În urma examinării unor probe prelevate de la porci proveniți dintr-o exploatație comercială de suine de la Ferma Nițchidorf 2, aparținând SC Smithfield SRL a fost confirmată pesta porcină africană de către Laboratorul Național de Referință pentru Diagnostic și Sănătate Animală București. În fermă sunt peste 10.000 de porci care vor fi sacrificaţi.
În cadrul ședinței, convocate astăzi, Centrului Local de Combatere a Bolilor, s-a emis o hotărâre în baza căreia au fost stabilite zonele de protecție și supraveghere din jurul focarului de pestă porcină africană. De asemenea, s-a decis uciderea imediată, sub control oficial şi neutralizare a suinelor din exploatație, este vorba de peste 10.000 de capete.
S-a aprobat stabilirea zonelor circulare de protecţie şi supraveghere de 3 şi respectiv 10 km din jurul focarului de pestă porcină africană, după cum urmează:
Zona de protective (0-3 km) cuprinde localitatea Nițchidorf.
Zona de supraveghere (3-10 km) cuprinde localitățile Silagiu, Buziaș, Bacova, Vucova, Blajova, Berini, Tormac, Cadar, Duboz din județul Timiș și localitățile Izgar, Ersig, Vermeș din județul Caraș-Severin.
De precizat că pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru aceștia, virusul având, însă, impact la nivel social, din punct de vedere economic.
Comentarii prin facebook