Sculptarea personajelor din ieslea de la Târgul de Crăciun e aproape de final și va fi gata luni. Programul artistic continuă zilnic

Casa de Cultură Timișoara, organizatorul Târgului de Crăciun din centrul orașului, a ales în acest an o metodă inedită pentru dotarea ieslei de Crăciun din centrul orașului. Un artist a sculptat live în lemn personajele biblice, acestea urmând să fie amplasate în iesle, luni.

De câteva zile, deși vremea nu a fost foarte prietenoasă și prielnică pentru plimbări, trecători tot mai numeroși se opresc să-l vadă la lucru pe George Bostănică, cunoscut și sub numele de „sculptorul cu drujba” – cel care dă viață, puțin câte puțin, personajelor celui mai important moment al istoriei umanității, propunând o călătorie spre Nașterea Mântuitorului.

Sculptura cu drujba e un meșteșug nou în Ro­mânia. Îi numeri pe degete pe meșterii din domeniu, iar cel mai dibace dintre ei se află, până luni, la Timișoara. Până luni, 13 decembrie, vă așteptăm zilnic, între orele 12:00-16:00, să îl priviți pe George Bostănică la lucru, în Piața Victoriei, pregătind ieslea Nașterii Domnului. Nu vă sfiiți să stați de vorbă cu el. Veți afla lucruri fascinante despre lemn, despre viață.

Luni, de la 18:00, ieslea va fi gata și va fi deschisă publicului

Programul în cadrul târgului continuă. Vineri, 10 decembrie, la ora 18:00, juniorii Ansamblului Timișul, coordonați de Nicolae Baniciu și Maria Topciov, și însoțiți de corala Epifania și de solista de muzică populară Carmen Popovici-Dumbravă, vor aduce în fața publicului colinde tradiționale și obiceiuri de Crăciun, pe care le dorim mereu vii. Sâmbătă, 11 decembrie, la ora 17:00, pe scena din Piața Libertății vor urca, pentru mici și mari, Teatrul Merlin, cu spectacolul „Inimă de Piatră”, apoi Box Office, Ana Kui și Vadim Crușcov Band. Duminică, 12 decembrie, începând cu ora 17:00, va fi seara colindelor, într-un concert organizat în parteneriat cu Arhiepiscopia Ortodoxă a Timișoarei. Săptămâna viitoare începe cu un spectacol inedit, pe patinoarul din fața Operei, unde luni, 13 decembrie 2021, la ora 17:00, păpușarii de la Magic Oz ne vor povesti visul omului de zăpadă. După spectacol, copii și părinți sunt invitați să participe la împodobirea bradului, într-o atmosferă caldă și prietenoasă, ca acasă. Marți, 14 decembrie, e momentul să urce, pe scena din Piața Libertății, Școala de Arte din Caransebeș, apoi Palatul Copiilor din Timișoara. Ziua de 15 Decembrie îi va aduce în fața publicului pe elevii Victor Geru (vioară) și Leonard Mihale (pian), multiplu medaliat internațional, care face cinste Timișoarei până departe. Cei doi elevi ai Liceului „Ion Vidu” vor fi urmați de Corul Avocaților, dirijat de Codruța Niculescu și acompaniat de Orchestra Maggiore.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Investiție de 140 de milioane de lei. A fost lansată licitația pentru modernizarea drumului județean dintre Moșnița Veche și Giroc

Comunitățile din Giroc și Moșnița vor beneficia de o nouă investiție pentru sectorul rutier. Joi, administrația județeană a lansată licitația pentru modernizarea Drumului Județean 595 D, care leagă Moșnița Veche de Giroc, prin Moșnița Nouă, o șosea cu o lungime de peste 12 kilometri. Prin această investiție vor fi conectate localitățile Giroc și Urseni la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție de 140 de milioane de lei. A fost lansată licitația pentru modernizarea drumului județean dintre Moșnița Veche și Giroc
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

“Este o minciună sfruntată”. Dominic Fritz respinge categoric informaţia că i-ar fi spus lui Nicuşor Dan că “România e problema ta, cu partidul e problema mea”

Președintele USR, Dominic Fritz, a respins categoric informațiile apărute în presă potrivit cărora i-ar fi spus președintelui Nicușor Dan, că „asta cu România e problema ta, cu partidul e problema mea”. El a le-a cerut redacțiilor care au publicat informaţia să o retragă. “Vreau să spun direct: am văzut la partide multă preocupare electorală și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Este o minciună sfruntată”. Dominic Fritz respinge categoric informaţia că i-ar fi spus lui Nicuşor Dan că “România e problema ta, cu partidul e problema mea”
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

SCM USV Timisoara contra Steaua, un meci pentru calificarea în finala campionatului

Suntem favoriți, dar finala se joacă pe teren. SCM USV Timișoara joacă pe teren propriu semifinala Ligii de Rugby. Echipa bănățeană va întâlni Steaua București, așa cum s-a întâmplat și sezonul trecut. Alb-violeții s-au calificat de pe locul I al sezonului regular, în vreme ce Steaua București a fost a patra. Rugbiștii viola au câștigat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM USV Timisoara contra Steaua, un meci pentru calificarea în finala campionatului
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Cornelia Elena Micicoi, fostul prefect de Timiș, a fost reținută de Parchetul European în cazul de fraudă cu fonduri europene

Fosta prefectă de Timiș, Cornelia Elena Micicoi, demisionată din funcție în urma unui scandal cu fonduri europene, a fost reținută pentru 24 de ore de către Parchetul European – EPPO, organismul independent al Uniunii Europene responsabil cu investigarea, urmărirea penală și trimiterea în judecată a autorilor infracțiunilor care afectează interesele financiare ale UE. Micicoi a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cornelia Elena Micicoi, fostul prefect de Timiș, a fost reținută de Parchetul European în cazul de fraudă cu fonduri europene

