri anticipate au fost cei din USR, motiv pentru care au şi refuzat intrarea la guvernare. În schimb, liberalii vorbeau doar cu o jumătate de gură pe marginea acestei teme. Mai mult, văzut cu sacii în căruţă după ce a ajuns premier, Ludovic Orban a trimis problema la „şi altele”.

În schimb, PNL promitea alte lucruri în perioada în care se pregătea de guvernare: alegerea primarilor în două tururi de scrutin, desfiinţarea Secţiei speciale moşite de Liviu Dragnea şi Florin Iordache, eliminarea pensiilor speciale, deparatizarea administraţiei de sinecuriştii şi amantlâcurile PSD. E adevărat, n-au mai promis, aşa cum făceau acum un an, o lege privind interzicerea vagabondajului politic. Motiv pentru care PNL a ajuns „adăpost” pentru o imensă clică de traseişti politici. Iar fenomenul pare încă departe de-a fi luat sfârşit.

În privinţa celorlaltor promisiuni amintite mai sus, mai nimic. E drept şi din motive obiective, dar mai ales din lipsă de voinţă. Şi iar e adevărat că e şi greu să le faci pe toate atâta timp cât susţinerea parlamentară este extrem de fragilă, ca să nu amintesc şi de intersele divergente ale partidelor care au votat Guvernul Orban. USR vrea toate cele de mai sus, dar în schimb ALDE continuă vechea linie împotriva luptei anticorupţie, astfel că nu vrea desfiinţarea secţiei lui Dragnea. În schimb vrea alegerea primarilor în două tururi de scrutin, demers la care se împotriveşte UDMR. PMP nu prea ştie ce vrea, fiindcă una zice Traian Băsescu, alta preşedintele Tomac. Mai ales în chestiuni care ţin de justiţie, unde Băsescu este aliat cu Dragnea şi Tăriceanu.

Ca atare, o situaţie ingrată pentru Guvernul PNL, iar o ieşire din această „ceaţă” e clar că ar fi alegerile anticipate. Numai că PNL a îmbrăţişat mai degrabă această temă, nu din cauza situaţiei din parlament, ci datorită mirajului sondajelor care dau partidul la cote pe care nu le-a avut niciodată. Şi astfel doscursul PNL din ultima perioadă s-a blocat în aceste anticipate. Ba chiar ar sacrifica alegerea primarilor în două tururi pentru a se ajunge la anticipate. În schimb, nu mai auzim nimic despre economie, investiţii, infrastructură, educaţie şi alte chestiuni specifice liberalismului.

În mod cert, alegerile anticipate ar fi o soluţie extrem de bună pentru actuala situaţie din ţară, având menirea de-a limpezi apele în parlament. Dar, în pofida determinării preşedintelui Klaus Iohannis şi a PNL, tot e foarte greu să le provoci. Iar demisia Guvernului Orban nu înseamnaă automat, aşa cum se tot speculează, declanşarea anticipatelor. E un început de drum, dar un drum care se înfundă cel mai târziu la a doua nominalizare de premier. Atunci când aleşii PSD, ALDE, PMP, Pro România ar vota şi o maimuţă pentru a nu pierde pensia specială care vine odată cu un mandat complet. Nu mai discut aici că marea majoritate dintre ei nu mai pupă încă un mandat în parlament. Astfel că se poate ajunge şi fără alegeri anticipate şi fără primari aleşi în două tururi.

Cealaltă temă, lansată de data asta de PSD şi cele două televiziuni din subordiune, cea a pensiilor, pare la prima vedere nu doar plictisitoare, dar şi fără o miză foarte mare. Dar nu este deloc aşa. PSD marşează foarte mult pe ea, cu disperare aş spune, fiindcă pensionarii înseamnă ultima redută a partidului. Dacă îi pierde şi pe aceştia, PSD se prăvăleşte până în jur de 10%. Sau, dacă vreţi, cât o fi rata analfabetismului în România. De aici şi minciunile alarmiste cu care PSD şi propaganda sa abordează această temă. Până acum fără succes. Aşadar, ambele teme dezbătute intens în aceste zile au mari mize politico-electorale. Dar de aici până a bloca întreaga ţară în cele două chestiuni e o cale mult prea lungă. Şi de neînţeles.