Aveți grijă de poșete și buzunare în tramvai! Polițiștii împart pliante de prevenție

Când așteptați autobuzul sau alt mijloc de transport în stații aglomerate, dați dovadă de vigilență și atenție față de conduita persoanelor de lângă dumneavoastră. Acesta este unul dintre sfaturile oferite de polițiști călătorilor.

Marți, polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfăşurat activități de informare în tramvaie și în stațiile mijloacelor de transport în comun din zona centrală a Timișoarei.

Agenții au distribuit 400 de ghiduri de prevenire a criminalităţii, cu mesaje informativ-preventive şi au prezentat cetăţenilor sfaturi practice privind adoptarea unei atitudini antiinfracţionale corecte şi modul în care trebuie să acţioneze în cazul în care sunt victimele unor astfel de fapte.

Astfel de activități urmează să se desfășoare pe parcursul întregii veri, în toate zonele orașului, cu scopul de preveni furturile din buzunare și poșete și alte infracțiuni stradale.

Polițiștii mai atrag atenția că o geantă atârnată de umăr rămâne la discreția hoților. Dacă în aglomerații vă simțiți înconjurat de persoane dubioase, căutați să vă schimbați locul.

De asemenea, oamenii legii ne mai sfătuiesc să ținem pe cât posibil bagajul sau poșeta în fața noastră.

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Peste o treime din noul stadion al Timișoarei, ridicat de primărie, a fost realizată

Mai bine de o treime din stadionul Arena Eroii Timișoarei, pe care Primăria Timișoara îl construiește în Calea Buziașului, a fost realizată. Municipalitatea a prioritizat plățile pentru noul stadion, iar lucrările avansează în ritm susținut, fără întârzieri, transmit reprezentanţii Primăriei. Până în prezent, constructorul a terminat de montat grinzile prefabricate pentru gradene la Tribuna Sud,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste o treime din noul stadion al Timișoarei, ridicat de primărie, a fost realizată
MINA Pop-Up 3 octombrie - 12 ianuarie

Politica vezi arhiva Politica

Ilie Bolojan

Cine este Ilie Bolojan, noul preşedinte interimar al României. A absolvit două facultăţi în Timişoara, iar din 1993 este membru al unui singur partid, PNL

Începând de astăzi, 12 februarie, Ilie Bolojan, este preşedinte interimar al României, în urma demisiei lui Klaus Iohanis din urmă cu două zile. Bolojan a ajuns în cea mai mare funcţie în stat din poziţia de preşedinte al Senatului. Ilie Bolojan s-a născut pe 17 martie 1969, în localitatea Birtin, județul Bihor. El a absolvit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cine este Ilie Bolojan, noul preşedinte interimar al României. A absolvit două facultăţi în Timişoara, iar din 1993 este membru al unui singur partid, PNL
dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

Meci infernal în Cupă! Timişoara joacă la Oradea, chiar cu favorita competiţiei

SCM Timişoara participă în această săptămână la turneul final al Cupei României la baschet. Întrecerea va avea loc între 12 și 16 februarie, la Oradea Arena. Potrivit tragerii la sorți, SCM winsed.swiss Timișoara va înfrunta CSM CSU Oradea, liderul campionatului, iar gazdele au decis ca acest sfert de finală să se dispute joi, 13 februarie,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci infernal în Cupă! Timişoara joacă la Oradea, chiar cu favorita competiţiei
isho.ro

Social vezi arhiva Social

Muzeul National al Banatului
Winter Sale 2025 10 Ian 2025

Economic vezi arhiva Economic

Grupul de firme BEGA a încheiat patru noi contracte cu Romgaz, în valoare de 43 milioane de lei, prin Foraj Sonde Craiova SA

Compania de servicii petroliere Foraj Sonde Craiova (simbol bursier FOSB), parte a Grupului de firme BEGA, a anunțat încheierea a patru contracte cu producătorul și furnizorul de gaze naturale Romgaz (SNG) în data de 11 februarie 2025. În total, acordurile ajung la 43 de milioane de lei. Cele patru contracte fac referire la: – Lucrări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grupul de firme BEGA a încheiat patru noi contracte cu Romgaz, în valoare de 43 milioane de lei, prin Foraj Sonde Craiova SA

