A fost lansat proiectul „Antreprenoriat pentru ocupare și integrare socială!” în Timișoara

Asociația Exino, în parteneriat cu Asociația Practicienilor și Specialiștilor în Economie Socială anunță lansarea proiectului „Antreprenoriat pentru ocupare și integrare socială!” – MySmis 150435, proiect cofinanțat de Uniunea Europeană din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.

Obiectivul general al proiectului este susținerea dezvoltării unui ecosistem competitiv de afaceri, centrat pe antreprenoriat, inovare și creativitate, care să pună accent pe încredere, eficiență și excelență prin înființarea, demararea funcționării și susținerea dezvoltării sustenabile a 24 de noi întreprinderi cu profil non agricol în municipiul Timișoara care vor crea valoare adăugată prin dezvoltarea competențelor antreprenoriale pentru 115 persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială cu domiciliul în teritoriul SDL (Strategia de Dezvoltare Locală – zonele Plopi-Kuncz, Soarelui, Modern, Ciarda Roșie, Fabric, Ghiroda Nouă și Crișan), subvenționarea planurilor de afaceri ale acestora cu până la 25.000 euro și prin crearea a minim 24 de noi locuri de muncă.

Proiectul își propune trei direcții majore de acțiune ce au ca scop final creșterea gradului de ocupare prin dezvoltarea de activități pe cont propriu. În acest sens cele trei direcții majore de acțiune propuse spre finanțare au in vedere următoarele:

  1. Îmbunătățirea competențelor antreprenoriale pentru un număr de 115 de persoane (aflate în risc de sărăcie și excluziune socială), persoane cu vârsta de peste 18 ani, ce intenționează să înființeze o afacere non agricolă în zona urbană, în vederea elaborării planului de afaceri aferent concursului organizat prin proiect, cât și printr-un stagiu de practică în cadrul unor întreprinderi existente, funcționale, a căror activitate economică face parte din aceeași grupa CAEN cu cea aferentă planului de afaceri selectat
  2. Asigurarea unui program complet de consiliere/consultanță/mentorat în vederea înființării și demarării întreprinderilor noi
  3. Sprijinirea a 24 de antreprenori prin acordarea de subvenții în vederea dezvoltării unei afaceri, subvenții în cuantum de maxim 25.000 euro calculat la cursul Info euro aferent lunii septembrie 2019. Proiectul își propune să genereze un efect pozitiv pe termen lung ca urmare a dezvoltării competențelor antreprenoriale – atât prin formarea celor 115 membrii ai grupului țintă cât si prin înființarea și demararea funcționării a celor 24 de noi afaceri dezvoltate în municipiul Timișoara. Cele 115 de persoane formate în vederea dobândirii de competențe antreprenoriale vor avea oportunitatea și competențele certificate de a demara activități economice pe cont propriu putând contribui la dezvoltarea economică durabilă a municipiului Timișoara

 

Sunt eligibile pentru a se înscrie în grupul țintă:

⦁       persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială care au domiciliul sau reședința în teritoriul SDL (Strategiei de Dezvoltare Locală), care declară că intenționează să înființeze o afacere non-agricolă în mediul urban, care nu fac parte din grupul de tineri NEETs (tineri cu vârsta între 16-29 ani, care nu urmează nicio formă de învățământ și nu au un loc de muncă)

⦁       persoane cu capacitate de exercițiu, adică persoane majore cu vârsta de peste 18 ani (Cod Procedura Civila art. 38), care declară că doresc să inițieze o afacere independentă

 

Rezultatele așteptate în urma implementării proiectului:

⦁       115 persoane aflate în risc de sărăcie si excluziune socială din teritoriul SDL selectate pentru a beneficia de sprijin prin participarea la programul de formare antreprenorială

⦁       19 persoane aparținând minorității roma aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din teritoriul SDL selectate pentru a beneficia de sprijin prin participarea la programul de formare antreprenorială

⦁       115 persoane aflate în risc de sărăcie și excluziune socială din teritoriul SDL beneficiază de programul de formare profesionala

