Planul de relansare economică a României nu știu cât lapte, miere, decență, educație și civilizație va aduce cetățeanului român, dar celor de la PSD este clar că le aduce nopți albe. Probabil că în logica lor nu-și pot ierta faptul că până nici ei, campionii iluziilor vândute, n-au îndrăznit să promită atâtea câte au ajuns să promită liberalii. E campanie electorală și acum asta contează. Ajungi la putere cu o ofertă bogată, iar mai apoi te faci că plouă? Negreșit, aceasta a fost rețeta cu care s-au câștigat până acum, iar dacă acum e altfel… să dea Dumnezeu să fie așa!
De la candidatul Spirache din „Titanic Vals” n-am mai auzit pe cineva să abordeze alegerile cu o așa largă sinceritate, cerând să nu fie votat, căci nu merită, iar tocmai pentru această inedită formulă de marketing electoral să convingă uluitul electorat.
Uluiala vine și din faraonicul plan de „reclădire a României”. Sunt bani mulți pentru un orizont mediu de timp, „ținte” în infrastructură spitalicească, în învățământ, kilometri de autostradă cum nu s-a mai pomenit vreodată, sisteme de susținere în economie, refacerea structurii de irigații pentru agricultură, dar și scheme sociale ce ar trebui să meargă la inima unor alegători mai defavorizați, o suprapunere fericită peste pachetele europene.
Nu vreau să dublez mesajul PSD, ei n-au încotro, repet, în uluiala lor că cineva a cutezat să promită ce nici ei n-au îndrăznit. Senzația că se scufundă ca partid sub o lucrare marca proprie de promisiuni gogonate e sufocantă și nu le poate da liniște în perspectiva alegerilor din această toamnă. Dar asta nu e treaba mea cum se sufocă PSD-ul.
Ca alegători și contribuabili ar trebui să ne preocupe disocierea dintre partea „artistică” a acestui plan, legat evident de fenomenul electoral, de nevoia de concret, de palpabil, de măsurarea în timp a etapelor parcurse din această „reclădire a României”. Partea credibilă din ce propune PNL este tocmai nevoia unui astfel de plan. De aici pornim. Avem nevoie de o reclădire a țării, cum au avut nevoie nemții de „Planul Marshal” după război. Această nevoie ar trebui să ne înhame la treabă, să tratăm tehnic această lucrare, să încercăm să vedem partea plină cu seriozitate a paharului și să dăm continuitate peste culoarea guvernelor acestui efort.
Putem face acest lucru până la prima senzație de neseriozitate, prima fisură, primele decalări de etape după ce partidele s-au văzut cu sacii în căruță. Dacă PNL va veni în viitorul apropiat cu un nou guvern post-scrutin, sprijiniți de USR și poate PMP, iar din planul ăsta se va alege praful, să nu vină cumva președintele Iohannis sau premierul Șică Orban cu scuza că nu putem să ”Reclădim România” din cauză că electoratul nu le-a dat lor, liberalilor, 60% din locurile în Parlament. Refuz un astfel de joc miștocăresc cu care și-au îngropat toate partidele pachetele de promisiuni electorale în multele mandate post-decembriste.
Se înțelege că acest mare plan va fi afectat de chestiuni ce țin de finanțare, de organizare, probleme juridice, procese cu contestații, îmbârligări de tot fel. Nimeni nu ne va bănui că suntem nemți peste noapte, însă e important să vedem că se mișcă ceva în sectorul investiții. Dacă liberalii vor oferi acestei țări senzația că ne împrumutăm pentru a clădi ceva, nu pentru a mânca banii în supermarket, pentru mine este o parte importantă din suficient. Dacă se va lucra cu seriozitate, cu etape bifate în termene rezonabile, dacă realizarea acestui proiect este cuantificabilă până și pentru ochiul neavizat al românului de rând, atunci avem speranța că nu se mai duce naiba încă o „relansare”, a câta oare?
La mijlocul intervalului 2020-2030, adică peste cinci ani să vedem altceva decât schimbări de guvernare făcute în ciuda celor de dinainte. Cu lucruri stopate în mijlocul lor din disperarea celor nou veniți ca nu cumva ceilalți să rămână în istorie ca binefăcătorii reclădirii României. Un astfel de plan nu va avea nicio șansă pe viitor dacă nu va fi asumat de toți ca o idee de reconstrucție națională, nu un instrument sau un șiretlic electoral, rețetă pentru câștigarea unui tur de alegeri. Ați mai auzit de așa ceva în România în ultima sută de ani? Nu? Dar dacă tot vrem să reclădim România, n-ar fi trebuit să o reclădim întâi constituțional, să reformăm legislația, să depolitizăm insituțiile arbitru ale României înainte de a da cu cazmaua? Așa, pur și simplu, o reclădim? Fără fundație?
Comentarii prin facebook