Carantinarea Timişoarei, un fiasco total sau un succes moderat, dar mai puţin vizibil?

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

„Nea Gicu a murit la 87 de ani şi a fumat toată viaţa, încă de când era copil”, îl mai auzi spunând pe câte un fumător autoamăgindu-se că dracu’ nu-i chiar aşa negru, iar trasul din ţigară nu foarte dăunător. Ce nu se întreabă omul nostru este cât ar fi trăit „nea Gicu” dacă nu ar fi fumat. Poate ar fi prins 97 de ani sau… 107. Ori s-ar fi oprit tot la 87 de ani, n-ai cum să ştii.

Cam aşa este situaţia şi cu carantinarea Timişoarei. Cu cifrele în faţă „apostolii” antirestricţii, în frunte cu celebrul epidemiolog Nicolae Robu, „new entry” în Secta „Martorii lui Şoşoacă”, ne arată că au avut mare dreptate, iar carantinarea a fost un nou eşec al „infiltratului” Fritz. Da, cifrele actuale le dau dreptate, rata de infectare nu doar că nu a scăzut în carantină, dar e simţitor mai mare. Dar precum în cazul lui „nea Gicu” se pune întrebarea care ar fi fost rata de infectare, numărul de bolnavi etc. în cazul în care nu se intra în carantină. Sigur, ca în orice poveste contrafactuală aici putem face doar un exerciţiu de imaginaţie.

Şi sunt argumente solide pentru a nărui calculele lui Robu  şi ale celor care o aşteaptă pe Şoşoacă să ne scape de “dictatura” neamţului, aşa cum a şi promis. Astfel, în ultima perioadă, la nivel naţional, a fost o adevărată explozie de noi cazuri de Covid. De la o medie zilnică de sub patru mii de infectări pe zi s-a ajuns la şase mii. Adică o creştere de peste 50%. Multe oraşe mari, în frunte cu Bucureştiul, au intrat din scenariul galben în cel roşu în această perioadă. (Ca exemplu, rata de infectare în Capitală a crescut de la 3 la 4,47 în această perioadă.) Multe alte localităţi au intrat în carantină. Nu mai discut de secţiile ATI care sunt mai agglomerate ca niciodată, inclusiv în Timişoara. Ori când îţi mai dai cu părerea despre pandemie, e bine să vorbeşti şi cu medicii din linia întâi a luptei cu coronavirusul. Pe scurt, România a intrat puternic în valul III al epidemiei, val care nu putea ocoli şi Timişoara, de unde şi creşterea ratei de infectare în Timişoara. Erau mai multe cazuri în Timişoara, dacă nu se intra în carantină? Probabil că da.

Pe de altă parte, trebuie spus că şi carantina instituită în oraş a fost destul de laxă, în pofida urletelor şoşociste că restricţiile sunt foarte dure. Şi aici problema a fost ridicată încă dinainte de intrarea în carantină. Aceiaşi poliţişti care nu vedeau hărmălaia de pe terasele deschise vor putea să gestioneze regulile mult mai dure din carantină? Aparent nu. Apoi, s-au închis terase, dar s-au deschis localuri clandestine. Oamenii se plimbă pe străzi şi nimeni nu-i întreabă de sănătate. Da, e greu, chiar foarte greu să supraveghezi o carantină, dar cu nişte filtre puse la intrarea în oraş, nu faci mare lucru. Iar cei 50 de jandarmi aduşi de la Craiova au fost doar subiecte de glume pe reţelele de socializare.

Aşadar, problema nu este că Timişoara a fost îngropată în restricţii, ci faptul că aceste restricţii nu prea au fost respectate. Sigur, e foarte greu, după un an de sacrificii, să respecţi toate regulile la virgulă. Dar aşa se întâmplă când nu respecţi reguli mai lejere: vin peste tine reguli mai stricte. Iar în general cei care au respectat regulile înainte de carantină, le-au respetat şi în timpul acesteia. Cei care nu le-au respectat, nu le respectă nici acum. Şi atunci au fost eficiente primele două săptămâni de carantină, care s-ar putea prelungi cu încă una? Dacă era o carantină pe bune, răspunsul era clar: da. Cu o carantină pe jumătate, şi răspunsul poate fi tot pe jumătate: posibil da.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

Tim a spus: (martie 19th, 2021 at 08:16 )

Timișoara nu e în nici o Carantină. Toate magazinele sunt deschise.Pana și haine second hand,incredibil. Piețele agroalimentare sunt pline.In Piața Doina stau și pe trotuare cu produse.E ireal ce se întâmplă. Polița e inexistentă. Poliția locală e absolut inutilăăă.Nu dai de ei nici să vrei.Nu e nici o Carantină.

