Până la capăt! Simona câștigă turneul de la Dubai după o finală epică

Simona Halep a câștigat turneul de la Dubai după un meci nerecomandat cardiacilor. A fost 3-6, 6-3, 7-6 cu tânăra Elena Rybakina, jucătoare ce reprezintă Kazahstanul, o nouă stea a tenisului mondial, cu 19 victorii în ultimele 22 de partide disputate.

Simona nu a început bine jocul, părând neconectată la importanța partidei. Adversara a profitat de greșelile româncei și s-a impus cu 6-3. În manșa secundă, dar și după sfaturile antrenorului, Halep s-a distanțat la 4-1, dar Elena a revenit la 4-3, însă românca a forțat și s-a ajuns în decisiv, 6-3.

A urmat un set teribil, Rybakina a fost în avantaj, apoi Simo putea închide jocul, dar kazaha a avut și foarte mult noroc pentru a ajunge în tie-break. Simona a ajuns prima la 7 (7-5) și și-a adjudecat meciul și turneul, după unul din cele mai bune partide din circuitul mondial în 2020.

„O felicit pe Elena a avut un turneu extraordinar și are atâția ani în față să joace tenis de cea mai bună calitate. Mă bucur că am câștigat aici, măsimt foarte bine la Dubai și le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut”, a spus Simona la final. Halep își consolidează locul doi în lume și câștigă a doua oară la Dubai, după succesul din 2015.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Direcția PLMSTF și Culiță Chiș rămân deocamdată în primărie. Proiectul desființării a picat la vot în CLT

Doar 9 voturi pentru a adunat propunerea conducerii Primăriei Timișoara de desființare a Direcției Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar (PLMSTF). Vorbim despre direcția inventată, în principal, pentru a oferi un post de șef pentru concediatul Culiță Chiș, dar care devenise un fel de ”batalion disciplinar”, așa cum spuneau funcționarii transferați acolo...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția PLMSTF și Culiță Chiș rămân deocamdată în primărie. Proiectul desființării a picat la vot în CLT
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

ISHO

Sport vezi arhiva Sport

E timpul revanșei! Rugbiștii joacă finala Cupei României cu echipa în fața căreia a pierdut de patru ori în acest sezon

Rugbiștii Timișoarei au plecat astăzi spre București pentru finala Cupei României. Meciul pentru trofeu va avea loc sâmbătă, 20 decembrie, de la ora 12.00 și va fi transmis în direct de TVR Sport. Alb-violeții vor întâlni CSM Știința Baia Mare, la stadionul Arcul de Triumf. Este reeditarea finalei de campionat, din septembrie, când maramureșenii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E timpul revanșei! Rugbiștii joacă finala Cupei României cu echipa în fața căreia a pierdut de patru ori în acest sezon

Social vezi arhiva Social

Fidelity by Iulius Mall

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

CCIAT oferă oportunități de formare profesională prin Proiectul „Rețea de Succes”

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar, și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, partener, lansează pentru anul 2026 o nouă serie de cursuri de formare profesională gratuite, oferite prin Proiectul „Rețea de Succes: Stimularea ocupării forței de muncă la nivelul județului Timiș”. Proiectul vizează activarea și îmbunătățirea accesului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT oferă oportunități de formare profesională prin Proiectul „Rețea de Succes”

