Locurile de parcare din Timișoara nu se scot la licitație. Deocamdată sistemul se va aplica pe 15% din străzi

Viceprimarul Ruben Lațcău ne anunță că doar 15% dintre străzile orașului vor intra în sistemul TimPark în noua variantă. Deocamdată, pentru că odată cu amenajarea de noi parcări, adică marcarea lor cu vopsea pe asfalt, sistemul va fi extins. O altă veste bună e că la Timișoara nu se vor licita locurile de parcare așa cum e în alte orașe.

Toate aceste informații au fost furnizate în cadrul celei de a doua dezbateri online pe tema sistemului de parcare, acum primăria își poate impune noua variantă de taxare.

Cele mai importante modificări ale regulamentului vizează zona centrală. Oamenii pot veni cu mijloacele de transport public ajungând în centru, deci nu e nevoie să vină cetățenii cu mașina până în zona zero. Desigur, conform noii viziuni sănătoase a garniturii administrative actuale se poate utiliza și bicicleta.

În zona 0 nu se vor mai emite abonamente, pentru a descuraja staționarea pentru perioade foarte lungi de timp, permițând astfel, cât mai multor șoferi să folosească același loc de parcare. În zona centrală, se va parca doar la oră și costul parcării va crește de la o oră la alta, în plus, taxarea se va face pânp la orele mici ale serii. De asemenea, pentru aceste locuri de parcare/staționare, perioada de taxare este cea mai lungă: luni – duminică între orele 08,00 – 20,00 – cu taxă; orele 20,00 – 8,00 – fără taxă.

Sistemul TimPark se va extinde doar pe străzi pe care sunt amenajate sau marcate locuri de parcare, adică 15% din străzile orașului, iar în restul orașului parcarea va fi gratuită. Dar, TimPark se va extinde și pe alte străzi.

„Intenția este ca toți banii adunați prin Timpark să meargă spre construcția de noi parcări. Valorile de trafic s-au dublat față de anul 2000, este o creștere spectaculoasă a numărului de mașini în Timișoara. Numărul de locuri de parcare a rămas relativ același, iar tarifele sunt neschimbate din 2012. În schimb, au crescut comunele periurbane, unele au 30.000 de locuitori, sunt de mărimea unui orășel. Nevoia de parcare în centru și în cartiere a crescut în acești ani”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Cel mai scump tip de abonament va fi cel „Combinat pentru Zonele I + II + III”, care oferă posibilitatea de a parca în întreg orașul cu excepția zonei centrale și are un preț de 2,59 lei/zi (respectiv, 72 lei/lună sau 777 lei/an). În ceea ce privește opțiunea de a parca în zonele rezidențiale care fac parte din sistemul Timpark, cei care fac dovada că locuiesc în interiorul perimetrului de aplicare a sistemului de taxare, au la dispoziție Abonamentul Rezident, pentru un singur autovehicul/persoană, pentru a permite cât mai multor persoane accesul la locurile de parcare/staționare disponibile în cartiere. Pentru ca aceia care cumpără abonamentul „Rezident” să găsească un loc de parcare/staționare cât mai aproape de domiciliu, Primăria Timișoara a împărțit zonele tarifare roșie (I), galbenă (II), și albastră (III) în subzone tarifare (litera de început a subzonei definind zona tarifară, spre exemplu litera R din denumirea subzonei semnifică că acea subzonă se regăsește în zona roșie), luând în considerare mai multe criterii: numărul de locuri de parcare, gradul de aglomerare (dacă în acea subzonă sunt mai multe blocuri decât case individuale) etc.

„A fost o discuție legată de tarife, dar adevărul este că Timișoara are unul dintre cele mai ieftine tarife din țară. În zona centrală tariful va fi 4 lei ora, la Cluj este 8 lei ora, iar la Brașov o oră de parcare costă trei lei în zona centrală. Obiectivul nu este de a ajunge la un cost foarte ridicat, ci de a actualiza tarifele, sunt doar niște ajustări cu inflația”, a mai declarat Lațcău.