Arlechino a spus: (martie 19th, 2021 at 08:33 )

Pupincurism extrem

Sorin a spus: (martie 19th, 2021 at 11:41 )

Tim, piețele pline te deranjează? Nu mallurile??
Toți oamenii care au sau lucrează într-o firmă mică (de exemplu cu haine second-hand) trebuie să pună o pâine pe masă la copii. La fel și cei din piața.
Dacă ți-e așa de frică poartă 2 măști ffp2 suprapuse sau stai în casă.

Sorin a spus: (martie 19th, 2021 at 11:58 )

Sunt 1250 de locuri la ATI covid. Toate ocupate.
Vor fi 1600 (deservite de același personal medical insuficient și în prezent).
Deci pt 1600 de persoane care au șanse mari să piardă lupta cu viața, toți ceilalți 20 de milioane stăm în case și murim de foame? Sincer???
Tu știi câți oameni se duc la culcare flămânzi pe lumea asta? Câți mor de foame?
Sau câți oameni au murit în România în ultimul an pt că nu au avut parte de servicii medicale din cauza pandemiei?
Nu contest existența și periculozitatea virusului, dar privește imaginea în ansamblu.
Există persoane vaccinate și cu rapelul din ianuarie care sunt pozitive în prezent (cunosc personal 3 cazuri). Deci vaccinul nu va termina pandemia. Ce urmează? 4 ani de carantină? Peste 2 ani vom muri de foame toți!
Deschideți ochii, carantina nu poate dura la nesfârșit.
Trebuie găsite alte soluții.

liviu a spus: (martie 19th, 2021 at 13:10 )

Draga Ino, draga Eugen, Dornica de neatarnare este si Sosoaca de Banat.
Cine este Sosoaca de Banat ?.Nu scoate urlete. In rest le are pe toate din caracteristicile si proprietatile a senatoarei luptatoare.
Dar va las pe voi sa o descoperiti. A reusit tot timpul sa fie acoperita.
S-a nascut, dintr-un spermatoid legionar si un ovul casnic , intr-un cuib in Banat.
Apoi, a fost pe rand soim, pioner, utc-ista ,studenta la poli .Aici a fost racolata de secu ,bratul inarmat al pcr. Nationali, comunisti,organizati ierarhic in organizatii de baza cu sef de baza.
Suntem la 1980. Secu a bagat-o la Drapelul Rosu, unde toti erau securisti sau colaboratori. Sosoaca de Banat in cv ei omite cu buna stiinta pereoada 1980-1991.Apoi incepe pereoada postcomunista; participarea la tot felul de cursuri .Apoi dadea ea, pe bani, diferite cursuri la fabricile de diplome de stat si particulare.Apoi doctoratul .Apoi cariera universitara dar nu in hidrotehnica ci alte domenii!
Apoi la cluburile securiste Rotary, Lions. Acum omul de baza, platit de fratii Petreus , ca sa-i apere de rele, ca apoi sa fie bine si pt frati dar mai ales pt dna cea lacoma.Ca sa nu uitam de unde provine ea, buzele sale sunt rujate cu rosul aprins al comunistilor vechi si al celor noi, a securistilor vechi si noi.
Sper ca toate cele de mai sus sa va ajute sa ne devoalati cine este Sosoaca de Banat ? ,dornica vesnic de neatarnare doar de colaborare cu cine trebuie.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Nicolae Robu si Maria Grapini

Maria Grapini, “preşedinta aleasă”! Deocamdată în propriul „sondaj” de opinie

Eurodeputata Maria Grapini va fi viitorul preşedinte al României! Nu, nu este o glumă, ci exact aşa au stabilit cei care au participat la un aşa-zis sondaj de opinie pe pagina de Facebook a timişorencei. După Nicolae Robu, care ne-a obişnuit cu “sondajele” sale de opinie pe diverse teme, iată că şi fosta lui colegă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Maria Grapini, “preşedinta aleasă”! Deocamdată în propriul „sondaj” de opinie
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)

Ideea inovatoare pornită din Timiș, care a propus testarea și monitorizarea tinerilor fotbaliști prin meciuri inter-județene, prinde contur oficial la nivel regional. În perioada 6–8 noiembrie 2026, județul Arad devine capitala fotbalului juvenil din vestul țării, găzduind Turneul Selecționatelor AJF – Regiunea 5 – Vest, dedicat categoriei de vârstă U12 (copii născuți în 2015). Competiția,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fotbalul juvenil de vest se adună la Arad: Programul oficial al Turneului Selecționatelor AJF – Regiunea 5 (U12)
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara

