Liberalii mai au o șansă, să fie performanți

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Când făceau planul pentru anticipate cu președintele Klaus Iohannis, liberalii au plecat ca flăcăii la discotecă: cafteală și gagici. Finețurile nu le-au mai luat în calcul și au gândit că majoritatea parlamentară pesedistă e validă doar pentru a vota legi proaste în justiție, iar asta va înaripa electoratul pro european din România. Au aflat apoi că acea majoritate – făcută oricând avea chef PSD-ul – putea da jos guverne prin moțiune de cenzură, vota guverne ale dușmanului, făcea calendarul parlamentar al unor pași importanți în calculul anticipatelor, punea piedici cu Curtea Constituțională, prin urmare au gândit mai mult decât superficial o treabă foarte complicată. Le-a rămas planul B, de care au și fugit inițial: succesul. Scenariul le-a arătat că alegerile generale nu mai pot fi organizate înainte de începerea verii, din cauza Covid-19 și din pricina altei „pandemii”, cea de la CCR, fiind în pericol chiar și desfășurarea scrutinului local. Prin urmare, trebuie să se apuce de treabă.

Împreună cu noi toți, liberalii sunt în mijlocul unei crize coronavirus și înainte de o altă criză, cea care va urma, una economică. Pentru PSD asta e garanția revenirii la guvernare în toamnă, cu condiția ca PNL să-și rupă gâtul. 99,99% e prognoza pe genunchi că PNL își va rupe gâtul, dar care partid ar fi capabil să iasă din așa ceva cu alegătorii satisfăcuți? Niciunul, iar PSD ar face bine să nu dea cumva impresia că ar fi făcut minuni în criză, căci în mod evident ar bate câmpii cu nerușinare, cum ne-a obișnuit. Da, PSD înapoi la guvernare cu o condiție: ca PNL să nu descopere cumva acel microprocent de 0,01% cu care să ne mulțumească pentru munca din timpul pandemiei, apoi cu redresarea economică, suspendarea majorării pensiilor și ce-o mai veni.

Reinvestiți cu guvern plin, liberalii lui Orban fac deja comparații cu efectul mult mai grav al bolii în Spania și Austria, fără să explice dacă luăm aceleași măsuri ce sunt luate de respectivele țări. Oare bolnavii noștri sunt cu toții numărați au ba? Vorbim de dictatori care maschează realitatea. Dar realitatea poate fi „mascată” și din neputință, nu numai din rea credință. Noi poate nu avem capacitatea de a testa cât ar trebui să testăm pentru a vedea dacă avem 180 de oameni sau 1800 astăzi. Un profesor al unui institut de cercetare, cu talente de matematician, a explicat într-un ziar cum ar trebui să fie în faza în care ne aflăm, comparativ cu experiența altor state. Suntem în etapa progresiei geometrice, iar asta ar putea duce în două luni boala la întreaga populație a României. Dacă astăzi ai 150 de bolnavi, mâine poți avea 800, peste o lună, două milioane. După ce numărul bolnavilor vindecați sau activi se apropie de cel al neinfectaților progresia nu mai poate continua și se ajunge la ceva liniar, iar apoi la subliniar, scăzând firește.

Ciudat este că la noi evoluția este acum liniară, când ar trebui să fie geometrică. Matematica se joacă altfel în România? Sunt guvernanții noștri mai performanți ca ai lor? Sau nu știm câți bolnavi avem? Uite, eu acum stau acasă pentru a nu speria pe alții. Am o ușoară usturime în gât și nu vreau să-i bag în sperieți pe cei cu care aș intra în contact. La medicul de familie aș merge degeaba, iar DSP face test numai contacților într-o anchetă, fără să ne explice ce-ar face un coronavirusian din ăsta comunitar pe care nu-l crede nimeni că are boala. Poate ăsta e și succesul acțiunii, ca mulți să ne vindecăm fără să punem presiune pe sistem, fără să consumăm teste de unde nu sunt și fără a mai ocupa un loc în statistică dacă nu te răvășesc simtomele.

Poate fi cartea câștigătoare pe care o poți juca atunci când oricum nu mai ai ce pierde, căci deja aproape că ai pierdut tot. Poate fi o combinație fericită între neputință organizatorică și management de criză involuntar, fără panică și fără efecte devastatoare în economie. Vorba înțeleptului: realitatea este o iluzie care apare din cauza lipsei de alcool medicinal.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Ochiul limpede a spus: (martie 17th, 2020 at 19:28 )

Domnule Sasu descrierea este cât se poate de realista. De ce? Deoarece discernerea realității este în marea majoritate a situațiilor manipulabila.Bazele democrației nu sau pus pe vot, pe referendum în România, acestea reprezentând doar un paravan pentru aleși. În democrație majoritățile sunt stabilite prin vot, nu prin alianțe partidice făcute peste noapte, rezultatele referendumului sunt puse în aplicare nu rămân doar consultative, cât despre șansă aceasta, psd – ul în treizeci de ani oare câte șanse a avut?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO

Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu

Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127

CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

CCIAT

Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu CECZ – Central European Trade and Logistics Cooperation Zone Budapesta, organizator al China Brand Fair Budapest, invită companiile timișene să participe în data de 7 octombrie 2026, cu începere de la ora 10.00, în Sala Banat a Centrului Regional de Afaceri al CCIAT (Bd. Eroilor de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oportunități de afaceri cu parteneri din China: “Shandong Premium Products Promotion”, la CCIAT

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Peste 15.000 de studenți au participat, pe parcursul săptămânii , la activități dedicate descoperirii, culturii și sportului. Finalul  i-a aparținut festivalului Univibes by UVT, care, la ediția a zecea, a transformat campusul într-un imens ring de dans. La UVT, viața de student a început  înainte de primul curs. „Săptămâna de inițiere” a deschis universitatea și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes de public la acțiunile Universității de Vest Timișoara, în prima săptămână de studenție. Mii de tineri au luat parte la ultimele acțiuni
CSU Politehnica Timișoara a început noul sezon competițional cu un rezultat greu de digerat. În prima etapă a Ligii Naționale, baschetbalistele de pe Bega au cedat pe terenul celor de la CSM CSU Târgoviște cu un scor neverosimil: 13-127 (7-67). Sâmbătă, pe terenul uneia dintre cele mai puternice formații din campionat, tabela de marcaj a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Echipa feminină de baschet a Timișoarei a început noul sezon cu o înfrângere de… istorie! 13 la 127
Consilierul județean Radu Țoancă îi răspunde viceprimăriței Paula Romocean după ce aceasta a spus că ar fi venit pe neanunțate la biroul ei și că ar fi încercat, astfel, să forțeze grăbirea emiterii certificatului de urbanism mai repede. De cealaltă parte, Țoancă spune că nu a făcut niciun fel de presiuni pentru a intra în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Replică pentru viceprimărița Paula Romocean. Radu Țoancă răspunde declarațiilor lansate pe tema stadionului Dan Păltinișanu
Angajaţii Horticultura montează 35 de bănci noi în diferite zone centrale ale orașului! Am început lucrările, iar o parte dintre bănci sunt deja montate. Aceste bănci sunt amplasate după cum urmează: Bustul lui Mihai Eminescu – 4 bănci Stația Catedrală – 1 bancă Piața Iancu Huniade – 7 bănci Parcul de la Punctele Cardinale –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mobilier urban nou în zonele centrale ale orașului
Etapa a VII-a din C7 a adus primul eșec pentru liderul seriei, CIL Blaj, dar și o înfrângere drastică pentru Ghiroda. Poli II a remizat acasă, iar Timișul Șag, în deplasare. Rezultatele etapei: Știința Poli Timișoara 2 – Metalurgistul Cugir 1-1 Andrei Gavrilă (33) / Florin Bura (44) CSU Alba Iulia – Unirea Sântana 0-1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Etapă grea în Liga 3 pentru echipele din Timiș. Eșec usturător pentru Ghiroda, Timișul Șag ține totuși steagul sus
Politehnica Timișoara a pierdut amicalul disputat sâmbătă, în deplasare, cu FK Vojvodina Novi Sad, scor 0-4 (0-4). Alb-violeții au evitat încasarea unui gol devreme în fața vicecampioanei Serbiei în minutele 2 și 6, dar nu au mai reușit acest lucru în minutul 25. Gazdele, participante în acest sezon al eurocupelor, au profitat de o eroare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duș rece în Serbia! Poli a pierdut clar amicalul cu vicecampioana din țara vecină
Viceprimarul Timișoarei acuză titularii proiectului viitorului stadion Dan Păltinișanu că l-ar fi început cu stângul vorbind despre ”bâlbâiala cu emiterea certificatului de urbanism”. Această bâlbâială și supărarea viceprimarului ar fi legat de faptul că cererea a fost depusă de un consilier județean și nu de cineva din conducerea CJT sau al CNI, dar și  pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Romocean acuză CJ Timiș că ar fi început cu stângul proiectul ”Dan Păltinișanu”. Consilierul județean Radu Țoancă și greșelile gramaticale, marile probleme
Primăria Timișoara a inaugurat și formal, sâmbătă, pentru public, baza sportivă Costică Rădulescu. Construită cu bani de la bugetul național, prin Compania Națională de Investiții, aceasta a fost mult întârziată și a fost nevoie de desemnarea unui nou constructor care să o ducă la final, după ce cel inițial a intrat în faliment. La evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noua bază sportivă Costică Rădulescu a fost inaugurată oficial pentru publicul timișorean/FOTO
Un nou sezon din Liga Națională de baschet începe în acest weekend. Echipa viola joacă pe teren propriu, cu CSM Tg. Mureș. Este același adversar pe care alb-violeții îl întâlneau în prima rundă și în sezonul 2025/2026. Partida va avea loc duminică, 4 octombrie, de la ora 18:00, la sala Constantin Jude, cu intrarea liberă....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pentru a 40-a oară la rând în elită! Echipa de baschet a Timișoarei, la începutul unui nou sezon
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.