„Nea Gicu a murit la 87 de ani şi a fumat toată viaţa, încă de când era copil”, îl mai auzi spunând pe câte un fumător autoamăgindu-se că dracu’ nu-i chiar aşa negru, iar trasul din ţigară nu foarte dăunător. Ce nu se întreabă omul nostru este cât ar fi trăit „nea Gicu” dacă nu ar fi fumat. Poate ar fi prins 97 de ani sau… 107. Ori s-ar fi oprit tot la 87 de ani, n-ai cum să ştii.
Cam aşa este situaţia şi cu carantinarea Timişoarei. Cu cifrele în faţă „apostolii” antirestricţii, în frunte cu celebrul epidemiolog Nicolae Robu, „new entry” în Secta „Martorii lui Şoşoacă”, ne arată că au avut mare dreptate, iar carantinarea a fost un nou eşec al „infiltratului” Fritz. Da, cifrele actuale le dau dreptate, rata de infectare nu doar că nu a scăzut în carantină, dar e simţitor mai mare. Dar precum în cazul lui „nea Gicu” se pune întrebarea care ar fi fost rata de infectare, numărul de bolnavi etc. în cazul în care nu se intra în carantină. Sigur, ca în orice poveste contrafactuală aici putem face doar un exerciţiu de imaginaţie.
Şi sunt argumente solide pentru a nărui calculele lui Robu şi ale celor care o aşteaptă pe Şoşoacă să ne scape de “dictatura” neamţului, aşa cum a şi promis. Astfel, în ultima perioadă, la nivel naţional, a fost o adevărată explozie de noi cazuri de Covid. De la o medie zilnică de sub patru mii de infectări pe zi s-a ajuns la şase mii. Adică o creştere de peste 50%. Multe oraşe mari, în frunte cu Bucureştiul, au intrat din scenariul galben în cel roşu în această perioadă. (Ca exemplu, rata de infectare în Capitală a crescut de la 3 la 4,47 în această perioadă.) Multe alte localităţi au intrat în carantină. Nu mai discut de secţiile ATI care sunt mai agglomerate ca niciodată, inclusiv în Timişoara. Ori când îţi mai dai cu părerea despre pandemie, e bine să vorbeşti şi cu medicii din linia întâi a luptei cu coronavirusul. Pe scurt, România a intrat puternic în valul III al epidemiei, val care nu putea ocoli şi Timişoara, de unde şi creşterea ratei de infectare în Timişoara. Erau mai multe cazuri în Timişoara, dacă nu se intra în carantină? Probabil că da.
Pe de altă parte, trebuie spus că şi carantina instituită în oraş a fost destul de laxă, în pofida urletelor şoşociste că restricţiile sunt foarte dure. Şi aici problema a fost ridicată încă dinainte de intrarea în carantină. Aceiaşi poliţişti care nu vedeau hărmălaia de pe terasele deschise vor putea să gestioneze regulile mult mai dure din carantină? Aparent nu. Apoi, s-au închis terase, dar s-au deschis localuri clandestine. Oamenii se plimbă pe străzi şi nimeni nu-i întreabă de sănătate. Da, e greu, chiar foarte greu să supraveghezi o carantină, dar cu nişte filtre puse la intrarea în oraş, nu faci mare lucru. Iar cei 50 de jandarmi aduşi de la Craiova au fost doar subiecte de glume pe reţelele de socializare.
Aşadar, problema nu este că Timişoara a fost îngropată în restricţii, ci faptul că aceste restricţii nu prea au fost respectate. Sigur, e foarte greu, după un an de sacrificii, să respecţi toate regulile la virgulă. Dar aşa se întâmplă când nu respecţi reguli mai lejere: vin peste tine reguli mai stricte. Iar în general cei care au respectat regulile înainte de carantină, le-au respetat şi în timpul acesteia. Cei care nu le-au respectat, nu le respectă nici acum. Şi atunci au fost eficiente primele două săptămâni de carantină, care s-ar putea prelungi cu încă una? Dacă era o carantină pe bune, răspunsul era clar: da. Cu o carantină pe jumătate, şi răspunsul poate fi tot pe jumătate: posibil da.
Comentarii prin facebook