Dacă pentru mulți dintre noi Sfintele Paști au lăsat loc de regrete pentru felul cum le-am petrecut, departe de familie în sensul lărgit, departe de prieteni, pentru autorități sărbătorile au fost o grea încercare. Din acest motiv s-au pregătit din timp și au transmis mesaje pentru a ține lumea în casă, să nu-i atragă spre biserici în noapte de Înviere și să înțeleagă importanța distanțării sociale.
Președintele Iohannis, ministrul de Interne, prefecții din județe, mesajele lor spuneau același lucru: stați acasă, respectarea ordonanțelor militare și alte reguli de comportament pentru cei ce urmau să meargă la cumpărături. Mesajul polițiștilor din Timiș, așa cum a fost el prezentat în media locală mi-a reținut atenția în mod special.
Toți am trecut prin copilărie. Unora ne-au rămas amintiri despre cum se pregăteau, cum trăiau, cum petreceau acele clipe speciale bunicii noștri. Nu în blocuri, nu la bisericile de cartier, nu la Kaufland, ci în satele bănățene, în clipele de dinainte și de după momentul sacru al Învierii. Într-un sat mic la 10 km de Timișoara lumea făcea același lucru, mânca același lucru, an de an. Bunica pregătea bucatele de sâmbătă, vopsea ouăle, scotea hainele la aerisit din dulapurile cu mirosuri stătute ale sobei mari. Bunicul își lua iancălu, un laibăr negru cum il vedem îmbrăcat în ilustrații pe Avram Iancu, îmbrăca costumul de postav gros și căciula scurtă gen Tudor Vladimirescu din blană de miel ori pălăria, când Paștele pica mai spre vară.
Pregătirea de mers la biserică presupunea și un ștamplu de răchie luat rapid înainte de plecare. Noi ăștia mici eram prin curtea bisericii, iar cei mai norocoși aveam șansa să tragem clopotele, ceea ce era un moment înălțător la propriu mai mult decât la figurat, clopotul legat de frânghia de care trăgeam fiind mult mai greu decât noi la vremea aceea. În fiecare an, în prima zi de Paște eram cam la aceeași oră în jurul mesei și mâncam mancarea tradițională. Nu lipsea mielul, friptură, dar și rasol dintr-un alt fel de carne. Apoi toarta cumplit de greu de mâncat, pentru că avea crema făcută din margarină grețoasă. Toate făcute în casă, pe/în cuptor și mai apoi pe aragaz. Asta știu că făceam noi în Banat ani în șir.
În timp ce amintirile îmi veneau ca un film reluat în buclă, iau și citesc mesajul polițiștilor din Timiș, care ce spune el, pe lângă avertismentele de comportament prudent în nota ordonanțelor militare în plină criză de coronavirus? „Cu toate că vremea se arată prietenoasă, de data aceasta GRATARUL ÎL FACEM ÎN CASĂ”, transmit reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Timiș? Zbang, zbang, acest text m-a lovit mai ceva ca limba clopotului direct în cupa acestui instrument idiofonic! Nu știu din ce culturi nord americane provin acești polițiști de Timiș, de au impresia că în Banat lumea așterne sfântul grătar cu ocazia sărbătorilor pascale, dar bănuiesc care a fost publicul lor țintă. Anul ăsta să nu mai facem grătarul în casă, că e situație de criză, ca și când în alți ani omul locului sărbătorea Paștele afară, aiurea, prin poiene, la pădure, pe marginea drumului, cine știe pe unde.
Dacă îi ceream bunicului să-mi aprindă focul de grătar în zilele de Paște zicea că nu sunt „citav” la minte? Sau poate nu mă certa, dar mă lua de-o parte să-mi explice cum stă treaba cu tradițiile. Nu știu câți bănățeni sunt prin birourile de comunicare ale poliției, dar la angajare șefii ar trebui să le ceară ori să se abțină de la astfel de sfaturi, ori să cunoscă mai bine tradițiile locului. Oricum, educativ îndemnul pentru bănățeni ca de Paște să pornească grătarele, să prăjească mititeii… Poliția Timiș a uitat să roage gospodarul bănățean că, în ciuda vremii prietenoase, să nu mai meargă la birt în Duminica Paștelor, ci să bea din vinul lui ăl bun, acasă, iar femeile să facă niște „turce prin mășână”, în loc să meargă la cooperativă după napolitane.
Comentarii prin facebook