Primăria Timişoara se pregăteşte să preia în administrare spaţiile fostului Liceu de Poştă

O parte din elevii Liceului Carmen Sylva din Timişoara s-ar putea muta câteva sute de metri mai aproape de centrul oraşului. Consiliul Local Timişoara a decis să trimită o comisie de specialtate care să negocieze cu cei de la Poşta Română parafarea unui contract prin care să fie preluate prin închiriere spaţiile fostului Liceu de Poştă.

Deşi Municipalitatea dorea de mai mult să obţină într-un fel spaţiul de la Palatul Poştei, discuţiile purtate cu proprietarul clădirii nu au fost încununate de succes. Acum, în guvernarea liberală, a apărut posibilitatea ca închirierea să fie realizată.

„Am încercat de mai mult timp să preluăm acel spaţiu de la Liceul de Poştă, dar am fost refuzaţi. Acum avem această oportunitate, nu o puteam rata. Clasele vor fi folosite pentru cei de la Liceul Carmen Sylva”, ne spunea, vineri, primarul Nicolae Robu.

Ca atare, în aceiași zi, pe lista proiectelor incluse „în plus” pe desfăşurătorul şedinţei de plen a fost şi cel referitor la împuternicirea unei comisii speciale, care să negocieze cu cei de la Poşta Română un contract prin care să fie aduse în administrarea municipalităţii spaţiile amintite.
„Se împuterniceşte Comisia de Negociere cu Terţii a Consiliului Local al Municipiului Timişoara, să analizeze /negocieze oferta de închiriere a spaţiului din imobilul situat în Bv. Revoluţiei nr. 2-Str. Cicio Pop nr.2, aflat în proprietatea Companiei Naţionale Poşta Română S.A., în scopul asigurării procesului de învăţământ în condiţii optime al Colegiului Naţional Pedagogic „Carmen Sylva” , se spune în hotărârea adoptată de CLT.
Primarul mai spune că există unităţi şcolare unde numărul de elevi depăşeşte posibilităţile de găzduire a orelor, iar locaţia şcolii respective nu mai permite extinderi ale clădirilor.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești

Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega

Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

Inspectorii școlari din Vestul țării s-au adunat la Băile Herculane pentru a se perfecționa în leadership și managment educațional

Inspectoratul Școlar Județean Timiș împărtășește comunității educaționale participarea unui grup de inspectori școlari la programul de formare continuă „INSPECT+ – Inovație, Strategie, Performanță și Calitate în Educație pentru Leadershipul Transformator”, organizat de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, în cadrul proiectului național dedicat dezvoltării leadershipului și managementului educațional. O experiență de formare interactivă care a adus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inspectorii școlari din Vestul țării s-au adunat la Băile Herculane pentru a se perfecționa în leadership și managment educațional
ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

cursuri CCIAT

CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, partener al Proiectului ”DigiTIM: Digital upskilling”, cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul Social European+, Programul Educație și Ocupare 2021-2027 – Competențe digitale pentru piața muncii, anunță începerea înscrierilor pentru programul GRATUIT de formare profesională:  SAP  – System Applications and Products în Data Processing. Proiectul vizează actualizarea competențelor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CCIA Timiș lansează un curs gratuit de pregătire în utilizarea SAP

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Inspectoratul Școlar Județean Timiș împărtășește comunității educaționale participarea unui grup de inspectori școlari la programul de formare continuă „INSPECT+ – Inovație, Strategie, Performanță și Calitate în Educație pentru Leadershipul Transformator”, organizat de Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, în cadrul proiectului național dedicat dezvoltării leadershipului și managementului educațional. O experiență de formare interactivă care a adus...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inspectorii școlari din Vestul țării s-au adunat la Băile Herculane pentru a se perfecționa în leadership și managment educațional
Alfred Simonis, președintele Consiliului Județean Timiș, și viceprimarul Timișoarei Ruben Lațcău au găsit un nou subiect de ceartă. De această dată, motivul ”tangoului” sunt… galoșii sau calitatea acestora. Totul a început în urma difuzării unui podcast, în care Simonis spune despre conducătorii primăriei că nu se îmbracă elegant, iar Timișoara arată la fel, plină de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis și Ruben Lațcău au un nou motiv să se certe: galoșii și moda
Două firme turcești sunt interesate de furnizarea a zece noi firobuze pentru Timișoara, în cadrul unui proiect finanțat din fonduri europene. Urmează analiza acestora și, eventual, acordarea contractului în valoare de 30 de milioane de lei. Licitația în cadrul căreia au fost deschise ofertele, este organizată de municipalitate pentru achiziția a 10 troleibuze cu baterii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La licitația pentru zece noi firobuze pentru Timișoara s-au prezentat două firme turcești
Ștefan Ștefanovici (24 ani) este noul jucător al Politehnicii Timișoara. Este fundaș stânga, poate evolua pe mai multe poziții în bandă și a fost în sezonul trecut căpitanul Politehnicii Iași în Liga 2. Reamintim, la gruparea viola a venit și căpitanul Stelei, Stephan Drăghici. Ștefanovici a crescut la Sporting Juniorul Vaslui și Petrolul Ploiești apoi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou lider la echipa viola! După căpitanul Stelei și cel al lui Poli Iași vine pe Bega
În dorința de a transforma clădirea impunătoare de pe bulevardul Loga, nr. 52 în grădiniță cu program prelungit, municipalitatea timișoreană e nevoită sa o adapteze la cerințele unei unități de educație și să transforme designul “etnic” care există în prezent acolo. Un prim pas în acest sens este transferul Vilei, gratuit, către Administrația pentru Sănătate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să înceapă transformarea clădirii de pe Loga 52 în grădiniță
În plină perioadă de transferuri, Poli Timişoara primeşte o veste bună de la Consiliul Judeţean. Proiectul pentru finanţare depus de CS Știința Poli Timișoara, denumirea oficială a clubului care deţine echipa care a reuşit promovarea în Liga a II-a, va primi de la Consiliul Judeţean suma 5.810.000 de lei, aproximativ 1.150.000 de euro. Comisia de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Buget generos de la Consiliul Judeţean alocat echipei Poli Timişoara: peste un milion de euro
O echipă din România, formată din reprezentanți ai Aquatim și ai Companiei de Apă Someș, a participat recent la programul internațional Croatian Inspiration, desfășurat la Karlovac, în Croația, în cadrul proiectului european Erasmus+ Incluziune și sustenabilitate în Muzeele Apei. Proiectul reunește organizații din România, Croația și Olanda care administrează muzee tematice dedicate apei și are...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Muzeul Apei Timișoara a beneficiat de experiență internațională
Top