Dominic Fritz va fi măturat din funcția de primar al Timișoarei de un tăvălug popular ce nu are nicio legătură cu datele economice sau administrative ale orașului sau ale Colterm, imputabile lui. Căderea primarului de Timișoara poate fi un exemplu despre cât de puțin predictibili suntem ca țară în afaceri, justiție, politică și chiar democrație. Am admis recent că pentru o țară serioasă, un mare oraș dintr-o civilizație nord-atlantică și pentru un demnitar cu scaun la cap lipsa căldurii și a apei calde în sezon rece este un motiv suficient pentru a preda funcția altuia. Cui? Nu mai contează, atâta vreme cât se rezolvă problema. Dar cum se rezolvă problema?
Urăsc teoriile conspirației într-o țară în care mor mii de oameni pe lună de pe urma lor. Dar dincolo de demisia cerută lui Dominic Fritz și finalul de-a joaca politică a unui partid ce-a încercat să schimbe clasa politică din România, e vorba de USR, avem scenarii care se pot întâmpla fără nicio mare greutate de concepție și punere în aplicare. Repet, nu vreau să cad în patima unor distruși ai zilei, dar astăzi un primar nedorit poate fi atât de ușor îndepărtat, înainte de votul cetățenilor, doar prin furia lor atent provocată și direcționată.
Povestea crizei termoficării în Timișoara este simplă. S-a mai spus, și cine are bună credință o poate înțelege, chiar și la nivel de activism funcțional PSD sau PNL, patrioți și daci liberi, antioccidentali etc. Furnizorul nu mai vrea să dea gazul fără banul jos, după ce din relația lui comercială cu Timișoara, cu Colterm mai precis, a rezultat o datorie de 80 milioane lei din mulți ani de consum fără plată în mandatele altui primar, nu-i spunem numele, dar cu plete. Alți furnizori suflă și-n iaurt și nu doresc să ofere gaz unei firme aflate în insolvență, stare de agregare juridică în care Colterm a intrat în același timp cu criza căldurii din calorifere.
Cum rezolvi așa ceva? Foarte simplu. Faci pe prostul sau chiar exersezi sincer așa ceva, faci din primarul orașului victimă pentru datoriile istorice ale Colterm. Da, lui Dominic Fritz îi poți reproșa că nu se leagă cu lanțuri de poarta guvernului, cum l-a sfătuit pesedistul Simonis, dar asta e soluția eficientă tipică unei țări ca România. Omul n-a trăit așa ceva pe unde a funcționat și a rămas în pană de idei. E vinovat că n-a rezolvat-o românește, pe moment, cu heirup-ul, fără să dea și o relansare tehnologică, pe termen lung Coltermului.
Apoi, după ce l-ai făcut praf pe primarul care nu și-a tăiat venele în fața lui Florin Cîțu, ai plătit publicitate în online pentru treaba asta, te apuci frumos și declanșezi un referendum de demitere a primarului Fritz, intitulând acțiunea „o nouă revoluție la Timișoara”. Lumea va semna grăbită, va vota, se va încălzi atât de tare încât va uita că dinspre calorifere tot frig vine, ca și în revoluția cealaltă, din decembrie 1989, trăită de unii tot de după calorifere.
Iar când primarul este răpus de „revoluționarii” cu turnul CET decupat în tricolor vine un Alin Nica, Sorin Grindeanu, aliați la centru într-o nouă majoritate parlamentară, și ne arată nouă cum se rezolvă problema cu mâna guvernului. Unde ai guvern liberal și municipii cu primari liberali sau la fel în cheia PNL-PSD, combinații între cele două, cum vreți, nu se mai face atâta gălăgie. Se plătește direct la fel ca în alte 30 de orașe și nu mai ajungem la referndum.
Lumea se întoarce răcorită la caloriferele lor calde cu sentimentul „revoluției” bine făcute, fără să gândescă poate că peste patru ani vor mai trece prin așa ceva, dacă o autoritate nu se apucă să schimbe la modul serios genul ăsta de funcționare a sistemului care le dă căldură prin protecție socială. Atunci va fi alt primar. Poate cel vechi, cu plete. Dar ce ne facem că nu vor mai fi liberalii la Palatul Victoria? Vor fi cei de la PSD. Cum rezolvăm atunci? Mai dăm jos primarul, „fanaticul”, „neobositul”, care s-ar apăra și el de linșajul mediatic dând vina pe greaua moștenire, dacă n-ar fi moștenit-o chiar de la dumnealui. Ne vedem la viitoarea „revoluție”.
Comentarii prin facebook