Razie în Timişoara, sâmbătă seara şi în noaptea spre duminică. S-au tăiat amenzi de zeci de mii de lei/Foto

controale politie

controale politie

Sâmbătă seara şi în noaptea spre duminică, poliţiştii timişeni au făcut sute de controale, atât rutiere, cât şi pe unele terase din Timişoara. Au fost verificate peste o sută de societăţi comerciale şi 80 de autoturisme.

 În data de 10/11 iulie 2021, în intervalul orar 19:00-03:00, polițiștii municipiului Timișoara împreună cu jandarmi, au organizat o acțiune punctuală pe raza municipiului Timișoara.

Astfel, au fost legitimate 283 de persoane, au fost controlate 80 de autoturisme și verificate 108 societăți comerciale.

În urma controalelor efectuate, polițiștii au aplicat 31 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 9.247 de lei.

În ceea ce privește traficul rutier, polițiștii au aplicat şapte sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea normelor rutiere conform OUG 195/2002, în valoare de 8.047 de lei.

11 sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea normelor legale conform Legii 61/1991 pentru sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, în valoare de 1.200 de lei.

Ca măsură tehnico – administrativă, poliţiştii  au reținut 1 permis de conducere şi 1 certificat de înmatriculare.

De asemenea, au fost verificaţi 16 paznici şi acţionate 9 butoane de panică, nefiind constatate nereguli.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Sa dea Domnu sa tina controalele Politiei zi de zi a spus: (iulie 11th, 2021 at 14:15 )

Că zău de nu lasă altfel impresia ca doar se plimbă toti Polițaii cu mașina din dotare… Stat de drept aflat în disoluție

lukasenko a spus: (iulie 11th, 2021 at 14:32 )

Asa mah militienilor, rupeti-ne,da-ne dracu! Doar de aia contribuim ca sa iesiti voi la pensie la 45 de ani!

Cornel a spus: (iulie 11th, 2021 at 14:43 )

Ce mari rezultate, 2000euro amenzi,din care o sa încaseze jumătate, în cel mai fericit caz.
Aiurea

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Se extind serviciile pentru persoanele vârstnice și vulnerabile, inclusiv la nivelul de îngrijire paliativă și rezidențială

Primăria Timișoara pregătește extinderea serviciilor pentru persoanele vârstnice și vulnerabile, inclusiv prin dezvoltarea unor servicii de îngrijire paliativă și rezidențială. Acestea vor fi asigurate, prin Direcția de Asistență Socială, într-un imobil situat în vecinătatea Căminului pentru Persoane Vârstnice „Inocențiu M. Klein” pe care municipalitatea vrea să-l achiziționeze. Noul spațiu va permite dezvoltarea unor servicii de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se extind serviciile pentru persoanele vârstnice și vulnerabile, inclusiv la nivelul de îngrijire paliativă și rezidențială
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Dragă Paula” revine. Alexandru Iovescu îi explică viceprimariței propunerea lansată cu terenul cu jocuri de noroc

Sintagma folosită de reprezentanții administrației județene cu ocazia disputei pe tema parcării din zona Spitalului Județean, “Dragă Paula” e din nou folosită, de această dată după răspunsul Paulei Romocean pe tema propunerii legate de cedarea unui teren de cinci hectare pentru gruparea jocurilor de noroc din Timișoara. Dacă în răspunsul ei, Romocean vorbea despre PSD...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Dragă Paula” revine. Alexandru Iovescu îi explică viceprimariței propunerea lansată cu terenul cu jocuri de noroc
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

La finalul acestei săptămâni, Timișoara devine capitala educației antrenorilor de fotbal juvenil: Radical Football Conference 2026, în parteneriat cu AJF Timiș

Sâmbătă și duminică, 25–26 iulie, Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește Radical Football Conference 2026, evenimentul care aduce în România un lineup internațional de antrenori, cercetători și specialiști în dezvoltarea jucătorilor, cu experiență la cel mai înalt nivel — Barça Academy, Slavia Praha, Crystal Palace, FIFA. Cele două zile sunt construite în jurul temelor „The...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La finalul acestei săptămâni, Timișoara devine capitala educației antrenorilor de fotbal juvenil: Radical Football Conference 2026, în parteneriat cu AJF Timiș
L'architect du beaute

Social vezi arhiva Social

ISHO Timișoara

Economic vezi arhiva Economic

La București a avut loc o nouă serie de întâlniri de lucru, în sprijinul internaționalizării companiilor timișene

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a efectuat o nouă serie de întâlniri de lucru în București, organizate ca răspuns la solicitările unor companii membre ale CCIAT interesate de dezvoltarea relațiilor de afaceri cu parteneri din Republica Populară Chineză. Demersul face parte din categoria serviciilor premium, speciale și personalizate, pe care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La București a avut loc o nouă serie de întâlniri de lucru, în sprijinul internaționalizării companiilor timișene

