În perioada în care Timișoara era sub dominație otomană, din oraș nu putea lipsi centrul social al vieții otomane, baia turcească. Din păcate, din vechiul oraș turcesc nu s-a păstrat aproape nimic, dar lucrările de reabilitare a zonei centrale a orașului au scos la iveală ruinele unei astfel de băi publice, în Piața Libertății. Ruinele au fost reacoperite, fiind marcate doar pe caldarâmul pieței pietonale, dar cei de la Muzeul Național al Banatului ne prezintă informații despre ceea ce a fost respectiva locație.
Timișoara are parte de ruine ale clădirilor din trecut care ar putea să facă invidioase și cele mai ”turistice” orașe istorice din Europa. De-a lungul secolelor, capitala Banatului a fost una dintre cele mai importante centre urbane din această parte a continentului, chiar capitală de stat. O bună parte a istoriei, câteva sute de ani, aparține perioadei turceşti, când orașul a fost cucerit și condus de reprezentanții Imperiului Otoman. Din păcate, acea perioadă lipsește aproape integral din istoria palpabilă, arhitectonică, a citadelei.
Odată cu lucrările efectuate în zona centrală, la iveală au ieșit și ruinele unei băi turcești, obiectiv care era în centrul vieții sociale a orânduirii din acele vremuri. Dar, din păcate, decizia a fost ca ruinele respective să fie din nou acoperite și să nu fie prezentate public, ci doar marcate pe caldarâmul Pieței Libertății, unde au fost găsite.
Muzeul Național al Banatului prezintă informații extrem de interesante despre această baie turcească:
”A circulat multă vreme o tradiţie locală care spunea că sub clădirea Primăriei Vechi, în Piaţa Libertăţii, ar fi existat o baie turcească, dar inscripţia despre care s-a crezut că susţinea acest lucru marchează de fapt alt eveniment din istoria urbană a Timișoarei. Tocmai de aceea, descoperirea băilor din Piaţa Libertăţii a fost un moment unic în încercarea de a înţelege orașul otoman. Baia, sau hammam, cum i se spune în turcește, este un element central al culturii orientale, deopotrivă spaţiu de socializare, dar și spaţiul unde se face pregătirea trupului și sufletului pentru rugăciune. Locul în care au fost descoperite ruinele uneia dintre cele patru băi turcești menţionate de Evliya Celebi nu este întâmplător. Urbanismul otoman are la bază o unitate de organizare a teritoriului extrem de importantă numită külliye, care reprezintă, în fapt, o grupare de edificii organizate în jurul unei moschei, toate reprezentând, de obicei, fundaţia pioasă a unui sultan. Această unitate teritorială trebuie deosebită de central administrativ al orașului, adeseori localizat într-o citadelă, sau de centrul comercial, reprezentat de bazar. Külliye includea, pe lângă moscheea dedicată de obicei sultanului, cum este cea din Piaţa Sf. Gheorghe, aflată în imediata vecinătate a băilor descoperite în Piaţa Libertăţii, școli coranice, o bucătărie, instituţii caritabile, toate parte dintr-un waqf sau fundaţie pioasă și, de obicei, o baie publică. Urmele descoperite ne lasă să citim cele trei secţiuni principale ale unui asemenea edificiu: soyunmalik (încăperea rece), iliklic (spaţiul de tranziţie), sicalik (încăperea caldă, cu aburi), la care trebuie adăugat cuptorul, kulhan, operat de obicei din exterior. În contextul timișorean, al unui oraș construit predominant din lemn și pământ, clădirile din zidărie, cum este cazul acestei băi, au un rol foarte important. În central compoziţiei trona spaţiul principal de socializare, soyunmalik, unde se discuta politică și se făceau afaceri, discuţii însoţite de ceai și gustări. Urmele băilor turcești din Piaţa Libertăţii au fost acoperite la loc și marcate în pardoseală”, conform celor de la Muzeul Național al Banatului Timișoara.
Placa de pe Primăria Veche
Mult timp s-a crezut că placa existentă pe clădirea Primăriei Vechi din Piața Libertății marca exact prezența acelei băi publice. De fapt, inscripția, care poate fi văzută și astăzi, marchează ”data construirii turnului este anul 1053H (1643-1644) din vremea sultanului Ibrahim Han”. Se presupune că inscripţia face referinţă probabil la unul dintre turnurile vechiului oraș otoman. Probabil că inscripţia marchează o dată când fortăreaţa a fost reconstruită, sau poate numai un turn sau părţi dintr-un turn. De asemenea, este posibil ca ea să fie păstrată doar parţial. În cetatea interioară este posibil ca turnurile să fi fost reclădite din piatră. Cărturarul Evliya Celebi amintește faptul că fiecare dintre porţi avea o inscripţie similară celei rămase în Piaţa Libertăţii.
Comentarii prin facebook