MECIPT 1 – 60 de ani de la punerea în funcțiune/FOTO

În urmă cu 60 de ani, la 25 martie 1961, se punea în funcțiune la Timișoara MECIPT-1 (Mașina Electronică de Calcul a Institutului Politehnic Timișoara), una din emblemele reușitei și gloriei Politehnicii timișorene, primul calculator alfa numeric și primul din mediul universitar din România, al doilea din țară după cel de la Institutul de Fizică Atomică. Situația epidemiologică actuală nu permite organizarea unei aniversări pe măsură, dar conducerea Universității Politehnica Timișoara intenționează să marcheze momentul la o dată ulterioară, când situația o va permite.

Computerul MECIPT-1 a fost construit de matematicianul Iosif Kaufmann şi de vărul său, inginerul Wilhelm Löwenfeld. Documentarea a început în 1955, iar proiectarea în 1956. Construcţia s-a făcut la Liceul Piarist, pe atunci fiind sediul Facultăţii de Electrotehnică. După realizarea MECIPT-ului s-a înfiinţat Centrul de Calcul, iar la colectiv s-au alăturat Vasile Baltac şi matematicianul Dan Farcaş. Viteza de procesare a calculatorului făcea ca unele programe să dureze ore întregi şi chiar zile. Lucra cu 50 de operaţii pe secundă, iar instrucţiunile erau formate din 15 cifre binare. Programele se introduceau cu bandă perforată. Pe post de imprimantă funcţiona o maşină de scris obişnuită, deasupra tastelor fiind montate nişte relee sub forma unor bastonaşe. Cu MECIPT-1 s-a proiectat cupola pavilionului expoziţional Bucureşti (Romexpo), s-a proiectat barajul Vidraru, realizat în 1965 pe râul Argeş, noua reţea de apă din Arad, s-a automatizat producţia la Fabrica de Bere şi s-au proiectat o mulţime de clădiri.

În epocă a făcut senzație atunci când Erika Domokos a scris un program de traducere automată din limba engleză în limba română. Datorită memoriei foarte mici a MECIPT-1, dicționarul cuprindea doar 60-70 de cuvinte și foarte puține reguli sintactice. La 17 mai 1962 s-a realizat prima traducere făcută de o mașină a unei fraze cerute pe loc, sub coordonarea academicianului Grigore Moisil. Dintre cele propuse, prima frază tradusă corect a fost ”You explain the development of science and we help describe the examples”, tradusă drept „Dumneavoastră explicați dezvoltarea științei și noi ajutăm la descrierea exemplelor”. Rezultatul a creat publicului impresia că se vor putea traduce repede și ieftin cărți întregi.

Calculatorul conceput la Timişoara, pus în funcţiune în anul 1961, la Facultatea de Electrotehnică a Institutului Politehnic, avea 2000 de tuburi electronice, peste 20.000 de condensatori şi rezistenţe, 30 de kilometri de fire şi 100.000 de lipituri. În total consuma circa 10 kW pe oră. Memoria era pe un tambur magnetic, iar capacitatea de memorare era de 1.024 de adrese. Comparativ cu primul calculator românesc CIFA-1, MECIPT-1 avea o memorie de patru ori mai mare. Calculatorul ocupa o întreagă încăpere şi era format din patru panouri înalte de doi metri.

MECIPT-1 reprezintă un pas important în istoria tehnicii de calcul din România, în condiţiile în care prin intermediul său multe generaţii de studenţi şi chiar profesori universitari au învăţat cum funcționează un calculator electronic şi să programeze. De asemenea, au fost create premisele pentru înființarea primei secții de specializare în calculatoare din România. Prima promoție de ingineri cu specialitatea calculatoare electronice a absolvit Politehnica din Timișoara în 1966. A fost indiscutabil meritul profesorului Alexandru Rogojan, care s-a luptat mult pentru înființarea specializării, dar fără îndoială faima MECIPT-1 ca prim calculator în învățământul superior a contat mult la Ministerul Învățământului pentru obținerea aprobării. Centrul de Calcul deservit de absolvenții acesteia a fost nucleul viitoarei industrii IT din zonă.

Calculatorul a funcționat cam zece ani. Între anii 1963–1966, pe MECIPT-1 au făcut practică studenți de la institutele polithnice din Timișoara, București, Cluj și Iași. Din școala de programare de la MECIPT s-au remarcat peste ani programatori valoroși printre care profesorul universitar Ștefan Mărușter, Dan Farcaș, Gavril Gavrilescu, Alexandru Cicortaș și mulți alții.

Creatorii MECIPT -1, Wilhelm Lowenfeld și Iosif Kaufmann, au fost decoraţi de preşedintele ţării în 2003 cu cel mai înalt grad – Steaua României în grad de Cavaler -, pentru contribuţia lor la dezvoltarea tehnicii de calcul în România.

