Președintele interimar Ilie Bolojan a desecretizat investiția statului român în avioanele private închiriate pentru Klaus Iohannis. Zeci de milioane de euro în patru ani, doar o cursă spre Coreea de Sud a fost peste jumătate de milion. S-au făcut comparații între 440.000 de euro pentru o aeronavă privată de New York față de alta de numai 110.000 de euro spre aceeași destinație. Cifrele îl condamnă pe președintele mofturos, dar nu știm toate detaliile despre aparatele de zbor, condițiile de securitate, căci spre Seul e mai greu să zbori la „linie” cu președintele unui stat NATO la bord.
Apoi apar imagini cu Ilie Bolojan plecat la Bruxelles cu un zbor ieftin, accesibil tuturor. La clasa business, dar tot ieftin față de ce plăteam pentru președintele Iohannis. Fotografiile îl arată pe Ilie Bolojan cum își aranjează bagajul la cabină și cum conversează cu o duduie, probabil din anturajul său oficial. Care duduie nu era singură în echipa șefului statului român. Cu siguranță mai erau acolo ofițeri SPP și alte cadre. Nici nu se poate altfel, căci în stilul ăsta am tot repeta scrutinul prezidențial, după cum ne-ar fi eliminați aleșii. Simplu.
Sunt alte situații. Ilie Bolojan e interimar, dar tot președinte român se cheamă că este. Iohannis era ales, era pe val, era fălos și n-ar fi acceptat nici măcar să-și bage singur paltonul în limuniza venită lângă avion să-l ducă la omolog. Putem vorbi și de tipare umane, poate de campanii electorale pentru cei care arată astăzi că sunt mai populari decât ar permite fișa postului, dar pentru o țară de nivelul României nu asta ar trebui să doară, dincolo de aspectul imaginii publice a respectivei persoane.
Cred că această țară ar fi suportat cu bucurie 25 milioane de euro pe mandat unui președinte foarte eficient, un șef de stat care să impulsioneze modernizarea și reforma în țara lui. Cu siguranță nu ne mai uitam la aceste milioane de euro dacă Klaus Iohannis performa, dacă refăcea din temelii Educația, dacă pregătea România pentru pericolele externe, dacă n-o lăsa mâncată de corupție și nepotism, dacă nu era atât de vulnerabilă în fața unui vânt rece cu aer de Moscova.
Sunt momente în care Klaus Iohannis a încercat să se opună, apoi s-a făcut că nu vede că și partidul lui făcea același lucru ca Pe-Se-De. Imaginea cu elefantul de la ședința guvernului Grindeanu la care a participat, conducând-o, e emblematică. Poate e vârful virilității lui politice, dar e, totuși, foarte puțin. Nu 25 de milioane cheltuite pe avioanele lui Iohannis e marea problemă a României. Cheltuim mult mai mult pe pensiile unei grămezi de securiști care complotau să ți-l urce la Cotroceni pe unul ca Guru, dar cheltuim enorm și cu niște servicii secrete care s-au trezit cu „bolovanul” aruncat de „actorul străin” când nu mai era mare lucru de făcut decât să-ți desfigurezi democrația.
Nu banii sunt problema. Ne-am fi supărat dacă președintele Iohannis era un reformator ca Alexandru Ioan Cuza, care a făcut pentru România foarte mică de atunci, inexistentă chiar, mai multe decât o grămadă de politicieni corupți? Poate că și Cuza avea păcatele lui, dar mai vorbim azi de ele? Și exemplele ar putea continua cu mari politicieni care au arătat că democrația are un preț care merită plătit. Pentru noi mai scump este „suveranismul” și izolaționismul care ne macină de un an ca un cancer. Acolo pierdem mult mai mult, chiar și fără să avem un președinte care să deconteze avioane.
Comentarii prin facebook