Aşadar, preşedintele Iohannis a prelungit criza profundă în care se află România cu o propunere de premier „la mişto”. Atâta timp cât USR a mers la Cotroceni cu ideea refacerii coaliţiei cu PNL, iar ca şef de facto al liberalilor, Iohannis ştia că aceştia vor refuza propunerea, e clar că nominalizarea preşedintelui e o cacealama. În ideea de a-i umili pe USR-işti pentru nesupuşenia lor. Şi în aclamaţiile celor de la Antena 3, acolo unde deunăzi Iohannis era geambaş de copii. Şi nu cred că situaţia din ţară chiar solicită răzbunările mărunte şi barbutul politic jucat de preşedinte.
Când se întâmplă acest lucru? În momentul în care România este în centrul unei „furtuni perfecte”. Statul intră în anomie, în disoluţie. Avem mega-criză sanitară, criză energetică, criză politică, criză economică cu o inflaţie care a luat-o razna. Dar peste toate avem în societate o paralizantă criză de încredere în autorităţi. Nu ştiu cât de real o fi ultimul sondaj marca Dîncu, potrivit căruia 90% dintre români cred că am luat-o într-o direcţie greşită, dar nu cred că e departe de adevăr. Guvernul Cîţu se prăbuşeşte în încrederea românilor, iar prin eforturile disperate de a-l susţine, acelaşi lucru se întâmplă şi cu preşedintele Iohannis.
De altfel, Cîţu a reuşit o „peformanţă” de neegalat. Adică să se prăvălească la nivel de încredere fără să facă niciun fel de reformă structurală (justiţie, administraţie, sistem bugetar, pensii speciale etc.). Ba chiar a stopat şi „pedepsit” puseele reformiste din guvern. Vorbind însă tot timpul de reforme, a supărat şi segmentul inert, antireformist din societate, dar şi cel evoluat, refomist, care a realizat repede că numai demagogia e de premierul demis. Fiindcă întotdeauna reformele aduc cu ele costuri electorale pe termen scurt, beneficiile fiind vizibile pe termen mediu, dar mai ales lung.
Un exemplu concret. Rata de vaccinare ne plasează la nivelul ţărilor bananiere. Dar Cîţu nici acum nu are minimul curaj de-a obliga (prin certificat verde) măcar personalul medical să se vaccineze. Dar a ameninţat cu acest lucru, enervându-i şi pe antivaxeri, dar şi pe vaccinişti. În ţări civilizate, cu peste 70% populaţie vaccinată, toţi bugetarii sunt obligaţi să se imunizeze, iar unele state îi obligă pe absolut toţi angajaţii, inclusiv din domeniul privat. Una peste alta, Cîţu a ajuns într-o etapă în care criticile au lăsat loc băşcăliei. Lumea îşi bate joc de el şi o face cum n-a mai făcut-o de la Viorica Dăncilă. Şi ăsta este chiar cel mai trist lucru pentru un politician, când eşti „luat la mişto”, eşti bagatelizat, şi nimeni nu mai dă doi bani pe tine.
Nu cred în oameni mesianici, providenţali. Nu cred în Superman. Nu cred că există oameni de neînlocuit şi n-o să mai recurg la butada lui Napoleon cu cimitirele. Dar există vremuri când un grup, o naţie, un stat, are nevoie de aşa ceva, măcar la nivel de încredere, de speranţă. Iar în acest moment PNL are o singură persoană care poate asigura măcar încredere. Care poate da o restartare. Care poate opri căderea PNL în irelevanţă. Şi, mai important, poate face ceva şi pentru ţară. Şi mă refer la Ilie Bolojan, care poate reface şi coaliţia cu USR şi UDMR. Un nume de care se leagă încă speranţele multor liberali. Are experienţă în administraţia locală şi centrală. A performat în zona fondurilor europene. Dar mai ales, dă dovadă de seriozitate. Îl vede cineva pe Bolojan pozând în Superman sau chiar cântând la mandolină prin emisiuni dubioase? Numele lui a fost vehiculat şi pentru preşedinţia PNL, dar Bolojan a refuzat să se implice în acea bălăcăreală, alături de un alt om serios şi respectat, Dan Motreanu, ambii neavând acum nicio funcţie în partid, în afară de cea de lideri judeţeni.
Sigur, are şi Bolojan „defectele” lui, şi de aceea nu are priză la vârful partidului. A lipsit la ora la care liderii partidului au prestat jurământul de vasalitate la Cotroceni. N-a prins nici cursul lui Dan Vîlceanu şi al altor PSD-işti intraţi în PNL: „Cum să faci un şmen, cum să dai un tun.”. Nu l-a prins nici pe al lui Rareş Bogdan: „Demagogia salvează România!” şi cu atât mai puţin al Alinei Gorghiu: „Cum îţi ascunzi PSD-ismul în haină de liberal.”. Sigur, nu va fi iubit la vârful PNL, fiindcă nu va fi de acord cu numirea în funcţii a loazelor, amantelor, odraslelor sau cumetrilor celor din partid. Le va da peste „deşte” celor care şi le bagă în butoiul cu miere. Dar situaţia este prea grea, plaga se extinde peste întrega ţară.
Se mai spune că Ilie Bolojan nu vrea să fie premier. Dar i-a propus cineva? Se ştie despre relaţia rece pe care o are cu Iohannis, motivul l-am dat mai sus. Dar dacă lui Iohannis îi mai pasă de ţara asta, dacă îi mai pasă de PNL şi dacă, în ultimă instanţă, îi pasă şi de el şi vrea să rămână în istorie ca om de stat, nu ca un politruc oarecare, trebuie să lase toată îngâmfarea şi orgoliul la o parte şi să pună mâna pe telefon. Şi nu cred că Ilie Bolojan trebuie rugat foarte mult. Poate ajung doar cinci cuvinte, parafrazându-l pe Avram Iancu, fiindcă situaţia o cere: „No, gata? No, hai Bolojene!”.
P.S. Sigur, cu Ilie Bolojan premier, trebuie anulată şi mascarada de congres şi refăcute alegerile din PNL. Pe bune, pe meritocraţie.
Comentarii prin facebook