Primăria Timișoara lansează dezbaterea publică pe tema primului buget participativ. Instituția a stabilit deja pentru ce se pot cere bani

Ca dovadă că nu te poți opune evoluției, și Primăria Timișoara acceptă ideea ce a fost permanent ocolită în ultimii ani, fie că era vorba de administrația Robu sau, în anul precedent, de cea condusă de Dominic Fritz. Municipalitatea se pregătește să accepte bugetarea participativă, cel puțin o formă a acesteia, una în care sunt acceptate doar patru domenii în care se pot depune proiecte.

”Timișoara decide!”, este primul program de bugetare participativă al orașului, aceasta după ce ideea a fost total respinsă de administrația Robu, dar și… evitată anul precedent de cea actuală. Regulamentul programului intră în consultare publică, de astăzi. După aprobare, Primăria Municipiului Timișoara va organiza, pe parcursul a 6 luni, o campanie pentru elaborarea bugetului participativ.

Nu vă așteptați să puteți decide ce domenii de activitate sau ce proiecte veți alege pentru ca primăria să dea bani. Conform informațiilor furnizate, municipalitatea a decis limitele între care aveți voie să vă spuneți părerea. Pe nevoi, în funcție de strategia proprie, cam așa sună ”Timișoara decide!” de la Timișoara.

Proiectul va urmări un proces despre care inițiatorii spun că va fi unul transparent, în șapte etape: informarea societății civile, colectarea propunerilor, stabilirea eligibilității propunerilor, primirea și soluționarea contestațiilor, perioada de vot, anunțarea proiectelor câștigătoare și, în final, implementarea proiectelor.

Limitările vin și atunci când vorbim de numărul proiectelor finanțate, nu doar cel al domeniilor. Așadar, vor fi în total 10 proiecte care vor fi finanțate. Bugetul total disponibil va fi de 3 milioane de lei. Proiectele se vor subscrie unui obiectiv de interes general iar primăria a decis deja ce e de interes pentru oraș: Orașul mobil, Orașul verde, Orașul relaxat, Orașul comunităților, Orașul digital

”Venim cu mai multe noutăți: întreg procesul se va derula pe o platformă online care a fost creată și gândită cu ajutorul voluntarilor, vom organiza ateliere de informare și formare a cetățenilor care doresc să depună proiecte și vom avea alături de noi oameni din societatea civilă, care ne vor ajuta să monitorizăm corectitudinea desfășurării programului. Timișoara decide! este un program al comunității locale, în care cetățenii sunt implicați în toate etapele: de la generarea de propuneri de proiecte, votarea lor, iar apoi, implementarea și monitorizarea soluțiilor”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Primăria va pune la dispoziția participanților sesiuni de formare pentru noul process participativ. Pot participa la campanie, prin propunere de proiecte și/sau votare, toți cetățenii care locuiesc, lucrează sau studiază în Timișoara şi au vârsta de minim 16 ani. De asemenea, pot înainta propuneri de proiecte și asociațiile, fundațiile, societățile comerciale cu sediul social în municipiul Timișoara, precum și grupurile de cetățeni fără personalitate juridică.

Proiectele alese prin vot de timișoreni vor fi incluse în bugetul local și implementate de Primăria Municipiului Timișoara. În funcție de complexitatea lor, proiectele câștigătoare pot demara începând cu anul în curs sau în anul următor. Fiecare proiect implementat va fi etichetat cu logo-ul “PROPUS DE TIMIŞORENI”.

Dezbaterea publică pe marginea acestui proiect de hotărâre se va desfășura în data de 9 decembrie, de la ora 17, prin platforma online ZOOM. Pentru transmiterea propunerilor, sugestiilor sau opiniilor cu privire la proiectul de hotărâre supus dezbaterii, cetățenii interesați se pot adresa în scris Direcţiei Secretariat General – Serviciul Administraţie Locală, sau in format electronic, la adresa: camelia.crisan@primariatm.ro., până la data de 08.12.2021, ora 12. Persoanele care doresc să participe și online la dezbatere, vor anunța până cel târziu la data de 08.12.2021, ora 12, intenția de participare și totodată, vor transmite opiniile pe care urmează să le pună în discuție, la  adresa de e-mail de mai sus, unde vor preciza: numele, numărul de telefon, adresa de e-mail pentru trimiterea invitației online prin care vor accesa întâlnirea de pe platforma online. Participanţii la dezbatere care se înscriu la cuvânt îşi vor susţine punctele de vedere exclusiv pe marginea acestui proiect de hotărâre aflat pe ordinea de zi. Durata limită de exprimare a punctelor de vedere este de maxim 3 minute pentru fiecare participant.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente

Bau-bau-ul cu impozitarea dublă a imobilelor unde au fost închise balcoanele fără a fi obținute documente de autorizare nu va ”intra în vigoare” la Timișoara. Municipalitatea timișoreană oferă toate explicațiile necesare pe acest subiect devenit sperietoare națională. Așadar, la Timișoara nu se vor majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior ridicării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița

Poli și Reșița termină la egalitate derby-ul Banatului, după un meci care nu a reușit să se ridice la nivelul așteptărilor și al orgoliilor din tribune. Partida s-a încheiat cu un scor alb, 0-0, la capătul unei confruntări catalogate drept dezamăgitoare de fanii ambelor tabere. Întâlnirea s-a disputat pe o atmosferă bacoviană, iar jucătorii s-au...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un meci care nu a avut nimic în comun cu termenul de derby, în afară de suporteri. Joc slab, rezultat ca atare între Poli și CSM Reșița
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova

