CCIA Timiș acordă, la fiecare ediție a Topului Firmelor, un premiu de excelență pentru performanță investițională. Anul acesta, importanta distincție merge spre o companie care în plin an de pandemie a investit peste 150 de milioane de euro în operațiunile sale din România, o companie condusă de un om care a reușit să transforme provocările…
Universitatea Politehnica Timișoara oferă o nouă serie de cursuri dedicate culturii japoneze
Universitatea Politehnica Timișoara reia seria cursurilor dedicate culturii japoneze. Pregătirea realizată pentru învățarea limbii japoneze va fi acum urmată de cursuri dedicate culturii din țara asiatică. După primele cursuri de limba japoneză, susținute de fostul ambasador al Japoniei în România, Kanji Tsushima, ștafeta a fost preluată de dr. Camelia Nakagawara, niponolog cu studii postuniversitare la…
Lecția de la Babeș: Pregătirea pacientului pentru analize de laborator
Efectuarea de analize medicale oferă informații privind starea actuală de sănătate a pacientului, despre funcționalitatea diferitelor organe și contribuie la susținerea diagnosticului împreună cu datele furnizate de examenul clinic și anamneza specifică. Potrivit medicilor de la Spitalul de Boli Infecțioase „Victor Babeș” din Timișoara, corectitudinea analizelor medicale depinde nu doar de performanța laboratorului în care…
Vocile Orașului – Central Park, un spectacol care face punți între cuvânt, trup și universul tăcut al persoanelor cu deficiențe de auz
Duminică, 14 noiembrie, va fi o zi frumoasă pentru Teatrul Național din Timișoara, o zi frumoasă pentru toți cei care cred în întâlniri, pentru toți cei care cred că diferențele dintre noi ne completează, ne dezvoltă. În lumea uluitoare a celebrului coregraf Pál Frenak, artist pe care îl regăsim astăzi cu numele de scenă Fren_Ak,…
Nouă proiecte depuse de Primăria Ghiroda pentru programul „Anghel Saligny”
Primăria Comunei Ghiroda a depus nouă proiecte pentru finanțare, prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Categoriile de investiții accesate de administrația locală vizează alimentarea cu apă și drumuri. Valoarea totală a proiectelor depuse este de aproximativ 300 de milioane lei, din care doar 26 de milioane de lei vor fi suportați din bugetul local.…
Cel care a produs tragedia de la Iecea, nu avea permis și era băut. Dorea să scoată bani din… migranți
Lucrurile încep să se așeze în cazul accidentului mortal de lângea Iecea Mică. Șoferul care a provocat tragicul eveniment rutier a fost arestat pentru 30 de zile. El conducea o mașină împrumutată, nu avea permis, era băut și dorea să facă bani de pe urma migranților. În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul…
Tâlhar la 13 ani! Tineri reținuți pentru tâlhărie calificată și furt calificat
Doi tineri din Timiș de 16 ani, unul de 13 și altul de 22 de ani au acum probleme cu legea după ce au lovit un paznic ca să-i fure telefonul. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale i-au reținut pentru 24 de ore, cu excepția băiatului de 13 ani, fiind introduși în Centrul de Reținere și…
Circulația mijloacelor de transport în comun va fi deviată în zona centrală a Timișoarei
Lucrările efectuate la linia cale de tramvai pe strada Nemoianu va aduce schimbări și în circulația mijloacelor de transport în comun. Acestea vor fi în funcție sâmbătă și duminică. Mijloacele de transport în comun de pe liniile de tramvai 1, 2 și 4 vor circula deviat, în 13 și 14 noiembrie, din cauza lucrărilor ce…
Rata de infectare în Timişoara a scăzut la sub 8 la mia de locuitori. La nivelul judeţului Timiş, rata a scăzut la sub 7
Rata de infectare a ajuns în Timişoara la 7,91 la mia de locuitori, după ce în ziua precedentă a fost 8,31. Rata de infectare la nivelul judeţului este 6,77, în scădere faţă de ziua precedentă, când a fost 7,06. Cea mai mare rată din Timiş se înregistrează la Fibiş: 17,9. Astăzi, conform datelor furnizate de…
264 de persoane din Timiş, confirmate cu Sars-Cov-2, în ultimele 24 de ore. 118 cazuri în Timişoara
În judeţul Timiş, în ultimele 24 de ore, 264 persoane au fost confirmate cu Sars-Cov-2, fiind efectuate 2.931 teste, dintre care 1.345 teste rapide. În Timişoara au fost confirmate 118 cazuri. În Timiş, 507 persoane infectate cu Covid-19 sunt internate în spitale, dintre care 59 la ATI. În ultimele 24 de ore, la nivelul judeţului…