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Mai bine de o treime din stadionul Arena Eroii Timișoarei, pe care Primăria Timișoara îl construiește în Calea Buziașului, a fost realizată. Municipalitatea a prioritizat plățile pentru noul stadion, iar lucrările avansează în ritm susținut, fără întârzieri, transmit reprezentanţii Primăriei. Până în prezent, constructorul a terminat de montat grinzile prefabricate pentru gradene la Tribuna Sud,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste o treime din noul stadion al Timișoarei, ridicat de primărie, a fost realizată
Compania de servicii petroliere Foraj Sonde Craiova (simbol bursier FOSB), parte a Grupului de firme BEGA, a anunțat încheierea a patru contracte cu producătorul și furnizorul de gaze naturale Romgaz (SNG) în data de 11 februarie 2025. În total, acordurile ajung la 43 de milioane de lei. Cele patru contracte fac referire la: – Lucrări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grupul de firme BEGA a încheiat patru noi contracte cu Romgaz, în valoare de 43 milioane de lei, prin Foraj Sonde Craiova SA
Echipele de la societatea Horticultura au demarat lucrări în Piața Mărăști, unde au plantat deja peste 1.000 de plante perene, cu costuri reduse de întreținere, adaptate la climatul local și care aduc un plus de culoare pe tot parcursul anului. Operațiunea are loc după cea similară, efectuată în Piața Bălcescu. La cererea municipalității, se plantează...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara plantează flori în sensul giratoriu de la Piața Mărăști/FOTO
Societatea Colterm foloseste mai mult gazele naturale pentru producția de energie termică, aceasta odată cu un consum mai scăzut de cărbune, o soluție considerată mai ecologică. Direcția aceasta este urmată încă din 2024. Orientarea spre gaze naturale are ca efect o reducere a emisiilor de CO₂, SO₂, NOₓ și particule fine, contribuind la îmbunătățirea calității...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Societatea Colterm se orientează tot mai mult pe consumul de gaze naturale, în detrimentul cărbunelui
Brokerul de credite din grupul Imobiliare.ro, imobiliare.ro Finance, a intermediat, pe parcursul anului trecut, credite în valoare de 350 de milioane de euro, volumele de creditare înregistrând un avans spectaculos, cu 75%, față de 2023. În 2025, țintește numărul 1 la nivel de piață. Această evoluție provine, în parte, din creșterea cu 72% înregistrată pe...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Creștere de 72% la credite pentru casă. Valoarea medie a unei finanțări acordate de imobiliare.ro Finance a ajuns la 71.000 de euro
Cosmin Tabără, fostul viceprimar al Timișoarei, vrea să îi învețe pe angajații STPT să stingă incendiile care pot apăra la noile vehicule electrice folosite în transportu în comun local. Instruirea personalului e foarte importantă, iar aceasta se poate face prin colaborarea cu cei de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență, spune acesta. Tabără solicită dotarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Fostul viceprimar Tabără atrage atenția: e nevoie de mijloace de stingere a incendiilor la vehiculele electrice, dar și de instruirea personalului
Bănățenii sunt din nou așteptați în Serbia, la un nou festival culinar. De această dată, la Kačarevo are loc, între 13 și 16 februarie, o nouă ediție spectaculoasă a Slaninijadei. Acest festival unic, dedicat produselor locale din carne afumată, aduce în prim-plan slănina de cea mai bună calitate, cârnații, jumările și numeroase alte delicatese care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Festivalurile culinare din Serbia continuă la Kacarevo, cu Slaninijada/FOTO
Începând de astăzi, 12 februarie, Ilie Bolojan, este preşedinte interimar al României, în urma demisiei lui Klaus Iohanis din urmă cu două zile. Bolojan a ajuns în cea mai mare funcţie în stat din poziţia de preşedinte al Senatului. Ilie Bolojan s-a născut pe 17 martie 1969, în localitatea Birtin, județul Bihor. El a absolvit...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cine este Ilie Bolojan, noul preşedinte interimar al României. A absolvit două facultăţi în Timişoara, iar din 1993 este membru al unui singur partid, PNL
Doi dintre atleții legitimați la Politehnica Timișoara se pregătesc de participarea la Campionatul Balcanic de sală, seniori. Competiția va avea loc la Belgrad, sâmbătă, 15 februarie. O delegație a Politehnicii Timișoara se află în capitala Serbiei, la Belgrad, de mai multe zile, unde sâmbătă, 15 februarie, se va desfășura Campionatul Balcanic de sală la seniori....
Citeşte tot articolul Citeste articolul În căutarea afirmării! Doi sportivi de la Poli se pregătesc de Campionatul Balcanic de sală
Top