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Președintele Camerei de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, Florica Chiriță, a efectuat o nouă serie de întâlniri de lucru în București, organizate ca răspuns la solicitările unor companii membre ale CCIAT interesate de dezvoltarea relațiilor de afaceri cu parteneri din Republica Populară Chineză. Demersul face parte din categoria serviciilor premium, speciale și personalizate, pe care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La București a avut loc o nouă serie de întâlniri de lucru, în sprijinul internaționalizării companiilor timișene
Primăria Timișoara pregătește extinderea serviciilor pentru persoanele vârstnice și vulnerabile, inclusiv prin dezvoltarea unor servicii de îngrijire paliativă și rezidențială. Acestea vor fi asigurate, prin Direcția de Asistență Socială, într-un imobil situat în vecinătatea Căminului pentru Persoane Vârstnice „Inocențiu M. Klein” pe care municipalitatea vrea să-l achiziționeze. Noul spațiu va permite dezvoltarea unor servicii de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se extind serviciile pentru persoanele vârstnice și vulnerabile, inclusiv la nivelul de îngrijire paliativă și rezidențială
Primăria Timișoara propune achiziționarea clădirilor tabulare rămase după demolarea construcțiilor și anexelor ilegale de pe Bulevardul Pârvan în vederea valorificarii și dezvoltării zonei pentru sport și agrement. Proiectul face parte din extinderea Coridorului de Agrement Urban Bega și va fi supus aprobării Consiliului Local. Municipalitatea a finalizat eliberarea terenului de pe bulevardul Vasile Pârvan nr....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Municipalitatea propune achiziţionarea clădirilor tabulare după eliberarea terenului de pe bulevardul Vasile Pârvan
În urma negocierilor purtate de Comisia de negociere cu terții, municipalitatea propune achiziționarea unui imobil și a terenului aferent de pe bulevardul 16 Decembrie 1989 nr. 30. Valoarea de achiziție a imobilului și a terenului aferent este de aproximativ 690.000 de euro. Inițiativa Primăriei Municipiului Timișoara de a asigura o cantină modernă pentru elevii din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara vrea să achiziţioneze o clădire de pe bulevardul 16 Decembrie 1989 pentru extinderea infrastructurii școlare
Se caută proiectant care să realizeze serviciile de proiectare pentru modernizarea Căii Urseni și a unor străzi din Ciarda Roșie. A fost lansată licitația pe SEAP. Intervențiile pe care Primăria Timișoara propun îmbunătățirea fluidității traficului, creșterea siguranței pietonilor în intersecții și crearea de noi conexiuni în zonă. Strada Mureș ar urma să fie prelungită până...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Modernizarea Căii Urseni și a unor străzi din zonă a ajuns in etapa găsirii unui proiectant
Sâmbătă și duminică, 25–26 iulie, Universitatea de Vest din Timișoara găzduiește Radical Football Conference 2026, evenimentul care aduce în România un lineup internațional de antrenori, cercetători și specialiști în dezvoltarea jucătorilor, cu experiență la cel mai înalt nivel — Barça Academy, Slavia Praha, Crystal Palace, FIFA. Cele două zile sunt construite în jurul temelor „The...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La finalul acestei săptămâni, Timișoara devine capitala educației antrenorilor de fotbal juvenil: Radical Football Conference 2026, în parteneriat cu AJF Timiș
Consiliul Județean Timiș a demarat deja acțiunile în vedera readucerii la viață a Vilei Internațional, edificiul în care a funcționat, pe bulevardul Loga din Timișoara fosta casă de oaspeți a cuplului Ceaușescu. Administrația județeană, care deținea clădirea, recuperată de curând de la omul de afaceri local Ovidiu Tender, a prezentat primele imagini, iar schimbările nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arăta Vila Internațional, lăsată acum în paragină. Arhitecții au finalizat documentația în vederea renovării
Cunoscutul și apreciatul fotograf timișorean Constantin Duma este de acum prezent prin creațiile sale în imagine la Casa Memorială „Constantin Brâncuși” din Hobița. Aceasta a găzduit vernisajul expoziției fotografice „Brâncuși se întoarce acasă”, urmat de donarea integrală a acesteia către Muzeul Județean Gorj, prin Casa Memorială „Constantin Brâncuși”. Expoziția reunește 24 de fotografii realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Imaginile expoziției Brâncuși de la Timișoara sunt acum prezente la Casa Memorială Brâncuși, de la Hobița, prin obiectivul lui Constantin Duma
Lucrările de restaurare și refuncționalizare a Turnului de Apă din Iosefin au fost finalizate, este anunțul Primăriei Timișoara. În perioada următoare, municipalitatea va începe recepția lucrărilor, astfel încât pentru prima dată de la construirea sa, în 1914, să poată fi deschis pentru publicul larg. Timișorenii și turiștii vor putea urca până la o platformă de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara anunță finalizarea lucrărilor la Turnul de Apă din Iosefin. Urmează recepția investiției
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.