Plecarea intempestivă a lui Ioan Coriolan Gârboni din fruntea Filarmonicii Banatul a umplut internetul de tot felul de reacţii. A fost şi multă, foarte multă jale, dar s-au auzit şi dopuri de şampanie. Multe lacrimi, dar şi multe chiote. De altfel, aşa a fost şi perioada pe care Gârboni a petrecut-o în fruntea acestei instituţii, cu multe lumini, dar şi destule umbre. Şi au fost nu mai puţin de 15 ani, el fiind instalat în funcţie în 2006, în timpul primarului Gheorghe Ciuhandu.
Din start, trebuie spus că Gârboni are merite incontestabile. A adus muzica clasică mai aproape de oameni, prin organizarea unor concerte în spaţii inedite: la aeroport, la puşcărie, un şantier, o unitate militară etc. Pe de altă parte, sunt şi destule puncte negre în activitatea sa, nenumărate scandaluri şi conflicte de muncă. Îmi repugnă dictatura sindicală, dar de multe ori la filarmonică angajaţii au avut dreptate în interminabilul conflict cu managerul.
Gârboni avut şi ambiţuri politice, dar mai mult la alibi, cum a fost în 2012 când a candidat la Primăria Timişoara. Se retrage însă înainte de alegeri, anunţând că-l susţine pe Nicolae Robu pentru… a-l da afară pe Ioan Cojocari din funcţia de secretar. Robu nu-l dă afară pe Cojocari, dar Gârboni rămâne director al filarmonicii, iar fiul său Vlad este pus director de către liberali la Casa Studenţilor. Mai mult, municipalitatea închide ochii mult timp la faptul că un spaţiu primit de fundaţia lui Gârboni în Piaţa 700 este subînchiriat.
Că şi-a tratat unii angajaţi ca pe nişte slugi, ca de exemplu pe o femeie pe care a pus-o să-i spele maşina, arată faţa arogantă a fostului manager, care era convins că i se cuvine totul. Cât despre modul în care s-a produs despărţirea, se poate vorbi de o anumită inabilitate a conducerii primăriei, care a pus în comisia de evaluare un consilier USR, medic veterinar la bază. Că respectivul e şeful Comisiei de Cultură contează mai puţin, dar această prezenţă poate da senzaţia de execuţie politică. Pe de altă parte, dacă Gârboni ar fi trecut evaluarea, adversarii lui ar fi semnalat acelaşi lucru, respectiv un politician în comisie.
Cazul lui Gârboni vine la puţin după o altă demitere de răsunet, cea a lui Victor Neumann de la Muzeul de Artă. Precum Gârboni, nici Neumann nu a reuşit să obţină notă de trecere la evaluarea activităţii sale. Totuşi, spre deoseire de Gârboni care a obţinut nota 8,7, Neumann a obţinut 6,04. La el nu există nicio reţinere, Neumann fiind numit strict politic în perioada USL. De altfel, el era de nelipsit la mitingurile electorale ale acestei struţo-cămile politice. Iniţial a fost apropiat de PNL, apoi de PSD, partid care a şi dat penultimii doi preşedinţi ai Consiliului Judeţean, în subordinea căruia se află şi Muzeul de Artă. Dacă în cazul lui Gârboni, putem vorbi de multe realizări, la Neumann s-au strâns rateuri, unul după altul, cel mai de notorietate fiind legat de Colecţia Baba. Un moment absolut jenant a fost când a închiriat muzeul pentru organizarea unui chef de fiţe. S-a vorbit şi despre el e că e păpuşat de doi fraţi afacerişti, unul dintre ei cu pretenţii de Mecena de Timişoara. Dar cel mai mare scandal în privinţa lui Neumann este referitor la o eventuală colaborare cu Securitatea, având numele de cod „Hodoş”.
Precum Gârboni, Neumann a făcut contestaţie, plângând-se că din comisie a făcut parte un fost şofer. Dar nu a amintit că şi din comisia care l-a numit la muzeu a făcut parte un sindicalist PSD, fost la Comtim.
Trebuie spus că atât Gârboni, cât şi Neumann pot participa la un concurs pentru ocuparea celor două funcţii pe care le-au deţinut. Dacă se consideră atât de buni şi de neînlocuit, n-ar trebui să aibă nici cele mai mici emoţii. Tot ce au de făcut este să se prezinte la concurs unde să-şi demonstreze valoarea. Ar fi poate primul concurs pe bune pe care l-ar da. Şi după ce ar câştiga, le-ar da şi peste nas celor care le contestă competenţele. Cum, nu-i aşa? Ei vor să fie directori pe viaţă, fără să dea niciun concurs? Ghinion, cică nu se mai poate.
Comentarii prin facebook