Persoanele cu dizabilități vor avea la dispoziție un abonament special care este gratuit şi le oferă drept de staţionare, în toate zonele de tarifare, inclusiv în zona centrală (Zona 0), pentru a le facilita accesul la servicii medicale, culturale și la o mai bună integrare socială. De acest tip de abonament vor beneficia și părinții copiilor minori încadrați într-un grad de handicap, respectiv persoanele angajate ca asistenți personali ai persoanelor încadrate într-un grad de handicap grav cu asistent personal.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului

Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău

USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Timișul Șag, tot mai sus în C7

Ultima etapă a turului sezonului regular din Liga 3, seria a VII-a a fost una mai degrabă a vizitatorilor. Timișul Șag continuă să impresioneze, echipa bănățeană fiind pe locul secund, în spatele marii favorite, Unirea Alba Iulia. Ghiroda a smuls un punct la Blaj și este deocamdată pe poziție de play-off. Progresul Pecica – FC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag, tot mai sus în C7
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Economic vezi arhiva Economic

Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș a organizat, vineri seara, la Centrul Regional de Afaceri, o nouă ediție a Topului Firmelor din județ. Cele mai de succes companii din mediul de business local au fost premiate cu trofee și diplome. Printre acestea, și editorul publicației debanat.ro, societatea AHY Office. Gala din acest an a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Topul Firmelor din Județul Timiș a desemnat laureații ediției 2025. Editorul debanat.ro a primit Trofeul de Excelență/FOTO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Ultima etapă a turului sezonului regular din Liga 3, seria a VII-a a fost una mai degrabă a vizitatorilor. Timișul Șag continuă să impresioneze, echipa bănățeană fiind pe locul secund, în spatele marii favorite, Unirea Alba Iulia. Ghiroda a smuls un punct la Blaj și este deocamdată pe poziție de play-off. Progresul Pecica – FC...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul Șag, tot mai sus în C7
Pugilistul român Flavius Biea a suferit în această seară a patra înfrângere din cariera sa profesionistă, fiind învins în cadrul super-galei „Mexico vs. The World” de la Riad (Arabia Saudită) de tânărul fenomen mexican Carlos Emiliano Rojo Vázquez. Evenimentul desfășurat pe grandioasa Kingdom Arena din Riad, o adevărată capitală a boxului mondial în ultimii ani,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Biea pierde prin KO în Riad! Timișoreanul rămâne cu amintirea că a luptat la cea mai tare gală din final de an, însă eșecurile se strând îngrijorător/VIDEO
USR și-a ales astăzi, la Timișoara, în cadrul Congresului, noul Birou Național. Din acesta vor face parte şi Sorin Şipoş, preşedintele USR Timiş, şi Ruben Laţcău, viceprimarul cu atribuţii de primar al Timişoarei, Funcţia de preşedinte, ocupată de Dominic Fritz, nu a fost disputată. Președintele USR, Dominic Fritz, va lucra în următorii trei ani alături...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR şi-a ales noua conducere la Timişoara. Din noul Birou Naţional fac parte şi timişorenii Sorin Şipoş şi Ruben Laţcău
Uniunea Salvați România își alege astăzi Biroul Politic Național. Dominic Fritz, fostul primar al Timișoarei, liderul național al partidului a reușit organizarea întâlnirii în orașul unde locuiește, asigurându-și avantajul terenului propriu în alegerea colaboratorilor cu care va lucra, chiar dacă înainte de alegeri a spus că nu ține partea niciuneia dintre cele trei liste care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul USR își alege conducerea politică în cadrul unei reuniuni la Timișoara. A fost adoptată o rezoluție care cere guvernarea fără PSD și AUR
Poli nu joacă nimic și totuși e pe primul loc, în timp ce Dumbrăvița a încercat să joace pentru prima dată ceva și a tras de meci ca de o finală de Champions League. Rezultatul, un 2-2 care nu ajută nicio echipă. Totul părea să decurgă normal la Pădurea Verde, acolo unde o maree alb-violetă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Meci de coșmar chiar de Halloween. Poli se încurcă pe terenul ultimei clasate, care a fost o mare sperietoare azi pentru alb-violeți
Timișorenii vor avea acces gratuit, pe bază de rezervare, la bazinul de la Aquasport, începând din 9 noiembrie, când bazinul va fi redeschis, și până la finalul anului, a anunțat Primăria Timișoara. Municipalitatea a preluat bazinul amenajat pe o porțiune de la fostul Ștrand al Tineretului, după ce contractul de concesiune cu firma care a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primaria Timișoara redeschide Arena Aquasport. Accesul va fi gratuit până la finalul anului
Viața culturală a Timișoarei a fost întotdeauna definită de o efervescență aparte, un spirit liber alimentat constant de energia comunității academice. În acest peisaj artistic dinamic, trupa Akusti-k reprezintă un fenomen remarcabil, demonstrând cum pasiunea pentru muzică poate depăși granițele unei profesii riguroase. Născută din entuziasmul studenților la medicină, formația a reușit de-a lungul anilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Din labirintul medicinei pe scenele Banatului: povestea trupei Akusti-k
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.