Universitatea Politehnica Timișoara a organizat luni, 24 mai 2021, un eveniment omagial la 100 de ani de la nașterea profesorului Aurel Carol Nanu (23 mai 1921 – 4 octombrie 2017). Personalitate ştiinţifică de prim rang, inconfundabilă pe plan naţional şi internaţional, profesorul Aurel Nanu este un nume de referinţă în domeniul tehnologiei materialelor.
Impunând prin rigoare, disciplină și seriozitate, profesorul Aurel Nanu și-a câștigat, în timp, o solidă reputație, bucurându-se și de admirația colegilor și a studenților. Evenimentul a fost organizat în regim hibrid, o parte dintre invitați fiind prezenți în incinta Bibliotecii UPT, în timp ce alți invitați, din toată țara, au avut intervenții online.
Rectorul în funcție al Universității Politehnica Timișoara, Florin Drăgan, a subliniat importanța pe care actuala conducere a instituției o acordă omagierii profesorilor pe care Politehnica i-a avut în primul secol de existență, acesta fiind al treilea eveniment de acest tip organizat în acest an, după cele dedicate profesorilor Toma Dordea și Ioan Anton.
De asemenea, rectorul UPT a înmânat o plachetă „Ad Honorem” lui Bogdan Nanu, unul dintre nepoții profesorului care, de altfel, l-a și urmat în carieră. Emoționat, acesta a vorbit despre bunicul Aurel Nanu, Biu, cum îi spunea, care, în ciuda programului încărcat, își făcea mereu timp pentru nepoți, care i-a fost model în viață și care i-a arătat drumul pe care trebuie să-l urmeze.
Începând cu anul 1924, disciplina de Tehnologia materialelor se studiază pornind de la şcoala de tehnologie din Timişoara, iar după 1965 predarea acestei discipline se face având la bază cursul profesorului Aurel Nanu, care a imprimat o nouă concepţie, fenomenologică, în tehnologia materialelor, contribuind decisiv la ridicarea acesteia la rang de ştiinţă.
Aurel Nanu s-a născut la 23 mai 1921, la Turda, la câteva luni după înființarea Școlii Politehnice din Timișoara.
A urmat grădinița și școala primară la Odorheiul Secuiesc, apoi, din 1931 la Sibiu, unde începe cursurile liceale. În anul 1939 a susținut examenul de bacalaureat, hotărât să își realizeze visul din copilărie, acela de a deveni inginer. Astfel, a urmat și absolvit Facultatea de Electromecanică de la Școala Politehnică din Timișoara, promoția 1943/1944 și Facultatea de Matematică în paralel.
Repartizat la Reșița, tânărul absolvent își împlinește pregătirea inginerească prin contactul nemijlocit cu practica tehnologică, în Secția de Sudaj a Fabricii de Motoare Electrice din cadrul Societății „Uzinele și Domeniile Reșița“.
În 1945 se transferă pe postul de subșef de secție la Secția T.C.1 din cadrul Serviciului de Telecomunicații Timișoara, a Căilor Ferate Române, post pe care îl ocupă până în 1947. Pregătirea tehnică deosebită precum și însușirea deprinderilor practice pentru producție au făcut ca, în această perioadă, să susțină activitate didactică la Școala Profesională Electrotehnică, devenită apoi Grupul Școlar Electromotor.
Marea chemare a vieții sale a fost însă cea de dascăl astfel încât, începând cu 1 octombrie 1946, tânărul inginer devine asistent asociat la Catedra de Matematici de la Facultatea de Electrotehnică a Școalei „Politehnica“ din Timișoara.
Îndrumat de profesorul Plauțius Andronescu face o cotitură în ceea ce privește profilul didactic, renunțând în 1947 la matematici în favoarea ingineriei și trecând astfel ca asistent la Catedra de Bazele Electrotehnicii. Asistentul universitar Aurel Nanu face, în anul 1950, al doilea pas pe scara didactică devenind conferențiar la Facultatea de Electrotehnică (confirmat de către Ministerul Învățământului în anul 1957), unde activitatea profesională s-a derulat în două direcții fundamentale: învățământ și cercetare.
Apoi, sub conducerea academicianului Corneliu Miclosy, conferențiarul Aurel Nanu susține teza de doctorat „Cercetări teoretice și experimentale asupra tehnologiei de izolare a barelor de stator din turbogeneratoarele CMR“, obținând în 1962 titlul științific de doctor în științe tehnice.
Tot în anul 1962, printr-o reorganizare a disciplinelor în posturi și catedre, disciplinele predate de Aurel Nanu se transferă de la Facultatea de Electrotehnică la Facultatea de Mecanică, Catedra de Tehnologie Mecanică și, odată cu disciplinele, se transferă și profesorul unde, șeful catedrei, profesorul Coloman Bakony se pensionează, iar Aurel Nanu devine șeful catedrei precum și titularul disciplinei de Tehnologia Materialelor.
Abordând în preocupările sale studiul noilor tehnologii, numite inițial electrotehnologii, iar apoi tehnologii neconvenționale și realizând un adevărat pionierat la noi în țară, Aurel Nanu devine părintele tehnologiilor neconvenționale în România.
În perioada 1957–1958 a organizat, la Catedra de Tehnologie Mecanică, primul laborator de electrotehnologii din România. Apoi, în 1974, devine conducătorul Centrului de Cercetări în Tehnologii Neconvenționale, nou înființat de către Ministerul Educației și Învățământului în cadrul Institutului Politehnic „Traian Vuia“ din Timișoara.
Universitatea „Politehnica“ din Timișoara, prin profesorul Aurel Nanu, a devenit polul în jurul căruia gravitează cercetarea în domeniul tehnologiilor neconvenționale și din celelalte centre universitare, ceea ce a determinat constituirea, în anul 1993, la inițiativa profesorului Aurel Nanu, a „Asociației Române pentru Tehnologii Neconvenționale“, președinte fiind ales, așa cum era firesc, profesorul Aurel Nanu.
A condus şi finalizat, în cei peste patruzeci de ani, un număr record de peste 80 de teze de doctorat, autorii obţinând titlul de doctor în ştiinţe tehnice.
De-a lungul anilor a lansat 8 invenții brevetate, 67 de noi tehnologii și 48 de prototipuri de utilaje. A semnat numeroase manuale și tratate (23), de largă circulație fiind Manualul inginerului mecanic (volumul III, pe care l-a coordonat, apărut în 1972). Impresionantă este însă odiseea editorială intitulată „Tratat de tehnologii neconvenționale”, conceputa în 13 volume, o lucrare-unicat inițiata în 1998, sub girul științific al profesorului Nanu.
Personalitate complexă, profesorul Aurel Nanu a fost și președinte al Secției de scrimă a Clubului Politehnica, rezultatele obținute în acea perioadă fiind spectaculoase, pe plan național.
Pentru bogata sa activitate de cercetare, pentru impresionanta activitate didactică, patru universități îi acordă titlul de Doctor Honoris Causa.
Comentarii prin facebook