Mai mulți absolvenți ai Universității de Vest Timișoara, care activează în străinătate, s-au întâlnit în cadrul celei de a doua ediții a evenimentului anual „Alumni Diaspora UVT”, desfășurată sub genericul „From Experience to Enthusiasm”. Au fost prezenți peste 200 de participanți, între care s-au aflat și 24 de cercetători invitați din străinătate, situați în douăsprezece...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai mulți absolvenți ai Universității de Vest Timișoara, care activează în străinătate, s-au întâlnit în cadrul celei de a doua ediții a evenimentului anual „Alumni Diaspora UVT”, desfășurată sub genericul „From Experience to Enthusiasm”. Au fost prezenți peste 200 de participanți, între care s-au aflat și 24 de cercetători invitați din străinătate, situați în douăsprezece...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Absolvenții Universității de Vest din 13 țări s-au întâlnit la Timișoara
Primăria Timișoara a decis care sunt orele în care timișorenii ”din popor” vor putea intra gratuit la bazinul de la Arena Aquasport, până la finalul anului. Orele nu sunt extraordinar de accesibile, în restul timpului bazinul va fi deschis pentru cei care se antrenează la diferite cluburi. Toată lumea, timișorenii care doresc să înoate, dar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a stabilit orele la care timișorenii vor avea acces gratuit la Arena Aquasport
Timișoara își scrie numele în istoria dansului internațional printr-o performanță de excepție obținută pe una dintre cele mai competitive scene ale lumii. Luca-Graziano Marcu și Daria Maria Ruxanda, elevi ai Liceului de Artă „Ion Vidu”, au câștigat locul I la prestigioasa competiție Youth America Grand Prix (YAGP) de la Paris, la categoria pas de deux...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Istorie la Paris: Timișoara cucerește locul I la Youth America Grand Prix, o premieră absolută pentru baletul românesc
Specialiști din România și Ungaria vor prezenta soluții inovatoare, tehnologii digitale și aplicații practice din industria sudurii, în cadrul proiectului european COVE-WENDT, în cadrul căruia CCIA Timiș este partener. Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în calitate de partener al proiectului european COVE-WENDT – Centre of Vocational Excellence in Welding and Non-Destructive Testing, anunță...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Noi tendințe în domeniul sudurii, prezentate în cadrul unui workshop internațional
Joi și vineri la Timișoara se va desfăşura Forum for European Values, un eveniment internațional anual dedicat promovării valorilor europene, democrației și extinderii Uniunii Europene. Printre numeroasele prezenţe internaţionale, la manifestare vor ajunge reprezentanții studenților din Serbia și Andrea Anna Bujdosó, lidera grupului Tisza din Parlamentul de la Budapesta  Principal organizator al evenimentului, fostul primar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz îi invită pe timişoreni la o lecţie despre cum poate fi învins un sistem. Reprezentanți ai studenților din Serbia şi o lideră Tisza ajung la Timişoara
ANAF oferă acum cetățenilor posibilitatea să își spună părerea despre modul în care au interacționat cu cei de la Finanțe. Instituția a introdus posibilitatea ca cetățenii să evalueze, prin scanarea unui cod QR, serviciile primite în unitățile fiscale. Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) anunță introducerea unui nou instrument de evaluare a calității serviciilor oferite...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ați intrat în contact cu ANAF? Acum puteți evalua activitatea instituției
Stadionul realizat de Primăria Timișoara pe calea Buziașului are acum ”mobilier” în tribune. Lucrătorii de pe șantier au demarat montarea scaunelor din plastic. Forfotă pe stadionul Eroii Revoluției din Timișoara. În tribunele acestuia se montează scaunele care vor găzdui spectatorii care vor urmări meciurile celor de la Poli Timișoara sau de la alte evenimente. Viceprimarul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În tribunele noului stadion de la Timișoara se montează scaunele/VIDEO
Rectorul Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, susține că orașul este pregătit să treacă de la un model bazat pe costuri reduse și pe atragerea investițiilor străine la unul bazat pe dezvoltarea capacității de cercetare, inovare și creare de produse tehnologice proprii. El porneşte de la premiza că Timișoara are inginerii, universitățile și companiile de care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rectorul UPT, Florin Drăgan, iniţiază un dialog între universități, companii și autorități pentru a trece de la executarea tehnologiei la crearea ei
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.