Bilanţ coronavirus: 4.844 persoane infectate şi 307 decese, în ultimele 24 de ore
Până astăzi, 12 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.735.277 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 9.590 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare. 1.556.403 pacienți au fost declarați vindecați. În ultimele 24 de ore au…
Aquatim efectuează spălarea și igienizarea rețelei de distribuție în mai multe localități
Lucrările vor avea loc în intervalul orar 9-14, iar pe durata lor presiunea apei va fi scăzută pe 12 noiembrie în Herendești, pe 15 și 16 noiembrie în Lugojel, pe 16 noiembrie în Sinersig și Ohaba-Forgaci, pe 17 noiembrie în Silagiu, pe 17 și 18 noiembrie în Găvojdia, pe 17, 18 și 19 noiembrie în…
Ludovic Orban, propus pentru a fi exclus din PNL. Orban: „Sunt liber să creez o forță politică nouă”
Biroul Executiv al PNL a votat în ședința de vineri propunere de excludere din partid a fostului președinte Ludovic Orban. Votul pentru excludere a fost covârşitor, 31 din 35 de membri prezenţi. Orban anunţă că va constitui un nou partid. Decizia finală privind excluderea lui Ludovic Orban va fi luată de Consiliul Național al partidului.…
Reacții la banii veniți de la București pentru Colterm. Liberalii le scot ochii foștilor parteneri de la USR, fostul lider PSD se amuză copios
Cele 54 de milioane de lei venite de la București pentru susținerea plății facturilor Colterm duc la reacții dintre cele mai interesante în mediul politic timișean. Pe de o parte, liberalii le scot ochii foștilor parteneri de la USR că ei și guvernul liberal au rezolvat problema, în timp ce fostul șef al social-democraților din…
Trei noi avarii la conductele Colterm
Echipele Colterm sunt pe teren și lucrează pentru remedierea următoarelor avarii: – PT 59 – Zona Lidia– avarie traseu încălzire. Afectează imobilele de pe străzile Lidia, Vălenii de Munte, Vlădeasa, Dreptatea și Șt. Stâncă; – PT 72 – Zona Calea Lugojului, nr. 16 –avarie conductă încălzire. Afectează imobilele de pe Lugojului, Telegrafului, Tibiscum și Simion…
Germania e interesată de dezvoltarea relațiilor de colaborare cu Timișul și Timișoara, economic și cultural
Dezvoltarea terminalului cargo la Aeroportul Internațional Timișoara, realizarea unei piste de teste pentru domeniul auto, dar și infrastructura dezvoltării infrastructurii feroviare au fost abordate de președintele Consiliului Județean Timis, Alin Nica, în cadrul unei vizite primite la Timișoara din partea lui Peer Gebauer, ambasador extraordinar și plenipotențiar al Republicii Federale Germania în România. Oficialul german…
Parlamentarii USR de Timiș: PNL nu a crezut niciodată în necesitatea reformelor
Cei patru parlamentari USR de Timiş afirmă, la unison, că PNL nu a crezut niciodată în necesitatea unor reforme, doar a imitat acet lucru. Ei anunţă că nu vor vota noul guvern care se prefigurează prin negocierile dintre PNL, PSD şi UDMR. Parlamentarii USR de Timiș condamnă decizia Partidului Național Liberal de a se alia…
O certitudine: PSD va da prefectul de Timiş. Trei nume vehiculate pentru această funcţie
Social-democraţii vor da viitorul prefect de Timiş, după ce Guvernul PSD-PNL-UDMR va fi învestit. Doar numele viitorului prefect rămâne încă o necunoscută, fiind vehiculate trei persoane: Călin Dobra, Adrian Cionca şi Mihai Ritivoiu. PSD Timiş nu concepe să nu aibă viitorul prefect în viitoarea guvernare. Şi asta pentru a echilibra eşichierul politic din Timiş între…
Un parlamentar de Timiș, ignorat total de primarul și viceprimarii Timișoarei. Lațcău, acuzat de ironie
Ciprian Titi Stoica, parlamentar AUR de Timiș spune că a încercat să își ofere ajutorul pentru rezolvarea problemelor de la Colterm, dar că a fost ignorat total de primarul Timișoarei și de cei doi viceprimari. Mai mult, îl acuză pe viceprimarul USR, Ruben Lațcău, de ironii la adresa demersului său și de faptul că a…
La Iulius Town Timișoara a început maratonul Black Friday
Vineri, 12 noiembrie a început maratonul de Black Friday în Iulius Town, unde „Bucuriile sunt pe loc”, nu aduse în 4-5 zile lucrătoare de la plasarea comenzii. Timp de trei weekend-uri (12 – 14 noiembrie; 19 – 21 noiembrie și 26 – 28 noiembrie) ești așteptat de brandurile tale favorite cu reduceri de până la…