⦁       105 persoane aflate în risc de sărăcie si excluziune socială din teritoriul SDL certificate ca urmare a participării la programul de formare profesională

⦁       24 de planuri de afaceri selectate în vederea finanțării prin intermediul schemei de minimis (antreprenoriat)

⦁       derularea a 24 de stagii de practică în întreprinderi existente, funcționale, a căror activitate economică face parte din aceeași grupa CAEN cu cea aferentă planului de afaceri selectat de către cei 24 de câștigători ai concursului de antreprenoriat

⦁       derularea a 24 de programe personalizate de consiliere/consultanță/mentorat pentru cei 24 de câștigători ai concursului de antreprenoriat în vederea dezvoltării celor 24 de afaceri selectate pentru sprijin financiar prin schema de minimis

⦁       24 de noi întreprinderi înființate de către cei 24 de câștigători ai concursului de antreprenoriat pe baza celor 24 de planuri de afaceri selectate

⦁       24 de subvenții de antreprenoriat acordate celor 24 de întreprinderi selectate pentru a beneficia de sprijin prin intermediul concursului de antreprenoriat

⦁       24 de noi locuri de muncă dezvoltate în cadrul celor 24 de întreprinderi sprijinite prin schema de minimis (antreprenoriat)

 

Valoarea totală a proiectului este de 4.724.904,25 lei reprezentând fonduri nerambursabile.

Data începerii proiectului: 01.09.2021;

Data finalizării proiectului: 31.08.2023.

 

Mai multe detalii despre proiect, precum și toate documentele necesare pentru a participa la proiect, le puteți găsi vizitând pagina web a proiectului, www.exino.ro.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează

La pasajul de la Fabrica de Zahăr, de săptămâna viitoare încep lucrările la pasajul spre strada Wilhelm Tell. Acesta va fi demolat, iar constructorul va demara montarea noilor grinzi și betonarea structurii. Aceasta duce la întreruperea traficului și devierea pe noul drum provizoriu și pe Centura Sud. Viceprimarul Ruben Lațcău spune că se așteaptă la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De marți se modifică circulația la pasajul de la Fabrica de Zahăr. Lucrările avansează
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD

Printr-o Hotărâre de Guvern dată astăzi, Executivul l-a eliberat din funcţia de prefect pe Paul Finta (USR), acesta fiind înlocuit cu Adrian Pau, susţinut de PSD. De asemenea, Vanessa Opriş (PSD) a înlocuit-o în funcţia de subprefect pe Liliana Oneţ (PNL).   Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori

Politehnica Timișoara are parte sâmbătă de cea mai scurtă deplasare a sezonului. Alb-violeții joacă în etapa a XII-a a Ligii 2 pe terenul conjudețenei CSC Dumbrăvița, ultima clasată. Echipa viola vrea să facă uitată prestația de miercuri din jocul din Cupa României (scor 1-1 la Lupeni) și să continue seria victorioasă din campionat. „Într-adevăr, venim...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române