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Doar 9 voturi pentru a adunat propunerea conducerii Primăriei Timișoara de desființare a Direcției Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport și Transport Feroviar (PLMSTF). Vorbim despre direcția inventată, în principal, pentru a oferi un post de șef pentru concediatul Culiță Chiș, dar care devenise un fel de ”batalion disciplinar”, așa cum spuneau funcționarii transferați acolo...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Direcția PLMSTF și Culiță Chiș rămân deocamdată în primărie. Proiectul desființării a picat la vot în CLT
Consiliul Local Timișoara nu va mai putea vota propunerea administrației pentru nivelul taxelor și impozitelor pe anul viitor. Aceasta… pe motive de guvernul Bolojan, care a decis deja să pună pe steroizi valoarea cu care ne vor taxa primăriile, nu doar cea din Timișoara, de anul viitor. Cert este că Primăria Timișoara stabilise și publicase...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Guvernul dă peste cap planurile Primăriei! Taxele gândite de municipalitate, crescute mai mult după ce au fost majorate de decizia Executivului
Proiectul de instalare a insulelor ecologice digitalizate, celebrele tomberoane inteligente, care preiau gunoaiele de la populație, pe fracții, pe baza unor cartele, a ajuns la finalul implementării finanțării europene din PNRR. Iar cei ce se ocupă de noul sistem au tras concluzii și au găsit și vinovați pentru că nu a mers totul cum trebuie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cine e vinovat pentru nereușita momentană și parțială a proiectului insulelor ecologice pentru deșeuri: Mașinile parcate lângă acestea și graba locatarilor
Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Timiş Alin Popoviciu a rămas fără permis de conducere, pentru o perioadă de 90 de zile. Acest lucru s-a întâmplat după ce a fost prins de poliţiştii rutieri conducând maşina peste limita legală de viteză. Începând chiar de astăzi, Alin Popoviciu a rămas fără permis de conducere, pentru o perioadă de trei...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rămas fără permis, Alin Popoviciu a devenit pieton în timpul liber. La slujbă are şofer
Universitatea Politehnica Timișoara, prin Departamentul de ID/IFR și Educație digitală (DeL) și Centrul Multimedia, în colaborare cu Alianța de Universități Europene E³UDRES², beneficiind de sprijinul IEEE Education Romania și al proiectelor Accelerate Future HEI și Erasmus+ LECTURE a găzduit cea de-a X-a ediție a workshop-ului internațional Competențe Digitale 2025: Dezvoltarea competențelor digitale pentru reziliență, care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aproape 1000 de participanți la a X-a ediție a unui workshop internațional important la UPT
Rugbiștii Timișoarei au plecat astăzi spre București pentru finala Cupei României. Meciul pentru trofeu va avea loc sâmbătă, 20 decembrie, de la ora 12.00 și va fi transmis în direct de TVR Sport. Alb-violeții vor întâlni CSM Știința Baia Mare, la stadionul Arcul de Triumf. Este reeditarea finalei de campionat, din septembrie, când maramureșenii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul E timpul revanșei! Rugbiștii joacă finala Cupei României cu echipa în fața căreia a pierdut de patru ori în acest sezon
Primarul Timişoarei, Dominic Fritz, a depus joi, la sediul Autorităţii Naţionale pentru Cetăţenie, jurământul de credinţă pentru obţinerea cetăţeniei române. Primul demers în acest sens l-a făcut pe 4 iulie 2024. Pe 13 noiembrie, Dominic Fritz, care este şi cetăţean german, a trecut proba de interviu şi a primit aviz pozitiv pentru obţinerea cetăţeniei române....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz a devenit oficial cetăţean român: “Ce imens privilegiu să-mi fi putut alege iubirea pentru această țară”
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de beneficiar, și Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Timiș, partener, lansează pentru anul 2026 o nouă serie de cursuri de formare profesională gratuite, oferite prin Proiectul „Rețea de Succes: Stimularea ocupării forței de muncă la nivelul județului Timiș”. Proiectul vizează activarea și îmbunătățirea accesului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIAT oferă oportunități de formare profesională prin Proiectul „Rețea de Succes”
Universitatea de Vest Timișoara a derulat un micro-studiu de percepție dedicate evaluării percepției Inteligenței Artificiale (IA) în viața personală și profesională. Cercetarea s-a desfășurat în perioada noiembrie–decembrie 2026, în cadrul proiectului de Internship/Mentorship Flex–UVT, și a inclus un eșantion de 567 de respondenți. Obiectivele studiului au urmărit evaluarea confortului, eficienței și încrederii în Inteligența Artificială,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT a cercetat cum percep oamenii interacțiunea cu inteligența artificială
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.