Economic vezi arhiva Economic

Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Lucrările de realizare a tronsonului lipsă din autostrada Lugoj – Deva, cel dintre Margina și Holdea, au ajuns la un total de 82% la începutul lunii noiembrie la 82% din total, după ce la finalul lui septembrie era de aproximativ 75%. A început inclusiv montarea stâlpilor de iluminat pe traseu. Pe sectorul D, în zona...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lucrează în continuare cu spor pe A1, Margina – Holdea. Șantierul a ajuns la 82% diun total/ FOTO + VIDEO

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Bau-bau-ul cu impozitarea dublă a imobilelor unde au fost închise balcoanele fără a fi obținute documente de autorizare nu va ”intra în vigoare” la Timișoara. Municipalitatea timișoreană oferă toate explicațiile necesare pe acest subiect devenit sperietoare națională. Așadar, la Timișoara nu se vor majora impozitele pentru apartamentele ale căror balcoane au fost închise ulterior ridicării...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișoara nu va taxa cetățenii cu balcoane închise fără documente
Unul dintre directorii Filarmonicii Oltenia din Craiova va prelua postul de șef al Filarmonicii Banatul Timișoara, rămas liber după demisia lui Ovidiu Andriș. Radu Zaharia va ocupa interimar postul din capitala Banatului. Dirijorul Radu-Ioan Zaharia, noul director interimar al Filarmonicii „Banatul” Timișoara a ocupat funcția de director artistic și dirijor principal al Filarmonicii „Oltenia” din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Filarmonica Banatul Timișoara are un nou director interimar. Radu Zaharia vine de la Craiova
Plenul Consiliului Județean Timiș a aprobat joi două dintre proiectele discutate cu Primăria Timișoara. Acum pot începe etapele preliminare pentru realizarea drumului la patru benzi între Bulevardul Sudului și Centura Sud, respectiv la realizarea unui nou coridor de mobilitate pe Calea Moșniței, cu sens giratoriu și pasaj suprateran peste Centura Sud, o alternativă mai viabilă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Parteneriatul cu Primăria Timișoara pentru noile drumuri spre Giroc și Moșnița a fost aprobate de consilierii județeni
Recepția lucrărilor de eficientizare energetică a clădirii în care funcționează clasele de gimnaziu ale Liceului Teoretic „Jean Louis Calderon” va fi în curând efectuată de beneficiar, Primăria Timișoara. Investiția realizată cu bani europeni din PNRR va aduce un consum mai redus de energie și costuri de întreținere mai mici a clădirii, iar elevii și profesorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lucrările de eficientizare energetică a gimnaziului de la Calderon au fost finalizate
Consiliul Județean Timiș va renunța la cererea de transfer în administrarea sa a unui spital deja acordat de fostul administrator către Primăria Timișoara. Desigur, este vorba despre Spitalul CFR, cel care a fost transferat de Ministerul Transporturilor la municipalitatea timișoreană cu probabil una dintre ultimele semnături ale ministrului USR al Transporturilor, Radu Miruță, înainte ca...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Administrația județeană renunță la ideea de a prelua Spitalul CFR Timișoara. În spiritul bunei colaborări cu primăria, spune șeful instituției
Programul „LA PAS – Educație pentru schimbare”, implementat de Asociația CRIES – Centrul de Resurse pentru Inițiative Etice și Solidare în mai multe instituții de învățământ din Timișoara va avea în anul școlar 2026-2027 nouă proiecte dezvoltate de cadre didactice care vor aduce împreună elevi, profesori, părinți, producători locali, artizani, antreprenori și specialiști, pentru a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevii din Timișoara învață în piețe și grădini, brutării și ateliere de croitorie. Noi lecții de consum responsabil prin programul LA PAS
Consiliul Județean Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea drumului care va lega zona Mănăstirii de la Șag și comuna Giroc. Deocamdată se realizează documentația și exproprierile de teren necesare pentru viitorul drum. Noul segment va face parte din centura mică de ocolire a Timișoarei. Șagul și Girocul vor fi legate prin intermediul unui...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a obținut aprobarea Ministerului Apărării pentru realizarea unui nou drum între Mănăstirea Șag și comuna Giroc
Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) a celebrat miercuri, 11 noiembrie, împlinirea a 85 de ani de la înființarea Facultății de Construcții. Evenimentul, găzduit de recent renovatul Amfiteatru „Nicolae Maior”, a depășit cadrul unei simple festivități, reunind patru repere istorice majore pentru mediul academic și științific românesc: 85 de ani ai Facultății de Construcții (înființată în 1941),...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 85 de ani de tradiție inginerească la Timișoara: Facultatea de Construcții a UPT, celebrată alături de Politehnică și Academia Română
Universitatea de Vest Timișoara a lansat un studiu pilot în școli pentru a cerceta problemele legate de obezitatea copiilor. Prevenirea obezității la copii trebuie să fie o prioritate națională, spune rectorul UVT, Marilen Pirtea. Problema obezității în rândul copiilor este tot mai gravă, spune Pirtea. ”Datele privind obezitatea infantilă în România sunt îngrijorătoare. Institutul Național...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara, Universitatea de Vest lansează un studiu pentru a analiza problema obezității în rândul copiilor
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.