La inițiativa lui Horia Gligor, absolvent în 1968 al specializării calculatoare electronice, sprijinit puternic, și logistic și financiar, de Dan Bedros, director general Alcatel România, care și-a început și el cariera ca tânăr absolvent al specializării calculatoare în 1967, calculatorul MECIPT-1 a fost expus într-o secție a Muzeului Banatului, în anul 2001, iar pe parcurs a fost restaurat.

În prezent, MECIPT-1 a revenit la Universitatea Politehnica Timișoara, fiind piesa centrală a Muzeului UPT, alături de alte exponate care evidențiză rolul de pionierat al Politehnicii timișorene în dezvoltarea tehnicii de calcul din România.   

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”

Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă

Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Rămasă fără PUG la care s-a lucrat timp de 13 ani, Primăria Timișoara a început demersurile pentru realizarea unuia nou. Acesta ar urma să stabilească liniile de dezvoltare ale orașului până în anul 2040. Deocamdată se cere aprobarea Consiliului Local pentru demararea lucrărilor. Municipalitatea a anunțat că a lansat procedura de consultare a pieței, pentru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația Timișoarei cere aprobarea consilierilor locali pentru lansarea în lucru a unui nou Plan Urbanistic General al orașului
Timișoara a fost gazda Cupei României la scrimă la finalul săptămânii trecute. Sportivii Politehnicii au obținut trei medalii, două de bronz și una de argint. Sala de sport „Viorel-Aurel Șerban” de pe Aleea Ghirodei, baza sportivă nr. 4 a Universității Politehnica Timișoara, a găzduit la finalul săptămânii trecute Cupa României de scrimă la seniori. La...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Politehnica Timișoara, trei medalii la Cupa României de scrimă
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine, în perioada 6–9 noiembrie 2026, epicentrul colaborării științifice și tehnologice româno-japoneze. O nouă ediție a festivalului „UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi” aduce la Timișoara competiții inedite de robotică în subteran, sesiuni de pitching pentru startup-uri și conferințe publice susținute de cercetători de renume mondial de la Universitatea Tohoku din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De la robotica spațială la antreprenoriat: Elita cercetării din Japonia vine la Timișoara, la UPT Nippon Autumn Fest – Kakehashi 2026
Expoziția permanentă dedicată artistului Silviu Oravitzan, deschisă pe holul de la etajul I al Bastionului Maria Theresia din Timișoara va găzdui lansarea catalogului bilingv al expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces”. Evenimentul va avea loc joi, în prezența artistului. La 85 de ani, maestrul Silviu Oravitzan își va întâlni publicul printre propriile lucrări și va oferi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Catalogul expoziției„Spațiile Oravitzan / Oravitzan Spaces” va fi lansat în ediție bilingvă
Primăria Timișoara a pus la punct un program de întreținere, reparare și conservare a aproape o sută de monumente, statui, busturi și lucrări de artă din spațiul public. Cine se va ocupa de lucrări va primi peste trei milioane de lei și un acord-cadrul pe o perioadă de patru ani, contractul va acoperi atât lucrările...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea timișoreană vrea să repare și să întrețină monumentele din oraș pentru trei milioane de lei, pe patru ani
Proaspăt renovată, Gara de Nord s-a bucurat, duminică, de prezența unui tren legendar. Pe peroanele încă nereabilitate a avut loc sosirea trenului Orient Express – La Dolce Vita. Garnitura a pornit de la Istanbul, a traversat Bulgaria, după care a traversat România, făcând un popas și la Gara Mare. Aici, călătorii au fost așteptați de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Trenul Orient Express a oprit în Gara de Nord Timișoara. Călătorii au vizitat orașul/VIDEO
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul IPJ Timiș au descins astăzi, 2 noiembrie, la trei adrese din județ. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul amplei operațiuni naționale JUPITER, aflată sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PÎCCJ) și a Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR). Ancheta vizează un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Percheziții în Timiș în cadrul Operațiunii JUPITER: Prejudiciu de aproape 3 milioane de lei din jocuri de noroc ilegale
Seria de două victorii consecutive obținute în prelungiri de baschetbaliștii timișoreni a fost oprită duminică seară în Sala Dinamo. „Leii din Banat” nu au reușit să replice forma din etapele precedente și au pierdut o partidă caracterizată de un ritm defensiv și un scor general destul de redus, 73-67. Gazdele de la Dinamo au început...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Insucces în Capitală: SCM Politehnica Timișoara cedează pe final în fața lui Dinamo
Fostul prim ministru, Ilie Bolojan, președintele PNL, le recomandă amatorilor de a transforma formațiunea liberală într-o anexă sau o clonă a PSD să părăsească partidul sau să se ”lepede” de această dorință. El s-a aflat duminică seara la sediul PNL Timiș pentru a vorbi cu membrii locali ai formațiunii politice. PNL a intrat în opoziție,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aflat la Timișoara, Ilie Bolojan a exclus ca PNL să rămână brelocul PSD: ” Cei care nu sunt de acord n-au decât să plece pe drumul pe care și-l doresc”
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.