Cârnații bănățeni vor fi atent gustați, mirosiți și „notați”, joi, la Biled, Pe podiumul gastronomic vor defila, la Căminul cultural din Biled, cei mai gustoși cârnați bănățeni, făcuți de gospodari în plină iarnă… calendaristică…
În săptămâna care va urma, la Biled (pentru că manifestarea a devenit una itinerantă) va avea loc o nouă ediție a Degustării Cârnaților Bănățeni.
Evenimentul „Degustarea cârnaţilor bănăţeni”- „Worschkoschtprob” este unul cu o tradiție de zeci de ani, organizat de jurnaliștii de la ziarul „Banater Zeitung” inițial în propria redacție ca o întâlnire cu cititorii. Evenimentul a luat amploare de-a lungul anilor.
„Degustarea cârnaţilor bănăţeni”- „Worschkoschtprob” va avea loc joi, 13 februarie, de la ora 12, la Căminul Cultural din Biled, eveniment organizat de ziarul „Banater Zeitung”, în parteneriat cu Forumul Democrat al Germanilor din Banat, Forumul Democrat al Germanilor din Biled și Primăria Biled.
Începând cu anul 1995, publicaţia „Banater Zeitung” a decis să organizeze o manifestare publică, mizând în continuare pe pasiunea bănăţenilor pentru cârnaţi. Evenimentul a avut loc doar la Casa „Adam Müller Guttenbrunn” din Timișoara, apoi au fost organizate manifestări de acest gen în localități din Timiș unde comunitatea germană este mai numeroasă.
Comentarii prin facebook