Mulţi dintre dumneavoastră probabil că sunteţi familiarizaţi cu personajele din serialul „Las Fierbinţi”, serial care se doreşte o copie destul de fidelă a atât de idilizatului sat românesc. Personaje precum Celentano (beţivul absolut al satului), Firicel (beţiv şi smardoi) sau Ardiles (hoţul satului) trăiesc din ajutoare sociale. Nu fac nimic întreaga zi decât să bea sau… să caute de băut. Dacă mai găsesc o lucrare de zilier îşi bat joc de ea. În schimb, mai toată lumea face băşcălie de gospodarul satului, Brânzoi,
Este o tristă realitate a satului românesc, ale carei rădăcini le găsim în colectivizarea forţată făcută de comunişti, atunci când cei harnici, care la ora 5 dimineaţa erau pe câmp (chiaburii), au fost băgaţi în aceeaşi oală cu cei care se trezeau la ora 10, iar primul drum era la crâşma satului. Sigur orice generalizare e greşită şi forţată, inclusiv în acrest caz. Cele de mai sus reprezintă o realitate parţială a satului românesc, dacă vreţi mai pregnantă în unele zone ale ţării şi mai puţin vizibilă în altele. Sigur, sunt mulţi care muncesc din greu, alţii foarte mulţi care pribegesc prin ţări străine la muncile câmpului, celebrii „căpşunari”.
Dar există foarte mulţi şi dintre cei care se feresc de muncă precum Şoşoacă de masca de protecţie sau Gigi Becali de cipurile din vaccinuri. În satele româneşti nu mai găseşti nici măcar zilieri în campaniile agricole, cu toate că plata nu este mică, de la 150 de lei pe zi în sus. Adică sunt, dar „muncesc” cu sticlele în birturi, iar cei care nu fug de treabă sunt plecaţi în alte zări.
După 1990, această pătură a fost susţinută prin celebrele ajutoare sociale. Potrivit legii, pentru a primi aceşti bani beneficiarii trebuie să presteze lunar un anumit număr de zile de muncă, în general la curăţenia localităţii. Primarii nu-i trimit însă la muncă, fiindcă aceşti oameni reprezintă un excelent rezervor de voturi pentru ei. Şi chiar încurajează această stare de fapt, dorind să aibă cât mai mulţi asistaţi dependenţi de pixul şi muşchii lor.
Potrivit unor date prezentate de autorităţi ar fi 413.000 de români care primesc diverse forme de ajutoare sociale. Dintre aceştia, 170.000 sunt apţi de muncă, dar nu au chef de ea. În timp ce guvernanţii s-au blocat în calcule privind numărul asistaţilor social, cineva a luat taurul de coarne şi în această chestiune.
E acelaşi Ilie Bolojan, liberalul pe care mulţi români îl văd ca un bun premier pentru România. Fost primar al Oradiei, actualmente preşedinte al CJ Bihor, el a decis să-i pună pe asistaţii social la treabă. Cum? Simplu. I-a pus pe toţii primarii din judeţ să le dea ceva de făcut beneficiarilor de ajutoare sociale apţi de muncă. A semnat în acest sens un protocol cu Prefectura şi Agenţia Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială. Consiliul Judeţean oferă în schimb material şi echipamente de muncă. Primarii care nu-i pun la treabă pe asistaţi vor fi amendaţi, iar ajutoarele sistate. Simplu şi legal. Acum asistaţii vor avea de ales între a munci pentru ajutorul social, care nu este foarte mare, şi a se angaja. Dacă tot trebuie să muncească, mai bine s-o facă pe bani mai mulţi, probabil vor alege unii dintre ei. Şi astfel se mai fac economii la buget, banii care pot să meargă în alte domenii.
Amintesc că acelaşi Bolojan, la doar câteva zile de la preluarea CJ Bihor, a trimis la plimbare o jumătate din angajaţii instituţiei care se ocupau cu mutat aerul dintr-o parte în alta. Sigur, noua măsură nu va fi bine primită nici de asistaţi, nici de primari. Probabil va exista o rezistenţă, PSD-ul va urla că e discriminare, că e atac la electoratul său, dar Ilie Bolojan nu pare omul care să renunţe.
Comentarii prin facebook