Economic vezi arhiva Economic

Stația de transformare Cetate Timișoara va fi modernizată, în urma unui proiect de 123 de milioane de lei

Operatorul de distribuție de energie electrică din zona Timișoarei a anunțat că va implementa un proiect de 123,49 milioane de lei, cu TVA inclus, pentru modernizarea și mărirea capacității stației de transformare Cetate, care deservește peste 25.000 de clienți din zona centrală a municipiului Timișoara. Din valoarea totală a proiectului, o sumă de circa 65,1...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Stația de transformare Cetate Timișoara va fi modernizată, în urma unui proiect de 123 de milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Președintele USR, Dominic Fritz, a respins categoric informațiile apărute în presă potrivit cărora i-ar fi spus președintelui Nicușor Dan, că „asta cu România e problema ta, cu partidul e problema mea”. El a le-a cerut redacțiilor care au publicat informaţia să o retragă. “Vreau să spun direct: am văzut la partide multă preocupare electorală și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul “Este o minciună sfruntată”. Dominic Fritz respinge categoric informaţia că i-ar fi spus lui Nicuşor Dan că “România e problema ta, cu partidul e problema mea”
Fosta prefectă de Timiș, Cornelia Elena Micicoi, demisionată din funcție în urma unui scandal cu fonduri europene, a fost reținută pentru 24 de ore de către Parchetul European – EPPO, organismul independent al Uniunii Europene responsabil cu investigarea, urmărirea penală și trimiterea în judecată a autorilor infracțiunilor care afectează interesele financiare ale UE. Micicoi a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cornelia Elena Micicoi, fostul prefect de Timiș, a fost reținută de Parchetul European în cazul de fraudă cu fonduri europene
Președintele Nicuşor Dan l-a desemnat pentru funcția de prim-ministru pe Siegfried Mureșan. Mureşan este suţinut pentru această funcţie de PNL, USR şi UDMR. Nicuşor Dan a afirmat că Mureşan a solicitat un timp de gândire. Update. Siegrfied Mureşan a anunţat că acceptă nominalizarea Preşedintele Nicușor Dan a avut consultări cu partidele parlamentare, minoritățile și parlamentarii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Surpriză la Palatul Cotroceni. Nicuşor Dan l-a desemnat pe Siegfried Mureşan pentru funcţia de premier
Universitatea Politehnica Timișoara a finalizat cu succes lucrările de modernizare, reamenajare și eficientizare energetică a Căminelor Studențești 1C, 2C, 4C și 7C. Proiectul, finanțat prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), a presupus o investiție totală de 43.209.519,35 lei (aproximativ 8,70 milioane de euro) și transformă radical standardele de locuire din campus, transformându-l într-un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Campus sustenabil în Timișoara: Peste 43 de milioane de lei investiți în modernizarea a patru cămine studențești ale UPT
Comunitățile din Giroc și Moșnița vor beneficia de o nouă investiție pentru sectorul rutier. Joi, administrația județeană a lansată licitația pentru modernizarea Drumului Județean 595 D, care leagă Moșnița Veche de Giroc, prin Moșnița Nouă, o șosea cu o lungime de peste 12 kilometri. Prin această investiție vor fi conectate localitățile Giroc și Urseni la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Investiție de 140 de milioane de lei. A fost lansată licitația pentru modernizarea drumului județean dintre Moșnița Veche și Giroc
„O Comunitate Blană – Oraș prietenos cu animalele”, este numele proiectului prin care Asociația Colectivul Blană dorește să susțină relația dintre oameni și animale pentru a încuraja empatia, responsabilitatea civică și incluziunea și pentru a construi o comunitate mai unită. Proiectul este finanțat prin programul „O Comunitate 2026”, de către Direcția de Asistență Socială a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Comunitatea din Timișoara, prietenoasă cu animalele. Asociația Colectivul Blană lansează un proiect pentru încurajarea empatiei și responsabilității civice
Regiunea Banatului continuă să își consolideze legăturile dintre mediul de business, cetățeni și producătorii locali prin inițiative care pun în valoare potențialul economic și cultural al zonei. Un exemplu recent în această direcție îl reprezintă participarea proiectului Produs în Banat la evenimentul Benefits Day, desfășurat pe data de 16 septembrie 2026. Găzduit de AUMOVIO, evenimentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Produs în Banat și AUMOVIO aduc împreună comunitatea și furnizorii locali la Benefits Day/FOTO
Bănățenii sunt așteptați să participe la cea de-a 68-a ediție a manifestării „Zilele Culesului Strugurilor”, una dintre cele mai importante, vizitate și recunoscute manifestări din regiune. Evenimentul este susținut de Organizația Turistică Vârșeț, sub patronajul Primăriei Vârșeț, în perioada 17–20 septembrie. În ultimii ani, Culesul strugurilor de la Vârșeț s-a transformat într-un important eveniment turistic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În weekend la Vârșet are loc o nouă ediție a „Zilelor Culesului Strugurilor”
Arheologii Muzeului Național al Banatului au dus la bun sfârșit o nouă campanie de cercetări arheologice desfășurate în situl de epoca fierului de la punctul Crivina – Leopoldsberg, din județul Timiș. Descoperirile realizate au fost importante, rezultatele săpăturilor din acest an au evidențiat ample lucrări de modificare a cadrului natural în care a evoluat comunitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arheologii Muzeului Banatului au continuat cercetările la punctul de la Crivina – Leopoldsberg
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.