Inspectorii Administrației Bazinală de Apă Banat au sancționat contravențional o societate care deține o fermă în localitatea Știuca, după ce au descoperit trei foraje, unul echipat și două sigilate, realizate ilegal în zona bazinelor de acumulare. Acestea nu deținea acte de reglementare privind gospodărirea apelor. Pe lângă amenda usturătoare de 40.000 lei, operatorul este acum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO
Printr-o Hotărâre de Guvern dată astăzi, Executivul l-a eliberat din funcţia de prefect pe Paul Finta (USR), acesta fiind înlocuit cu Adrian Pau, susţinut de PSD. De asemenea, Vanessa Opriş (PSD) a înlocuit-o în funcţia de subprefect pe Liliana Oneţ (PNL).   Guvernul României a decis, prin Hotărâre de Guvern, înlocuirea mai multor prefecți și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Este oficial, Adrian Pau a fost numit prefect de Timiş. Vanessa Opriş, noul subprefect. Ambii sunt susţinuţi de PSD
Chinezii de lal Hexing, care operează la Giarmata o fabrică de producție contoare inteligente, și care deține brandul Livoltek au anunțat o nouă etapă de dezvoltare a operațiunilor sale europene, prin extinderea serviciilor tehnice și a portofoliului de soluții energetice disponibile pe piața locală. Într-un comunicat, Hexing a anunțat dezvoltarea la unitatea de lângă Timișoara...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Chinezii de la Hexing extind unitatea de la Giarmata cu un centru european pentru produsele Livoltek
Inspectorii Administrației Bazinală de Apă Banat au sancționat contravențional o societate care deține o fermă în localitatea Știuca, după ce au descoperit trei foraje, unul echipat și două sigilate, realizate ilegal în zona bazinelor de acumulare. Acestea nu deținea acte de reglementare privind gospodărirea apelor. Pe lângă amenda usturătoare de 40.000 lei, operatorul este acum...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O fermă din Timiș a fost amendată cu 40.000 de lei de Apele Române
Teatrul Național din Timișoara deschide un nou capitol în istoria sa culturală printr-un dublu eveniment de excepție care marchează lansarea noii identități vizuale a instituției și premiera absolută a spectacolului „Edmond” de David Mamet. Evenimentul de gală va avea loc sâmbătă, 31 octombrie, de la ora 19:00, la Sala Mare. Noua identitate grafică, realizată de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Toamnă istorică la Naționalul timișorean: TNTm lansează o nouă identitate vizuală și deschide stagiunea cu premiera „Edmond”
Politehnica Timișoara are parte sâmbătă de cea mai scurtă deplasare a sezonului. Alb-violeții joacă în etapa a XII-a a Ligii 2 pe terenul conjudețenei CSC Dumbrăvița, ultima clasată. Echipa viola vrea să facă uitată prestația de miercuri din jocul din Cupa României (scor 1-1 la Lupeni) și să continue seria victorioasă din campionat. „Într-adevăr, venim...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Duel disproporționat la Pădurea Verde?! Gazdele, fără victorie în campionat primesc vizita singurei echipe neînvinse. Ce zic cei doi antrenori
Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest Timișoara marchează sâmbătă, 31 octombrie, împlinirea a 25 de ani de funcționare a programului de masterat „Practica asistenței sociale centrate pe valori”, un moment aniversar dedicat unui sfert de secol de formare universitară și reflecție academic focalizată pe rolul valorilor spirituale în cadrul serviciilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UVT sărbătorește 25 de ani de funcționare a învățământului în asistență socială prin lansarea unui program de masterat
Prețul ridicat al gazelor naturale ar putea duce la probleme în furnizarea încălzirii centralizate în Timișoara, a spus Cristian Amza, administratorul special al Colterm, la ultima ședință a Colegiului Prefectural. El a vorbit despre scăderea temperaturii agentului termic, dar și despre limitarea livrării căldurii. Modificarea modului în care căldura ajunge la oameni, prin introducerea Termset...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara ar putea avea probleme cu încălzirea centralizată: scăderea temperaturii agentului termic sau chiar limitarea furnizării
Deja celebra judecătoare de la Curtea de Apel Timişoara Adriana Stoicescu a avut o nouă ieşire în decor. De această dată “ministra Justiţiei” a “preşedintelui ales” Călin Georgecu a produs un atac abject la universitarii şi scriitorii Mircea Mihăies şi Marcel Tolcea, iar prin extindere la mediul universitar timişorean, dar şi a întregii Timişoare. „Vina”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un nou derapaj marca Adriana Stoicescu. Atac abject la universitarii Mircea Mihăieş şi Marcel Tolcea
Halloween-ul vine cu personaje misterioase, costume, creativitate și magie la Iulius Town Timișoara. Sâmbăta aceasta, cei mici sunt așteptați la o petrecere cu personaje năzdrăvane, teatru interactiv, ateliere și alte surprize. Roboții intră și ei în atmosfera de Halloween pentru a marca evenimentul „înfricoşător” aşteptat cu nerăbdare de toţi prichindeii. Și pentru că o zi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Halloween-ul aduce distracție la Iulius Town: personaje năzdrăvane, parada costumelor, face painting, roboți și multe surprize
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.